Cuvîntul de azi

MÁJĂ, măji, s. f. 1. Veche unitate de măsură pentru greutăți/volume, variind, după epoci și regiuni, între 50 de kilograme și 100 de ocale (1 oca avea aproximativ 1 kg / 1 litru). 2. (Reg.) Cântar pentru greutăți mari. 3. Năvod. – Din magh. mázsa.

O istorie în imagini

(fotografie din arhiva bibliotecii judeţene „G. T. Kirileanu” , Neamţ)

1982. Era vremea când fotbalul românesc încă reprezenta ceva la nivel european. Stadionul „Ceahlăul” din Piatra Neamţ a găzduit un spectacol cu cîțiva dintre artiştii în vogă ai momentului. Printre aceștia: regratații Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Ştefan Bănică (senior), Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Cristina Stamate, Radu Zaharescu, dar şi Sandu Arşinel și George Mihăiţă, rămaşi în viaťă...
Publicul iubitor de fotbal, teatru și film a luat cu asalt arena „Ceahlăul” (a cărei capacitate nu depăşea 10.000 de locuri), căci, înaintea recitalului actorilor, pe gazon fusese programată o partidă de fotbal (între divizionara „B” Ceahlăul şi echipa îndrăgiților actori pomeniți mai devreme, al cărui căpitan era nimeni altul decît maestrul Dem Rădulescu, supranumit „Bibanul”). „Arbitrii” meciului au fost Stela Popescu (la centru) și „tușierii” Vasilica Tastaman & Rodica Stamate. 

Clin d'oeil

Haihui printre imagini

Prisaca...

Memento

Harvey Keitel 

79

(Taxi driver, regia Martin Scorsese, 1976)

Haihui printre cuvinte

Trei cuvinte ale Părintelui Scrima

În preajma sărbătorii pascale, îmi amintesc, uneori, de cîteva „înțelepciuni“ pe care le datorez Părintelui Andrei Scrima. E un mod de a rămîne în dialog cu dînsul și de a retrăi regretul că n-am apucat să-l întreb tot ceea ce aveam de întrebat. Acum, fiindcă ne aflăm sub semnul Învierii, îmi revine în minte modul apăsat în care P. Scrima rostea numele Domnului în versiunea: „Dumnezeu Cel Viu“. Evident, „Cel Veșnic Viu“, „Cel Nemuritor“, „Cel fără încetare și integral Prezent“. Dar: „Viu“ ca o Persoană, nu – cum încearcă să-l „raționalizeze“ inteligența modernă – ca un „principiu“, ca o „energie“, ca o instanță nebuloasă (de tipul „trebuie să fie ceva, undeva, în infinit“). Pe de altă parte, „Persoană“, nu „Personalitate“! Adică nu întrupare cvasi-administrativă a unei „autorități“ prepotente, care distribuie sever pedepse și iertări și care trebuie „omagiat“ cu un amestec de teamă și lingușeală, cum procedăm, adesea, cu „autoritățile“ lumești. „Viu“, pentru că Își trăiește nu doar viața Sa, ci și pe aceea a creaturii Sale. Ne-a făcut „după chipul și asemănarea Sa“, dar, ca să ne facă părtași la eternitatea Sa, a acceptat să Se facă și El, prin Întrupare, după chipul și asemănarea noastră. Adică să asume și experiența suferinței, a limitei, a morții. Iisus, Fiul lui Dumnezeu, trece prin toate astea și ne ajută, astfel, să le integrăm „vieții“, vieții depline, în toată bogăția, patosul și misterul ei. „Dumnezeu Cel Viu“ înseamnă, așadar, o instanță care nu Se mulțumește cu absolutul vieții Sale, ci vrea să includă în plenitudinea Sa și precaritatea vieții noastre: se identifică, sacrificial, cu „viața“ omului, pentru a îngădui omului pe care l-a creat să se identifice cu viața Sa, să fie preluat în metabolismul veșniciei.

Andrei Pleșu

(continuare la adresa http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/trei-cuvinte-ale-parintelui-scrima)

În compartimentul unui tren care se îndrepta spre Cluj, călătoreau împreună, în tăcere, un bătrân ţăran ardelean şi un domn bine îmbrăcat, cu alură de intelectual.

După vreo două ore, bătrânul  întreabă:  

„Domnule dragă, no, dacă nu-i bai, ce-i aceea o sirenă?”

„No, sirena-i un fel de făptură mitolojică, jumătate femeie, jumătate peşke.”

Bătrânul mulţumeşte cuviincios şi se cufundă iarăşi în tăcere. După  alte două ore îndrăzneşte din nou:

„No, dacă nu-i bai, daʼ care parte-i femeie şi care parte-i peşke?"

Domnul, care evident ştia mitolojie, explică că de la mijloc în sus e femeie şi de la mijloc în jos e peşke. Bătrânul începe să prelucreze informaţia asta şi, înainte de a ajunge la Cluj, întreabă:

„Domnule, no, dacă nu-i bai, daʼ de care parte o tras Vasile Roaită? De coadă au de tîțe?”

Haihui printre cuvinte

 „În toate disciplinele universitare am găsit toate argumentele raționale, logice, pentru existența proniatoare, istorică, fizică, noetică a Dumnezeului întrupat. S-a topit cunoașterea sub dogoarea divină ca într-un cuptor electric la înaltă tensiune, ajungînd dincolo de concepția platonică învechită a lui «cunoaște-te pe tine însuți» și a lui Socrate, «știu că nu știu nimic», pînă la concepția Noului Testament – nu Îl știu decît pe Hristos. Pomul Vieții, Hristos, este viața și Sfînta Cruce te restabilește în interioritatea tainică, în trupul tainic al lui Hristos, în Sfînta Biserică Ortodoxă. Pentru mine știința a fost pedagog spre Hristos. Am înțeles viețile sfinților chiar științific, prin legea discontinuității materiei, prin legea entropiei, prin matematica geometrică lobacevskiană cu pseudo-sfera sau riemmaniană cu sfera mărită. Ca dogmatist am priceput Învierea, viața veșnică, prin diferența dintre viața biologică (bios) și ontologică (ontos), precum și prin diferența microfizică între cantitate (quanta) și calitate (qualitas). Fecioria Maicii Domnului am priceput-o prin impenetrabilitatea razelor  alfa, beta, gama, catodico-anodice, fotonul, electronul, din materia opacă; prin pătrunderea cuvîntului prin timpan, fără să-l spargă. Fecioria timpanului fiind o necesitate pentru întruparea cuvîntului în minte, cu atît mai mult Cuvîntul lui Dumnezeu și raza Tatălui a pătruns ca raza soarelui prin geam. După aceste studii am decis să intru în monahism. Era ultima societate unde explorasem totul în căutarea luminii. Însă și aceasta era putredă. Nu am părăsit-o însă de dragul lui Iisus Dumnezeu.” 

Părintele Nil Dorobanțu

(1920–1977)

Iedera. Aprilie-mai

Aici, în grădina-livadă de la Iedera, ca-ntr-o altfel de biserică, ne simțim, mai mult ca oriunde, cel mai aproape de Bunul Dumnezeu. Atît de aproape, încît îi simțim respirarea răcoroasă alintînd firele verzi și crude ale ierburilor parfumate, învăluiți de miresme necunoscute și-i vedem zîmbetul satisfăcut pe chipul Său străluminat în aerul pur și nefiresc de limpede al dimineții, sub primele raze de soare, prefirate printre florile primăverii...

E o liniște mare, în care doar zumzetul molcom al fetelor-albinele – cu ele, Prea Bunul, chiar că s-a întrecut pe Sine, într-ale creației, dînd la iveală aceste minuscule creaturi perfecte! ­– vibrează, mișcînd ușor, aproape imperceptibil, grăunții de polen ai florilor de măr...

Să fim bucuroși că încă ne mai putem bucura de toate aceste minunății ce ne-au fost date fără a ni se cere nimic în schimb! 

(fotografii de © B.-L.S.)

Cuvîntul de azi

paramán (și perimán) n., pl. - paramane. O bucată de postav pe care e brodată o frază cu conținut religios (de ex.: „Patimile Domnuluĭ Iisus Hristos le port eu”) și pe care călugării o poartă pe spate, sub rasă, cîteva zile după ce intră în cinul monahal (tundere în monahism). Din ngr. paramandýas

În foto: paramanul părintelui Nicolae „Nil” Dorobanțu (1920–1977) pe care stă scris:„Genunchii mei au slăbit de post și trupul meu e istovit din pricina lipsei untului de lemn.” 

Gîndul zilei

„Să lăsăm exhaustivitatea pe seama celor care se mulțumesc numai cu atât.”
Tzvetan Todorov