În mine, totul se prefăcea în muzică:
lumina, vântul, oamenii, florile…
Pe Costache Brâncuși l-am cunoscut la New York și l-am lăsat adormit în «Porumbarul» (cum își denumea el patul) [adus] din atelierul de la Paris. Ploua în ziua aia – m-a rugat să-i cânt și ca să nu-l văd plângând și-a rezemat spinarea de a mea să nu-i văd fața. Într-un târziu, trecând prin multe cântece, a adormit. Am lăsat în locul spinării mele o pernă mare ca să nu-l trezesc, i-am sărutat mâna și i-am lăsat o scrisoare pe masă.
Mai aveam o oră și trebuia să plec spre țară.*
Maria Tănase
(1939)
* apud Maria Tănase. Artista, omul, legenda”
de Stejărel Olaru (Corint, 2019)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu