Jurnal
(cvasi)livresc de mini-vacanţă (VI)*
De la stînga: C. Beldie, Nae Ionescu, Dem. Theodorescu și Spiru Hasnaș, membri ai staff-ului periodicului „Noua Revistă Română” (1912) |
Viața de altă dată din Bucurerștiul lui Beldie. Cu o viață
aventuroasă, mustind de întîmplări boeme și populată de personaje pitoreşti și
personalități nepereche și care de care mai şarmante (printre care n-am cum a
nu-i pomeni, printre alţii, pe C. Rădulescu-Motru, Henric Sanielevici, Emanoil
Bucuța ori Tudor Arghezi dar mai cu seamă pe filozoful și gazetarul Nae
Ionescu, figură emblematică a culturii românești interbelice și nu numai şi
deopotrivă a vieţii mondene din epocă, de care l-a legat, ani buni, o trainică
prietenie), care i-au amprentatat-o profund încă din copilăria-i petrecută în
celebra mahala bucureșteană Gorgani-Brezoianu (aici avîndu-l prieten și
partener de joacă, printre alții, pe Demetru Demetrescu-Buzău, cel care a rămas
cunoscut în istoria literaturii române sub pseudonimul Urmuz), Constantin Beldie (1887-1954) a fost,
indiscutabil, o figură de primă mărime a boemei interbelice românești în
general și a celei bucureștene, în special. Subtil și neîntrecut cunoscător al
vieții culturale și artistice a epocii în care Bucureștiul era cunoscut sub
onoranta titulatură de „Micul Paris”, Beldie a fost martorul activ (și,
deopotrivă, cronicarul) unor evenimente și întîmplări cum nu multora le-a fost
dat să trăiască și pe care avea să le nemurească peste ani în celebrele sale
„Memorii” (Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti.1906-1950), volum apărut abia în anul 2000, la editura „Albatros” și
a cărui apariție a fost la fel de zbuciumată precum viața autorului care a
fost, rînd pe rînd, învăţător în comuna prahoveană Şotrile, funcţionar la un
laborator medical, corist în corul Mitropoliei, apoi secretar
de redacţie al celebrelor periodice „Noua Revistă Română” şi „Ideea europeană”, bibliotecar la „Facultatea de Litere”, funcţionar
la „Loteria de Stat”, corector, profesor etc. etc. Autor care, așa cum
însuşi mărturisește în volumul pomenit, a văzut hîrîind primul automobil pe
străzile capitalei și a fost martor ocular al instalării primului tramvai
electric pe aceleași străzi, a fost spectatorul primelor demonstrații
cinematografice și audiții radiofonice, a ascultat „plăci” pe primele patefoane
şi gramofoane.
Bucureștiul interbelic. Teatrul Național. |
Cu un remarcabil talent de
evocator, el surprinde cu rafinată luciditate şi subtilă ironie, chipul şi
spiritul „oraşului cu o sută de oraşe”,
Bucureştiul de altă dată: „Viaţa în Bucureştiul
de atunci era patriarhală, leneşă, de trai bun şi lesnicioasă pentru toată
lumea, iar oraşul avea faţa unui tîrg mai procopsit, infestat de venetici şi,
de aceea, mult colorat; şi cu două lumi deosebite, care se ignorau reciproc şi
de departe: una similievropenească prin gusturi, lux, maniere şi petreceri,
cosmopolită prin interese, viţii şi tradiţii, purtîndu-şi frivolitatea prin
cîteva localuri şi cluburi exclusive, într-un patrulater îngust de cîteva
străzi, , dincolo de care începea, brusc, cealaltă lume, mai
greu de definit în diversitatea ei cu caracterele tipice locale, lumea
adevăraţilor bucureşteni, mahalagii care călcau Calea Victoriei o singură dată
pe fiecare an, în serile cu iluminaţii de zece Mai. În
Bucureştiul de odinioară,[...]
atît de drag prietenului Tudor Arghezi,
pentru dulceaţa vieţii şi pitorescul promiscuitatăţilor, scriitorul aci de faţă
a putut privi într-o lungă, prea lungă jumătate de veac, la desfăşurarea unor
prefaceri epocale, legate toate de scurgerea neliniştită şi implacabilă a
vremilor... ”.
Cît despre viaţa sa amoroasă,
cultivată cu obstinaţie în ciuda remarcii sale că a n-a încetat niciodată să
fie decît un simplu „diletant cu inimă
iubeaţă”, neţinînd cont de sfatul lui Nae Ionescu („un ţigănos de golan, levantin isteţ şi ros de ambiţii”), vechiul
dumisale amic şi coleg de la „Noua
Revistă Română” şi „Ideea europeană” (conduse profesorul C. Rădulescu-Motru),
care nu pierdea nici o ocazie să-i spună „Degeaba,
bă, n-o să ajungem la nimic decît numai prin muieri!” şi aceasta a fost
plină de iubiri pătimaşe, mai ales cu damicele dintre cele mai tinerele,
rîndurile savuroase dedicate madamelor fatale şi faimoaselor demoazele care
făceau furori în epocă aprinzînd călcîiele şi punînd pe jar inimile mai junilor
sau mai tomnaticilor „amurezi” de ocazie, stînd mărturie peste timp: „Lili Gheorghiadis,
cea blondă, azi tîrîndu-şi picioarele adipoase ca de elefant, Lina-Magazia,
proprietăreasa cuminte, peste drum de liceul Lazăr, Miţa Biciclista, fostă mai
tîrziu nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, azi
măritată cu un general şi avînd 83 de ani, dar părînd de numai 50 şi locuind în
casele ei din faţa bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul
începuturilor dusă la Paris, decortată, stilată şi culcată cu berbantul rege
Leopold I al Belgiei, apoi Marie Studenta, amanta ministrului Rusiei
Pokliewski-Koziel, Mimi Moft, amanta regelui Alfonso al XIII-lea şi ctitoră a
dispensarului pentru femei gravide din strada Dionisie, Angela Marioţeanu,
fostă amantă atitrată a prinţului Turun, fratele regelui Faruk al Egiptului, de
la care s-a ales cu o rivieră de 140 briliante mari.” (va urma)
© Bogdan-Lucian Stoicescu
* VI (XI)/2014
Text apărut în
„alTPhel”, nr. 455, 7– 13 octombrie 2014, p. 15 precum şi la
adresa : http://www.altphel.ro/jurnal-cvasilivresc-de-mini-vacanta-vii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu