Fizicianul Ernst
Florens Friedrich Chladni (1756 – 1827) a studiat modul cum vibrează diferite materiale (sub formă
de plăci), făcînd și determinări ale vitezei de propagare a sunetelor în
diferite gaze.
Fizicianul german a continuat experienţele
realizate cu plăci de sticlă de către
Robert
Hooke (în 1680, la Universitatea din Oxford),
punînd la punct o tehnică de vizualizare ale diferitelor tipuri de vibraţie.
Procedeul de a presăra nisip şi a produce diferite figuri pe plăci metalice sau
de lemn, de exemplu, prin frecarea marginii unei astfel de plăci cu un arcuş de vioară, a fost descris de Chladni în volumul „Entdeckungen über die Theorie des Klanges” (Descoperiri în teoria sunetului, 1787). În momentul cînd
placa oscilează pe unul dintre modurile sale de vibraţie, nisipul se ordonează
în punctele de minim (nodurile vibraţiei), formând diferite figuri geometrice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu