REMEMBER

Conuʼ Petrache Țuțea, țăranul imperial și omul absolut...

(6 oct. 1901 – 3 dec. 1991)

Cu stînga nici cruce nu poți să-ți faci, dară-mi-te să conduci o țară!

Social-democraţia e laptele bătut al comunismului.

Toate formele de stînga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu.

Am fost în tinereţe de stînga din generozitate. Pentru că, vorba ceea: dacă pînă la 30 de ani nu eşti de stînga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai eşti de stînga şi nu eşti conservator, eşti cretin. Confundam în tinereţe comunismul cu comunitarismul.

Comuniştii au vrut să-l facă pe om fericit, dar văzând că acesta, omu’, nu e fericit, i-au zis: fii fericit, mă, că te ia mama dracului!

Mormîntul lui Țuțea din cimitirul de la Boteni,
comuna argeșeană natală

Definiția mea este: Petre Țuțea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămîne, totuşi, cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

Am dorit dintotdeauna sa fac o teză de doctorat cu tema «Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români».

La întrebările fundamentale «de ce?» şi «în ce scop», aporetica românească răspunde:«d-aia».

M-a întrebat cineva ce este viața. I-am spus că m-am întîlnit, odată, pe Calea Victoriei cu ea. Nu mai țin minte ce-am discutat...

Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de țăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era că să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.

A fost întrebat un țăran, în închisoare: ce înțelegi din tot ce spune Petre Țuțea? Zice: nu înțeleg nimic, dar e o grozăvie!

Cînd va dispărea ultimul țăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun – va dispărea și ultimul om din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine.

M-a întrebat cineva odată: «Mă Petrică, tu cînd te așezi la masa de scris, cum scrii?» «Sînt emoționat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pîndit de demonul originalității. Urmăresc să nu fiu original și să fiu cuviincios.» «Ești inspirat?» «Nu, nu stă niciodată un zeu în colțul camerei mele cînd scriu eu. Sînt foarte neliniștit. Eu, care sînt creștin... Am două neliniști: să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertență terminologică și nici o impietate.»

Din volumele „321 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea”, editura Humanitas, 1997 și „Între Dumnezeu și neamul meu”, editura „Arta Grafică”, 1992

Țuțea și fratele său Ion alături de mama lor.

„O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat 3, 4, 5 ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvînt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără nici un gînd de răsplată materială. Nu numai prin saloane cu doamne admirative – care îl priveau cu ochi holbați ca la o minune – , dar și prin reuniuni de cărturari unși cu toate alifiile, și pe care îi uluia. Mircea Eliade – alt potop –, încercînd o întrecere cu Țuțea, s-a dat bătut într-o seară la taifas într-o casă de pe strada Cîmpineanu. Eliade – după ce l-a ascultat cîteva ore în șir pe conu Petrache, divagînd cu caracteristica lui impetuozitate și cu verva lui îndrăcită despre probleme de metafizică, despre poezie și teatru, despre politică și cîte altele – a spus că ar fi onorat să-i fie secretar. Poate și în glumă, dar și în serios.”*

Arșavir Acterian

* Din volumul  „Portrete și trei amintiri de pușcăriaș”, ediția a II-a, Editura „Ararat”, București, 2004, pp. 148-150