Haihui printre sunete

J. S. Bach 

Variațiunile Goldberg

József Eötvös 

(n. 1962)

Fototeca de dinamită

Stalker

Cadru din capodopera „Călăuza / Stalker”,
un film în regia lui Andrei Tarkovski, cu un scenariu după
romanul fraților Arkadi și Boris Strugațki,
„Picnic la marginea drumului”.
Coloana sonoră: Eduard Artemiev.

Clin d'oeil

Nu toate amintirile merită păstrate.

Alois Alzheimer

Ucraina Story

Khrystyna Stuy*, după masacrul din Bucha:

Sunteți un popor de cerșetori! Cît de nenorociți sunteți!

Atleta în vărstă de 34 de ani este medaliată cu bronz la
Jocurile Olimpice din 2012 cu echipa Ucrainei de ștafetă 4x100 m

„Au trecut patru zile și nu-mi pot reveni în fire, patru zile în care am privit pozele din Bucha și nu am putut crede că tot ceea ce văd este posibil să i se întâmple poporului meu.

Nu vreau să public imagini cu oameni torturați, femei violate și copii morți. Mă doare corpul când văd acele imagini. Zilele astea simt durere, neputință și rușine pentru că nu pot ajuta, vinovăție pentru că am supraviețuit, mânie și dorință de răzbunare. Apoi un gol.
Vreau să spun (…) cât de nenorociți sunteți! Sunteți un așa popor de cerșetori încât vă bucurați la un borcan de Nutella! Vă bucurați de înghețată delicioasă!
Ce dezgustător este că furați bijuterii de la femeile noastre, le furați lenjeria intimă și o duceți bunicelor voastre, iar ele vă spun la telefon să luați mai mult. Sunteți niște creaturi malefice, pregătite să ucidă și să adune cadavre de parcă ar fi trofee. La ce naiba luptați pentru o țară din care trebuie să furați televizoare pe timp de război?”

Creme, văpseluri, sulimanuri…

Gică Hagi (ne) lovește din nou:

Să fim mai efectivi, mai eficienți!

(dintr-o recentă conferință de presă)

Altițe & bibiluri

„Suntem ceea ce credem că suntem.

Găsim ceea ce căutăm.

Și ceea ce prezicem, se întîmplă.”

Rutger Bregman

(„Homo sapiens”)

Istoria se repetă

Masacrul de la Katyn reprezintă una dintre cele mai odioase crime staliniste ale istoriei recente a omenirii, dar dimensiunea adevărată a acestei atrocități a rămas relativ puțin cunoscută până la prăbușirea URSS. Între 15.000 și 25.000 de ofițeri, militari și polițiști polonezi, luați prizonieri de Armata Roșie, în urma invadării Poloniei, în septembrie 1939, au fost împușcați din ordinul lui Stalin și înmormântați în gropi comune, în primăvara anului 1940.

Una dintre gropile comune din care au fost scoase și identificate corpurile
neînsuflețite ale victimelor masacrului de Katyn.

Uniunea Sovietică a negat vehement această crimă, susținând că prizonierii au fost executați de forțele celui de-Al Treilea Reich, după invazia din 1941. Masacrul de la Katyn este o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov, care a condus, printre altele, la împărțirea Poloniei între Germania și URSS.

Pactul de Neagresiune dintre Germania și URSS a fost semnat la 23 august 1939, la Kremlin,
în prezența lui I. V. Stalin, de ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop
(1893-1946; la procesul de la Nürnberg a fost acuzat, condamnat la moarte și executat pentru
 crime de război și crime împotriva umanității)
și de omologul său sovietic, Veaceslav Mihailovici Molotov (1890-1986).
Această încîrdășire abjectă a rămas cunoscută în istorie sub denumirea
 „Pactul Ribbentrop-Molotov” sau „Pactul Stalin-Hitler”.
Articolul 3 al pactului stipula: „Referitor la Europa de sud-est, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia.
Partea germană își declară totalul dezinteres politic față de aceste regiuni”.
 Pentru România, acest pact a avut ca urmare
pierderea Basarbiei și a părții de nord a Bucovinei, care au intrat în componența URSS.

Trupele germane au ocupat regiunea Smolensk după invadarea Uniunii Sovietice, în iunie 1941, însă Joseph Goebbels, ministrul Propagandei Publice din timpul regimului nazist, a decis să păstreze secretă descoperirea masacrului de la Katyn. Abia în aprilie 1943, naziștii au făcut publice informațiile despre aceste crime. Dezvăluirile naziștilor au fost contestate vehement de sovietici, care au acuzat trupele germane de comiterea masacrului.

În schimb, guvernul polonez a cerut o investigație a Crucii Roșii Internaționale. În primăvara și vara anului 1943, experți criminaliști germani, polonezi și de alte naționalități au cercetat cadavrele exhumate la Katyn și au ajuns la concluzia că masacrul a fost comis în primăvara anului 1940.
Guvernul comunist polonez, instaurat după război, nu a avut nici un interes să afle adevărul despre executarea ofițerilor săi. Informații despre masacrul de la Starobelsk-Harkov au fost dezvăluite la începutul anilor ’70, în urma publicării documentelor secrete britanice, iar atrocitățile de la Ostashkov-Mednoe au rămas necunoscute până la sfârșitul anilor ’80.
Și dacă istoria are tendința să se repete, n-ar fi deloc rău ca piticul scelerat de la Kremlin și toată clica lui de ambuscați mintal să dea socoteală lumii și să se „bucure” de același tratament final pe care l-au avut Ribbentrop & co. la procesul de la Nürnberg...

Despre dulceața și parfumul ceaiului...

Cu ceva ani în urmă mă împrietenism la cataramă cu Rareș, un puștan foarte isteț, care pe atunci era în clasa a V-a și cu care, ori de cîte ori mă întîlneam, sporovăiam cîte-n lună și stele... Dar numai lucruri importante, pentru amîndoi!
Într-o bună zi l-am întrebat, mai în glumă, mai în serios, dacă știe cine-i Dumnezeu și dacă L-a văzut vreodată. Mirat dar extrem de pătruns de întrebarea mea, după ce a stat cîteva clipe și s-a gîndit, mi-a spus că da, știe de existența Lui, dar că de văzut, nu L-a văzut, pentru că pe Dumnezeu, din cîte știe el, nu L-a văzut nimeni, niciodată. „Tu, care ești muuuult mai mare decît mine, L-ai văzut pe Dumnezeu?”, m-a întrebat complice, privindu-mă extrem de atent, așteptînd, cu o vădită curiozitate, să audă ce-i răspund. „Nu, nu L-am văzut”, i-am zis cu o undă de tristețe în glas. „Dar mi-ar plăcea să-L văd”, am adăugat mustăcind. S-a luminat brusc: „Păi, vezi?” L-am privit serios și l-am întrebat scurt, plusînd: „Păi, dacă și tu zici că nu L-ai văzut, atunci de unde știi că există?” A stat preț de cîteva clipe, ușor încordat, apoi s-a destins și, zîmbind șăgalnic, a adăugat cu o seriozitate maximă: „Păi, hai să-ți spun o mică poveste. În fiecare dimineață, mama îmi pregătește ceaiul meu preferat. De mentă, amestecat cu tei. Apoi pune în el o feliuță de lămîie și, la sfîrșit, adaugă două-trei lingurițe cu miere, amestecînd bine-bine. E minunat!... Dar, uneori, din grabă, uită să pună mierea iar alteori pune prea puțină și atunci mai adaug eu, că, altfel, ceaiului îi lipsește dulceața și gustul plăcut.” Îl întrerup cu blîndețe, ușor nedumerit: „Bine-bine, dar ce legătură are ceaiul tău cu Dumnezeu? Că eu despre El te-am întrebat!”... Rareș continuă imperturbabil: „Păi, are, că așa cum la ceai, nu știi dacă e dulce și aromat pînă nu-l guști, așa cred io că e și cu Dumnezeu, care trebuie să fie la fel de dulce și de aromat, dar numai în imaginația ta, atunci cînd te gîndești la El. Eu așa îmi închipui că trebuie să fie Dumnezeu. Pricepi?” „Pricep!”, i-am răspuns uimit. „Mă bucur! ” – a conchis puștiul – trimițîndu-mă, scurt, la colț: „Nu-i așa că și tu pui miere în ceai?”

Ucraina Story

Abia scăpată de sub aripa morții pandemice, viața noastră a luat o nouă turnură, infinit mai amenințătoare, sub spectrul acestui război absurd, halucinant, dement, care elimină vieți în mod bestial, meticulos și inexorabil, transformîndu-ne, peste noapte, în figuranții unui film-catastrofă, al cărui scenariu funambulesc e interpretat de o echipă de actori complet inadecvată... Film căruia, pe măsura derulării sale, nu-i mai înţeleg prea bine nici acțiunea... Dar din care film, pînă acum, am reținut o singură secvență, esențială, aș zice: căpătarea deprinderii de a conviețui, fiecare, în bună vecinătate, cu propria sa moarte...

Fotografia înfățișează un civil ucis de armata rusă pe autostrada dintre Jitomir și Kiev, 

în dreptul orașului Bucha, în timp ce încerca să fugă din teritoriul ocupat vremelnic de ruși.

(Fotoreporter: Mykhaylo Palinchak/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia)

Clin d'oeil

 În sfârșit...

„Țuica și țigările

Îți termină zilele”

 (inscripție pe o cruce din cimitirul vesel de la Săpînța)

Ucraina Story

„Actorii ruși joacă excepțional Shakespeare, 

aproape mai bine decît cei englezi. Știți de ce? Pentru că Rusia n-a ieșit niciodată din Evul Mediu...”

Andrei Mihalkov-Koncealovski

(regizor și scenarist rus, 84 de ani)