Clin d’oeil

„Dacă mă întrebați, ca primar și cetățean crescut lîngă statuia lui Ștefan cel Mare, numirea lui Sevil Shhaideh ca premier este nepotrivită”. 

Mihai Chirică 

(primar al Iașiului, vicepreședinte PSD)

Haihui printre sunete

Mark Knopfler & Emmilou Harris

La mulţi ani, 2017!

Lumea în care trăim (20)

Asasinii Ceauşeştilor...

În 25 decembrie 1989, soții Ceaușescu au fost executați.

În seara aceleiași zile, Televiziunea Română a difuzat o casetă prezentînd un „montaj” de zece minute din proces și execuție. Pînă a doua zi, 26 decembrie, cînd a fost dată pe post o variantă trunchiată, anunțul difuzării întregii casete a revenit pe post din sfert în sfert de oră.

Filmul povestește despre evenimentele din culisele noii puteri instalate, din momentul execuției și pînă la difuzarea primei variante integrale a casetei.

Sentinţa Tribunalului Militar Excepţional a fost dusă la îndeplinire în 25 decembrie, ora 14.50, în cazarma de la Târgovişte.

Aşa cum plănuise generalul Victor Atanasie Stănculescu, încă de la venirea în cazarma de la Târgovişte, trei paraşutişti dintre cei opt veniţi de la Boteni (căpitanul Ionel Boeru, plutonierul Dorin Cârlan şi sergentul-major Octavian Gheorghiu) vor alcătui plutonul de execuţie (constituit de acelaşi general Stănculescu, înaintea începerii procesului de la Târgovişte), care i-a executat pe cei doi lîngă unul dintre zidurile Corpului de Gardă al unităţii militare.

Execuţia s-a desfăşurat precipitat. Erau momente pline de dramatism şi extrem de tensionate, amplificate şi insistenţele generalului Nicolae Militaru (numit, de două zile, ministru al Apărării Naţionale, de către Ion Iliescu), care suna de la Bucureşti, în timpul procesului, pe telefonul din biroul comandantului UM 01417 Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici. Paraşutiştii, conduşi de căpitanul Boeru, au deschis focul cu armele automate din dotare (!) asupra celor doi, fără a mai aştepta eventualele (obligatorii) comenzi, cum se practică, de regulă, în cazul unui adevărat pluton de execuţie.
Restul, se chinuie să devină istorie!

(B.-L.S.)

Haihui printre imagini

Luis Ricardo Falero 

(Granada, Spania, 1851 - Londra, Marea Britanie, 1896)

La visión de Fausto / Viziunea lui Faust

La Salida de las Brujas / Ieşirea vrăjitoarelor

Haihui printre cuvinte

Iubim viața (cît o iubim), mai ales pentru că e fragilă şi nesigură. 

Mihail Sadoveanu 

Poveştile de la Bradu Strâmb

Gîndul zilei

Prietenul adevărat iubeşte oricînd şi în nenorocire ajunge ca un frate.

(Pilde 17, 17)

Oraţie de Anul Nou

Motto: 

Toţi cei cu inima curată sunteţi ai mei.

Arhim. Justin Pârvu

Le mulţămesc (şi pe această cale) pentru faptul că există şi că fac parte din viaţa mea, 

rugîndu-i din suflet să rămînă aşa, cum îi ştiu, şi acolo unde le este locul, celor care, în 2016, au continuat să mă beştelească, să-mi frece ridichea, să mă scoaţă din ţîţîni, să mă vorbească de rău, să mă tacă de bine, să-mi bage strîmbe ş.c.l. 

Însă, cu asupra de măsură, le mulţămesc acelora care, din timpuri străvechi, ocupă un loc privilegiat în inima mea, încăpăţînîndu-se să-mi rămînă statornici prieteni, la bine ori la greu. Atît fără primii, dar mai cu seamă fără ultimii, viaţa mea chiar că n-ar avea nici un chichirez. 

Aşadar, tuturor, Bunul Dumnezeu să le dăruiască sănătate, pace şi, întru toate, bună sporire iar 2017 să le aducă împlinirea bunelor dorinţe!

Anul Nou cu bucurie,

Care acum a şi sosit,

Pentru voi toţi el să fie

Unul foarte fericit!

La mulţi ani !

p.s. Nu-i voi nominaliza nici pre unii, nici pre alţii, se ştiu ei mult prea bine, nu de altceva dar, împrăştiat cum sînt, aş putea omite pe cineva, şi tare rău mi-ar părea!)

Cadouaşul de la Moş 

(cu ceva întîrziere, pardonabilă, sper!)

Laurel And Hardy 

Below Zero

Radu Ioan Lupaşcu * Interviuri rock (vol. 3) *

Despre aceasă recentă apariţie editorială nu pot spune, pînă în acest moment - bazîndu-mă, e adevărat, şi pe lectura celorlalte două - decît că este un nou volum aparţinînd istoriei unui gen muzical extrem de iubit de zeci de milioane de oameni, cuprinzînd mărturii, luate la cald, cum se spune, unor mari personalităţi ale lumii muzicale contemporane, care au fost oaspeţii României – nume, multe dintre ele, emblematice ale fenomenului pe care ne-am obişnuit a-l numi, cu un termen generic, rock music – dar şi autohtone, consemnate acribios de un frenetic şi extrem de rafinat iubitor şi promotor de muzici de cea mai bună calitate.

Felicitări şi mulţumiri – (şi) pe această cale – neostoitului meu prieten Radu, pentru volumul (aflat în drum spre Ploieşti) al acestui minunat triptic, pe care abia aştept să-l citesc şi să scriu despre el… 

*

A lua unei personalităţi un interviu, nu este, nici pe departe, o însuşire nativă sau care pleacă dintr-un anume instinct. Este, pur şi simplu, o artă, bazată pe tehnici retorice, care se însuşeşte treptat, pe care chiar foarte puţini dintre profesioniştii într-ale scrisului pot spune că o stăpînesc. Pentru că interviul şi mai ales acela din presa culturală, nu este o simplă şuetă de cafenea sau tacla la colţ de stradă. Este o formă extrem de elaborată de întrevedere sau conversaţie, care presupune, în primul rînd, stabilirea unei strînse legături empatice între intervievator şi intervievat. Şi nu numai. Aşadar, calitatea unui interviu depinde decisiv de această relaţie puternică dintre cei doi. 

Radu Lupaşcu, aflat, iată, la a treia sa carte de interviuri cu personalităţi preponderent din sfera muzicilor pe care le denumim, cu un termen generic, rock, a înţeles, de la bun început, că interviul, ca gen al presei culturale, este un modus vivendi. Şi asta pentru că Radu Lupaşcu ştie totul şi ceva în plus despre muzică, în general şi despre cel cu care stă de vorbă, în special, el rezonînd pe deplin cu interlocutorul său, avînd ştiinţa de a-i cîştiga încrederea şi simpatia. Cine vrea să-mi verifice spusele, n-are decît să-i citească primele două volume de interviuri (rock).

Şi abia atunci va înţelege de ce Radu Lupaşcu este, pe bune, un maestru al interlocuţiei. 

(Îi mulţumesc prietenului Radu şi pentru că a găsit de cuviinţă să insereze în volum şi modestele mele rînduri de mai sus)

(Cartea are 382 de pagini, este apărută în excelente condiţii grafice şi conţine o bogată iconografie color, costă doar 39 lei şi poate fi comandată aici: radu.lupascu@gmail.com)

 Interviuri rock 3 este a zecea carte apărută în seria MITOLOGII SUBIECTIVE, creată de prietenul meu Ioan Big, căruia, la această aniversare – 15 ani de Mitologii  – îi mulţumesc sincer pentru nemijlocita participare şi susţinere a Artei Sunetelor şi a antologiilor redacţiei noastre. 
În cele 382 pagini ale cărţii veţi descoperiţi 21 de interviuri în exclusivitate, dintre care 7, în premieră la Arta Sunetelor: Kid Anderson, Faris Amine, Victor Bailey, Paul Bibbins, Valentin Boghean, Phil Brown, Dan Chebac, Teodora Enache, Paul Gilbert, Stuart Hamm, Beth Hart, Dan Iliescu, Judas Priest, Kitarô, Radu Paraschivescu, Dan Patlansky, Ben Prevo, John Scofield, Josh Smith, Horia Stoicanu şi Rob Tognoni. 
Volumul Interviuri Rock 3 conţine informaţii, recenzii, păreri, opinii ale redactorilor şi ale prietenilor Artei Sunetelor, trei caricaturi realizate de Cristian Topan şi fotografii inedite realizate de: Silvia Big, Serghei Bucico, Marius Burcuş, Nanette Grebe, Roxana Ionescu, Radu Lupaşcu, Tudor Macovei, Gianfilippo Masserano, Dorel Melinte, Gabriel Decebal Olteanu, Radu Birişteică, Radu Pencea, Events/Mihail Cişmaş, Star Management. 
Formatul cărţilor din seria Mitologii subiective este 110/160 mm, iar tirajul fiecarei ediţii de colecţie este limitat. 

Radu Lupaşcu

Gîndurile zilei

„Preotul trebuie să fie cel mai sărac dintre credincioși, iar Episcopul, cel mai sărac dintre preoți.”

*

„Biserica este drumul către Dumnezeu, către libertate. De ce să-și facă publicitate Biserica? Ca să-i atribuim și acuzația de auto-promovare? Scopul Bisericii nu este să-și mărească numărul de adepți. Ea nu este un partid politic. Scopul și misiunea ei este să păzească adevărul intact, nefalsificat, pentru ca noi toți să avem un reper, o referință. Nu aș vrea să schimb nimic. Biserica există ca să mă schimbe pe mine, nu ca să o schimb eu pe ea. Noi avem problema, nu ea. O Biserică pe care trebuie s-o schimbăm, nu merită deloc să credem în ea.”

ÎPS Nikolaos, Mitropolit de Mesogaia Lavreotikis

(fotografii de © B.-L. S. la Biserica Mănăstirii Neamț, 26 XII.2015)

Haihui printre cuvinte

„Gloria literară are un parfum de întîmplare și șansă. 

Un parfum ciudat, dulce-îmbătător pînă la dependență ‒ și totuși acid, înțepător, picant. 

E bine să o ai într-o oarecare măsură, dar nu e bine să ți-o dorești cu orice preț. 

Un dram de glorie te confirmă ca scriitor și ca om, și toți avem nevoie de confirmări. 

Prea multă glorie te poate deforma sau zdrobi.” 

Magda Cârneci*

(textul integral la adresa: 

http://www.catavencii.ro/magda-carneci-romania-e-un-loc-care-inca-mai-suflet/)
(sursa foto: modernism.ro)

*Mulţumiri dlui Liviu Antonesei pentru semnalarea interviului 

Haihui printre sunete

Toaca sau glasul celest al credinţei...

Toaca de la Mănăstirea Petru Vodă

Toaca la Putna

Catedrala Miropolitană „Adormirea maicii Domnului” (Cluj)

„În Biserica Ortodoxă, toaca nu transmite altceva decît bucuria comuniunii creştinilor şi regăsirea lor în rugăciunea tainică.”

Arhidiacon Iosif Moldovan

Gîndul zilei

„Ia seamă la cele ce scrii, pentru că a lăuda pe cineva 

care trăiește în răutate, 

aduce mai multă muncă decît a trăi în răutate. 

Sfinții Părinți spun că mai mare păcat este 

a lăuda pe cel ce trăiește în păcat decît a păcătui.”

Părintele Petroniu Tănase Prodromitul

(1914-2011)

Gîndul zilei

„Fă-mă, mamă, cu noroc și lasă-mă dobitoc!” 

(țîpuritură)

Haihui printre sunete

Norah & Willie

(feat. Wynton Marsalis)

Clin d’oeil

Leru' şi linu’

Prost să fii, da’ să-ţi revii, zice-o vorbă. Adîncă rău! Da’ numai aceia care şi-au revenit pot spune cît de greu e! De cînd mă chinui să dezleg un mister, care din fragedă pruncie mă obsedează! Adică din perioada în care mergeam şi io cu ciutanii de vîrsta mea la colindat. Am înţeles majoritatea mesajelor colindelor noastre – unele mai cifrate altele mai inteligibile – numai refrenul ăla, ca o parolă, „leru-i ler”, nu l-am putut-o bunghi io în ruptul capului… Nici cărţile unor somităţi în domeniu, precum Bârlea, Fochi ori Ghinoiu, care ziceau de nu-ş ce interjecţii şi eufonii complicate nu mi-au putut desluşi enigma: de ce „leru-i ler”? Pînă deunăzi, cînd mă preumblam absent printre rafturile unui supermarket din ale cărui difuzoare se auzea tînguirea titanului colindelor româneşti, nimeni altul decît Fane Hruşcă şi căruia era cît p-aci să-i zic ceva de dulce în gînd, mărunţel, inofensiv, fără violenţă … Dar am ciulit deodată urechile şi, brusc, am trăit extazul. Sau el m-a trăit pe mine, aproape că nu mai contează. Maître Hruşcă mi-a dezlegat (fără să vrea, evident!) enigma care mă muncea de-o viaţă, mai abitir decît îl munceau muncile alea grele pre celebrul Hercules. Păi sigur că da, dom’le, „leru-i ler” (şi nici n-are cum fi altfel!), pentru că, în mod absolut logic, irefutabil şi evident că din aceleaşi motive, „linu-i lin” (care şi el, evident că n-are cum fi altfel!). Q.e.d. 

Extraordinar cît de clare pot fi lucrurile simple, hehehe!

p.s.1

Un drag prieten, Mihai, după citirea textului meu, îmi scrie pe mail, cu toată seriozitatea:

„O interpretare (deosebita de cele frecvente si pot fi gasite si pe-aici, pe net) pe care am primit-o de la profesorii nostri de folclor din Conservator prin anii '70 printre care doamna Emilia Comisel este ca si-ar putea avea obarsia intr-un vechi cuvant frantuzesc "Le Roi" (Domn, Rege): Le-roi, le-rui..., "ler" fiind doar o particula onomatopeica sau o interjectie, desi in limba romana, ca regionalism, inseamna si varsta, vreme, timp (si anume "floarea varstei"). Asa ca uite, "lerui-ler" ar putea insemna "Domnul/Regele, in floarea varstei"  P.S. In nici un caz nu se grafiaza "leru-i ler", adica "lerul este ler". E vorba de o sintagma frumoasa: "lerui-ler", asa cum am zis mai sus.”

p.s.2

Un alt prieten, Marian, după lecturarea aceluiaşi text, îmi scrie, la fel de serios:

„Cea mai plauzibilă informaţie mi s-a părut aceea referitoare la împăratul VaLERIUs GaLERius a cărui mamă era de la nord de Dunăre unde şi-a şi construit o locuinţă: acele curţi strălucitoare din colind. Împăratul era obligatoriu venerat ca stăpîn şi zeu în tot imperiul iar daco-romanii i-au spus...Dumnezeu (Dominus et Deus) pînă să- ştie de Christos! Interesant este că a rămas în vorbirea curentă pînă astăzi expresia "Doamne-Doamne" mai ales cînd îl prezentăm copiilor şi care nu are sens vocativ ci pur şi simplu, nominativ! Asemănarea sa cu LERui-LER este incitantă mai ales pentru cei 1800 de ani aşternuţi...”

p.s.3

Le-am răspuns, pe măsura seriozităţii cu care ei mi-au scris (mulţumindu-le şi pe această cale):

M-am jucat niţeluş în textuleţul meu probabil că v-aţi dat seama, dragii moşului... Joaca mea a plecat tocmai de la acele eufonii sau armonii plăcute urechii, din colindele noastre cîntate... Dar dacă, aşa cum spune prietenul nostru, Marian, „ler” ar proveni de la rege/împărat, de ce să nu ţinem cont şi de varianta leru-i ler (adică, altfel spus, regele-i rege?)? Asta e, tot eufonic vorbind, cam cum e în rugăciunea Tatăl nostru cu sintagma vie împărăţia Sa. Adică e vie sau va veni (cu imperativul popular vie cu sensul de să vină împărăţia???) Voi dezvolta puţin subiectul (după o necesară documentare mai aprofundată) care, realmente, mă fascinează... Pînă la o necesară dumirire, rămîn cu aceeaşi dilemă (veche, hehehe!)... E vremea colindelor şi, mai ales, a copilăriei... Adică şi a noastră, a copiilor care-au mai rămas în unii dintre noi, aştia mai purisani... M-am copilărit şi io olecuţă, într-un text trompe l'oeil, aducîndu-mi aminte de vîrsta la care mergeam cu colindatul pe la casele creştinilor din satul imemorial al bunicilor mei dinspre mamă... Pe vremea cînd nămeţii erau cît gardul şi prin care noi cei mai mici dintre colindători, mucoşii cum ne ziceau ăi mai mari, înotam încotoşmănaţi unul în spatele altuia cu desagii în bandulieră (plini ochi de covrigi, nuci şi mere), precum bobocii de raţă, în şir indian şi cînd strigam cît ne ţineau bojocii, de sub căciulile de astrahan care ni se sprijineau pe urechile clăpăuge, „Lerui-ler!”, cum ziceţi matale, coane Mihalache...

Haihui printre sunete

Hidden Orchestra

http://www.hiddenorchestra.com/

https://www.facebook.com/HiddenOrchestra

Joe Acheson - bass and electronics

Poppy Ackroyd - piano & violin

Tim Lane – drums & trombone  

Jamie Graham  - drums

Haihui printre cuvinte

„Pentru că atunci cînd îți lipsește cineva, e vorba despre o parte din tine însuți care îți lipsește. Și cauți reunirea cu acea parte.” 

Evgheni Vodolazkin 

(Laur)

Clin dʼoeil

Vă salut cu respect! 

Am mare nevoie de ajutorul dvs! 

Sînt posesorul unui Saint-Bernard în vîrstă de doi ani, dar din nefericire, nu-l mai pot ține pentru că prietena mea este alergică la păr de cîine. Așadar, aceia dintre dvs care aveți suflet milostiv și doriți să-mi faceți un pustiu de bine, rețineți, rogu-vă, că se numește Andreea, are 23 de ani și arată bestial. 

Haihui printre sunete

The Cinematic Orchestra

To Build a Home

Pentru Ioana şi Vlad...

Haihui printre imagini

Timişoara, primul oraş liber de comunism!

Proclamaţia

Lumea în care trăim (19)

În Obor. 

Dialog cu nea’ Vasile Rǎsuceanu, 82 de ani, fabricant și vînzǎtor (de-o viață) de potcoave, caiele și alte articole de fierărie.
Pe la prînz.
– Să trăiești! Ce mai zici că faci, nene Vasile, tot cu potcoavele-astea ești? Merge vînzarea, merge?
– De, taică, tot. Ce poci ca să zic? Merge potrivit, taicǎ.
– Ai vîndut ceva de azi-dimineaţǎ?
– Nemica, taicǎ!
– …

Haihui printre cuvinte

Cartea, precum femeia...

O carte tipărită este, mai presus de orice, o stare de spirit. Trupul cărţii, „carnea” ei (ilustraţiile, coperţile, modul în care este paginată şi legată, mergînd pînă la cele mai mici detalii grafice) transformă o carte într-un obiect estetic senzorial, în clipele inefabile în care i te abandonezi cu întreaga ta fiinţă. Dimpreună cu textul propriu-zis, cartea tipărită nu este altceva decît o sublimă vietate, splendidă în întregul ei, care se însufleţeşte doar atunci cînd este citită. Pentru că o carte tipărită se însufleţeşte doar atunci cînd este citită. O carte abandonată într-un raft prăfuit de bibliotecă devine un obiect oarecare, neutru şi inutil. Borges spunea la un moment dat, parafrazîndu-l pe Emerson, că biblioteca este un cabinet magic în care există multe spirite vrăjite, care se trezesc cînd le chemăm. Adică doar atunci cînd o carte îşi întîlneşte cititorul, se produce resurecţia ei. În caz contrar, ea moare. Moare şi se transformă într-un alt fel de mobilă, care odată cu trecerea timpului, indiferent cît este de valoroasă, se demodează. Intră într-un anume fel de desuetudine. Pentru a avea viaţă, o carte trebuie iubită, admirată, mîngîiată cu ochii cei de carne dar mai ales cu ochii lăuntrici, adulmecată, luată cu sine şi ţinută lîngă inimă. Aidoma unei femei. Pentru că între o carte frumoasă şi o femeie frumoasă, de cele mai multe ori, nu există diferenţe semnificative...

Gîndul zilei

Spusa unui cerşetor: «Cînd te rogi lîngă o floare, ea creşte mai repede.»

Cioran

Caiete

Clin d’oeil

Mesajul unui manelist adresat prietenei lui:

Eşti frumoasă că o stele,

Tu mi-ai rupt inima-n doi,

Toate sufletele mele,

Bate pentru tu şi noi!...

Premieră eveniment! Filmul documentar „Camera Obscură”

„În anii comunismului, în România, cinecluburile erau foarte active. Găzduite de mari întreprinderi, universităţi sau aşezăminte culturale, ele instruiau şi finanţau neprofesionişti care voiau să se exprime prin film. În condiţii tehnice precare, de neimaginat azi, ei au realizat filme pe peliculă, de 8 sau de 16 mm, unele adevărate capodopere de subversivitate, în condiţiile unei cenzuri foarte dure.

Filmul documentar de lung metraj Camera obscură povesteşte aventurile celor care făceau filme independente în România comunistă.

Să faci un film despre cinecluburile de-acum 40 sau 50 de ani din România, e o aventură. Pentru că mulţi dintre acei pionieri ai filmului independent nu mai trăiesc. Filmele au fost aruncate sau sechestrate de întreprinderile care patronau majoritatea cinecluburilor. Ce a mai scăpat, în mare parte, sînt degradate.

Dar, sub patina timpului, am descoperit adevărate nestemate cinematografice. Poveşti clare, provocatoare, jucăuşe, făcute cu o libertate interioară de invidiat. Într-o perioadă în care libertatea era doar un concept, pur teoretic.

Filme făcute cu un fanatism glumeţ, sînt azi aidoma unor veritabile vehicule de călătorit în timp.

O istorie de mai bine de 40 de ani, povestită prin intermediul acestor filme de cineclub.

Filmul documentar „Camera obscură” este o producţie Sharf Film.

Director de imagine şi producător a fost Liviu Marghidan iar scenarist şi regizor, Gheorghe Preda.”

Florin Andreescu

http://www.florinandreescu.com/

http://florinandreescu.blogspot.ro/

http://www.adlibri.ro/

Felicitări, Florine! Ţie și tuturor acelora care au pritocit și au adus pe lume acest proiect. Abia aşept să văd filmul tratînd, pentru mine unul, un extrem de incitantant subiect de „nișă”, cum se spune astăzi. Da, dar o „nișă” în care, aproape în majoritatea cinecluburilor, a făcut artă 100%, realmente, din care „nișă” s-au ridicat artiști autentici - actori, regizori, scenariști, scenografi, compozitori, artiști fotografi etc., unul dintre aceștia fiind chiar tu - și care a constituit o matrice salutară pentru germinarea unor viitoare producții cinematografice (de lung sau scurt metraj) care, la vremea lor, aveau să capete importante premii și să facă strălucite cariere, toate aceste lucruri făcînd ca despre filmul românesc să se vorbească, peste tot în lume, cu mult respect iar despre profesioniștii lui cu toată considerația. Tristă soartă au avut și au, helas!, în continuare, pionierii filmului independent românesc (aceia care mai sînt în viață) și creațiile lor. De aceea filmul vostru cred că vine să umple un gol, să atragă atenția asupra unui fenomen de neneglijat, el reprezentînd totodată, intuiesc asta doar din rezumatul trimis de tine, un binemeritat și sensibil omagiu adus unor oameni minunați și creațiilor lor extraordinare! Doamne ajută!

Haihui printre imagini

Înainte de furtună...

(fotografii de © B.-L.-S.)