Remember

 ION STRATAN

Montaj foto de Florin Andreescu

  
      Cel mai recent număr dublu al tinerei (a împlinit un an de la apariție) reviste de «litere & arte» ploieștene, «Caietele NORR» (5–6 / 2025) dedică mai bine de 60 de pagini din cele 90 ale sale poetului ION STRATAN*, de la a cărui naștere se împlinesc în luna octombrie 70 de ani. Dar lună în care, din nefericire, se vor rotunji și 20 de ani de cînd poetul a hotărît, cu de la sine vrere, să părăsească această lume, care părea că îi devenise ostilă…

 Așadar, revista ține să marcheze aceste două momente printr-un amplu dosar retrospectiv în care o parte dintre cei nu foarte mulți care l-au cunoscut și apreciat pe Ion Stratan, scriu despre poet și opera sa. Drept pentru care ne facem o datorie de onoare să amintim cîteva dintre textele acestui dosar, care cu siguranță vor stîrni interesul tuturor acelora care vor dori să afle lucruri dacă nu inedite, mai puțin cunoscute despre poet și lucrarea lui pămînteană: Schimbarea la față a literaturii române. Optzecismul, semnat de eseistul Marian Mărchidanu, o introducere în cultura postmodernă văzută prin lentila «optzecismului» și prin vîrful său de lance care a fost poetul despre care facem vorbire, Ion Stratan – poetul care pictează cuvintele, un excelent și sensibil eseu despre cum limbajul poate deveni materie vizuală, aparținînd criticului de artă Ioana Ursu, Despre fericirea inversă în poetica lui Nino ne vorbește cu aplicația-i binecunoscută, critical literar Christian Crăciun iar în Muzicalitatea ca model poetic la Ion «Nino» Stratan, eseistul Bogdan-Lucian Stoicescu propune o abordare inedită vizavi de muzicalitatea creației strataniene, ca o predilectă orientare spre o poetică originală. Pentru ca poeții Liana Dupont în Cel mai tandru iubit, Mihai Vieru în Texte scurte, rase, lucide și Liviu Antonesei în Nino, un erou civilizator, dimpreună cu regizorul Mihai Vasile în Nino, cel care ca Ulise… și, ultimul, dar nu cel de pe urmă, regretatul prozator Șerban Tomșa (stîrnit de Mihai Vieru), să ne propună, fiecare în felul său și toți laolaltă, întru reamintire, cîteva duioase și suave portrete lăuntrice sau văzute dinspre afară ale celui care se autodefinea cu lapidaritate: Eu sînt doar cărțile mele…

 

O secțiune consistentă este alcătuită dintr-o serie de interviuri cu poetul, aparținînd scriitorilor Camelia Radu, Angela Furtună și Florin Dochia, dar și din două dialoguri ale lui Mihai Vieru cu Florin Iaru și Călin Andrei Mihăilescu despre Nino, care aduc adăugiri sine qua non la conturarea personalității poetului.

Spre a nu mai vorbi despre splendidul Răsărit, o lucrare a pictorului Valter Paraschivescu (un alt foarte bun prieten de-al său) care, așezată pe prima copertă a revistei, străluminează conținutul, înseninînd negrul cuvintelor tipărite înlăuntru.  

 Ne vom opri cu dezvăluirile din acest incitant număr de revistă aici, spre a nu răpi plăcerea lecturii potențialilor lui cititori, nu înainte de a aminti și despre existența celor cinci texte ficționale atinse de o briză suprarealistă (absolut inedite, comentate adecvat, în final, de Camelia Radu) ale lui Ion Statan (oferite redacției cu generozitate de Mihai Vieru), fericit completate acestea de o bogată iconografie, care laolaltă cu alte minunate rînduri/gînduri în versuri sau proză fac din această elegantă bucoavnă, o apariție editorială rafinată și care merită cu asupra de măsură citită pînă la ultima ei filă.

Nino în închipuit de graficianul prahovean

Marian Avramescu

* Ion Stratan (n. 1 octombrie 1955, comuna Izbiceni, judeţul Olt − m. 19 octombrie 2005, Ploieşti) a absolvit Liceul ,,Al. I. Cuza” din Ploieşti şi Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti • A fost membru al ,,Cenaclului de Luni”, al Cenaclului ,,Amfiteatru” din Bucureşti şi al Cenaclului ,,I.L. Caragiale” din Ploieşti • A debutat publicistic în anul 1972 în revista ,,Amfiteatru” și editorial cu volumul «Ieşirea din apă» (ed. „Cartea Românească”, București, 1981) • Antum i-au apărut următoarele volume de poezie: «Aer cu diamante» (volum colectiv, „Litera”, 1982), «Cinci cîntece pentru eroii civilizatori» („Albatros”, București, 1983), «Lumină de la foc» („Cartea Românească”, București, 1990), «Lux» („Albatros”, București, 1992), «Ruleta rusească» („Cartea Românească, 1993), «Desfacerea» („Eminescu”, 1994), «O zi bună pentru a muri» („Pontica”, Constanța, 1995), «Cîntă, zeiţă, mînia…» („Cartea Românească”, București , 1996), «Mai mult ca moartea» ( „Axa”, Botoşani, 1997, ediţia a II-a, 2003), «De partea morţilor» („LiberArt”, Ploieşti, 1998), «Apa moale» („Albatros”, 1998), «Celebra specie umană» (antologie,  „Helicon”, Timişoara, 1999), «Oameni care merg» („Premier”, Ploieşti, 1999), «Crucea verbului »(„Paralela 45”, Piteşti, 1999), Zăpadă noaptea (Ploieşti, 2000), Biblioteca de dinamită (antologie,  „Cartea Românească”, București, 2001), «Jocurile tăcute» („Călăuza”, Deva, 2001), «O lume de cuvinte» („Limes”, Cluj, 2001), «Spălarea apei» („Eminescu”, București, 2001), «Biserica ploii» (Fundaţiei „Gheorghe Cernea”, Ploieşti, 2001), «Țara dispărută» („Orfeu”, Bucureşti, 2003), «Pămînt vinovat» (antologie,  „Premier”, Ploieşti, 2003), «Cartea ruptă» („Premier”, Ploieşti, 2005). • În anul 1998 a apărut la editura ,,Athenaeum” din Ploieşti, volumul de aforisme paradoxale «Cafeaua cu sare» • Volumul «Ruleta rusească» a fost tradus în limba franceză («La roulette russe», „Royaumont”, Paris, 1995) •

Postum, i-au apărut volumele: «Cafeaua cu sare II» (paradoxuri şi parafraze, „Premier”, Ploieşti, 2005), «Cimitirul de mașini» (antologie de poezie îngrijită de Letiția Ilea, cu desene ale autorului („Grinta”, Cluj-Napoca, 2005), «Nefertiti Eminovici» (poem — ediție facsimilată și îngrijită de Alexandru Condeescu, postfață de Traian T. Coșovei, editura Muzeului Literaturii Române, București, 2006), «Convorbiri la lumina gândului» (volum de interviuri realizate de Bogdan-Lucian Stoicescu cu Ion Stratan, Traian T. Coșovei, Ioan Vieru, Mihai Vasile, Ioan Mihai Cochinescu și Florin Dochia,  „Libertas”, Ploiești, 2006), «Casa părăsită» (poeme, volum îngrijit de Mihai Vasile,  „Libertas”, Ploiești, 2006), «Crimele din strada cerului» (poeme în proză, antologie și prefață de Mihai Vasile, „Libertas”, Ploiești, 2013), «Cafeaua cu sare II» (paradoxuri și parafraze, ediția a doua, îngrijită de Mihai Vasile, „Mythos”, Ploiești, 2015), «Convorbiri la lumina gândului» (ediția a doua, ne varietur,  „Mythos”, Ploiești, 2016), «Pentarombul: Ploieștiul în cinci prieteni» (antologie poetică, cu alți autori, „Karta-Graphic”, Ploiești, 2011), «Crimele din strada Cerului» (antologie de poeme în proză îngrijită de Mihai Vasile, care include și textul inedit «Barza», „Libertas”, Ploiești, 2013), «La umbra Greciei în floare» (volum îngrijit de Călin-Andrei Mihăilescu,  „Tracus Arte”, București, 2017),  «Criminalii și crinii» (antologie de poezie alcătuită de autor, îngrijită de Călin-Andrei Mihăilescu, „Tracus Arte”, București, 2018), «Urechea vorbitoare. Poeme rostite la radio (1992-1997)» (ediție îngrijită de Călin-Andrei Mihăilescu,  „Casa Radio”, București, 2019) și «Ion Stratan. Opera poetică» (3 volume, o ediție în îngrijită de Dan Gulea,  „Rocart”, Băbana, 2024-2025).

Nino & Bogdan, într-o însorită zi de toamnă...

A scris poezie, eseuri, critică literară, traduceri, publicistică politică, în majoritatea revistelor literare din ţară şi în cîteva din străinătate • Este prezent în numeroase antologii de poezie din România şi din Canada, Franţa, Anglia, SUA, Serbia, Macedonia, Germania • A primit Premiul „Nichita Stănescu” al Fundaţiei „Nichita Stănescu” (1990), Premiul pentru Literatură al oraşului Slobozia (1993), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1993), Premiul ,,Mihai Eminescu” al Academiei Române (1995), Premiul ,,Frontiera Poesis” (Satu Mare, 1999), Premiul ,,Marin Sorescu”, la Festivalul Internaţional de Poezie „Europa Km 0” (Sighetul Marmaţiei, 2001), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, pe anul 2001, Premiul pentru Poezie al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România – ASPRO (2002), Premiul ,,Radu Enescu”, al revistei ,,Familia” (Oradea, 2002), Premiul ,,Dafora”, la Zilele revistelor din Transilvania şi Banat (Mediaş, 2002), Premiul Fundaţiei ,,Constantin Stere” (Ploieşti, 2003), Premiul ,,Orient–Occident’’ (pentru arte), acordat de Fundaţia şi Organizaţia de Utilitate Publică ,,Orient-Occident’’, pentru întreaga operă poetică (Curtea de Argeş, 2004) • Ion Stratan a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al ADELF (Association des Écrivains de Langue Française) • A fost redactor-şef adjunct al revistei „Contrapunct” a Uniunii Scriitorilor din România • Avea în pregătire volumele de poeme „Viteza vieţii” şi „Ridicarea privirii” precum şi romanul „Concertul de Crăciun”.

 

Doi buni prieteni: Nichita & Nino

Dedicație olografă a lui Nichita Stănescu către Ion Stratan,

pe pagina de gardă a volumului Noduri și semne,

aflat în colecțiile bibliotecii „Nicolae Iorga” din Ploiești

Ion Stratan desenat de Nichita Stănescu

„Ion Stratan – spirit deschis, cu alonjă intelectuală, fermecător în paradox şi în

lacrimă, speranţă dintîi a poeziei noastre.”

Nichita Stănescu

„Poeziile îi sunt laconice, invenţia e fonologică şi morfologică mai degrabă decât lexicală, iar sintaxa trăieşte din elipse. Ceea ce arată la Stratan vocaţia modificării structurilor limbii, la nivelul nucleelor şi al imenselor

forţe ce sălăşuiesc în ele.”

Nicolae Manolescu

„Poet deplin constituit, imprevizibil, refuzînd imobilitatea unui tipar textual, Ion Stratan «joacă» la ruleta rusească precum la un instrument din care încearcă – şi reuşeşte – să scoată un «sunet din trecutul de

demult»”.

Traian T. Coşovei

„Poezia lui Ion Stratan se articulează în secvenţele unei «epopei scripturale», ale unei «Iliade a semnelor», pe parcursul căreia anecdotica cotidiană cea mai banală se transformă pe neaşteptate în alegorie a actului

textual.”

Octavian Soviany

Memento

GRETA GARBO

(1905–1990)

1931

Dacă bărbatului tău nu-i place parfumul tău preferat, schimbă bărbatul, nu parfumul.

Nu am spus niciodată că vreau să fiu singură. Am spus doar că vreau să fiu lăsată în pace. E o mare diferență.

A iubi înseamnă şi a învăţa melodiile din sufletul celuilalt, pentru ca să i le poţi cînta atunci cînd le uită.

Am fost întotdeauna o melancolică. Iar cînd mergeam la şcoală îmi plăcea să rămîn singură.

A fi vedetă de cinema înseamnă să duci o viață extrem de falsă, trăită pentru valori false și pentru publicitate.

Viaţa ar fi minunată dacă am şti ce să facem cu ea.

1926 
(Fotografii © Clarence Sinclair Bull)

Crochiu

* La doar 36 de ani, Greta Garbo (aka Lovisa Greta Gustafsson) s-a retras complet din cinematografie, deși era o vedetă care atinsese deja culmile celebrității. Nu a mai apărut niciodată pe ecran după filmul Two-Faced Woman (Femeia cu două fețe, 1941).

* Mulți se temeau că accentul ei suedez îi va încheia cariera odată cu apariția filmului sonor, dar vocea sa gravă și enigmatică i-a consolidat prestigiul.

* A fost nominalizată de patru ori la premiul Oscar, dar nu a cîștigat niciodată vreunul. În 1955, i s-a acordat un Oscar onorific dar a lipsit la ceremonia decernării.

* În viața privată folosea adesea nume false cînd călătorea sau cînd se interna la spital, pentru a-și proteja intimitatea.

* După retragerea din cinematografie, și-a petrecut mult timp la New York, devenind o pasionată și avizată colecționară de artă modernă.

* Evita cu obstinație jurnaliștii și rareori accepta interviuri, fapt care a avut darul să amplifice mitul Garbo.

Fototeca de dinamită

Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa

(1864 – 1901)

Nu aparțin nici unei școli.

Lucrez singur în ungherul meu.

Eu pictez lucrurile așa cum sunt.

Nu comentez.

Înregistrez.

«Monsieur Toulouse peint Monsieur Lautrec»
/«Domnul Toulouse îl pictează pe Domnul Lautrec»/
(montaj fotografic, cca. 1891) 

Paleta maestrului fotografiată de © Matthias Schaller
(din ciclul «Das Meisterstück» / «Capodopera»)

(re)Întîlnirile titanilor

(vise & amintiri)

Robert Redford 

(1936-2025) 

& 

Paul Newman 

(1925-2008)

Nu este adevărat că oamenii încetează să urmărească visele pentru că îmbătrînesc, îmbătrînesc pentru că nu mai urmăresc visele.

Gabriel García Márquez

Cadre din western-ul «Butch Cassidy and the Sundance Kid», 

(r. George Roy Hill, 1969) sau despre minunata poveste a zănaticilor jefuitori de bănci și trenuri Robert LeRoy Parker, alias Butch Cassidy / P N / și a prietenului său, Harry Longabaug, zis The Sundance Kid / R R /, o peliculă pe care o revăd de fiecare dată cu o nesmintită plăcere. Lîngă cei doi, actrița Katharine Ross.

Muzicoteca de dinamită

12 septembrie 1967.

Pink Floyd în fața locantei «Star Club» din Copenhaga.

O fotografie mai puțin cunoscută cu cei patru membri ai trupei, înaintea primului concert din seria celor trei pe care aveau să le susțină acolo. 

De la stînga: Rick Wright, Nick Mason și co-fondatorii 

Rogers Waters & Syd Barrett.

Pe 4 august în același an, apăruse albumul lor de debut, capodopera «The Piper at the Gates of Dawn» / «Piperul la Porțile Zorilor», la casa de discuri EMI. Barrett s-a inspirat pentru titlul albumului din capitolul șapte al unui roman pentru copii foarte drag lui, «The Wind in the Willows» / «Vîntul prin sălcii» de Kenneth Grahame (apărut în 1908).

Albumul discografic fusese precedat de două single-uri (neincluse), Arnold Layne (10 martie 1967) și See Emily Play (16 iunie 1967).

Coperta primei prese (ediția princeps)
a albumului

Coperta variantei remasterizate a albumului din 2019

Ilustrație din capitolul 7 al volumul lui
Kenneth Graham

Live in Copenhagen 

(13 sept. 1967, al treilea concert)

Poezie mută, pictura...

«Portretul lui Frédéric Chopin și George Sand » de Eugène Delacroix
(1838, ulei pe canavas, lucrare neterminată; reconstituire ipotetică a picturii)

Se spune că binecunoscuta scriitoare Georges Sand (pe numele ei real Amandine Lucille Aurore Dupin de Francneil, baroneasă Dudevant) obişnuia să exclame, atunci cînd își amintea de furtunoasa ei legătură amoroasă cu celebrul compozitor și pianist polonez Frédéric Chopin: 

Doamne, ce timpuri minunate au fost! Eram atît de nefericită!

Haihui printre cuvinte

 

„Ah! dacă s-ar lua măsuri să fie pedepsiți cei care fură, să se dea câteva exemple răsunătoare, ar fi excelent să-l ia întâi pe omul cel mai important, omul care-ar trebui să știe mai bine și cu multă vâlvă să-l destituie din funcțiile sale; astfel, cei care au suferit din cauza lui vor vedea că au fost protejați, iar cel care dorește sau ar dori să-l imite se va înfricoșa. Oricum, ar fi eficace, însă guvernanții nu o vor face niciodată, pentru că toți acești mici oficiali sunt agenți electorali – aici e punctul nevralgic.

Iar Averescu joacă pe acest teren foarte fertil și joacă cu oameni tot atât de slabi ca și cei pe care îi denunță. El demască un ticălos cu ajutorul unui alt ticălos și nu cu ajutorul unui om onest. Totul este foarte deprimant – din nou aș vrea să fiu rege, eu cu siguranță n-aș lăsa lucrurile așa, nu m-aș rezuma doar să dojenesc și să ameninț, ci aș acționa, aș răsplăti și aș pedepsi cu ostentație!”

Regina Maria a României

(«Jurnal», 27 aprilie 1919)

Lansare de carte

Stănică*

(...) A căzut în genunchi lângă iubirea vieţii sale, s-a aplecat asupra ei, i-a întors faţa către el şi, uşor, cu teama celui care atinge un lucru fragil, i-a băgat o mână pe după umeri şi alta pe sub picioarele ghemuite, săltând-o până la obrazul său. Cu ea lipită de piept, a împietrit în genunchi, fără un cuvânt, căutându-i ochii. I-a văzut, prin perdeaua lacrimilor, cum se deschid şi cum îi privesc, cu linişte caldă, cu sclipirea de lumină ştiută, faţa. A simţit cum jarul obrajilor săi se stinge sub adierea mâinii mici, catifelate, rece, care îi aduna lacrimile amestecate cu apa de ploaie, cu care era îmbibat până-n măduva oaselor.

De undeva, din străfunduri, venea un scâncet, un vaier înăbuşit. Ca un oftat de uşurare sau numai un fel de alint, pe care numai el îl auzea şi numai lui îi era adresat. Îl ştia, şi-l amintea perfect, ca în dimineţile când erau acasă şi ea întârzia în pat, refuzând să se despartă de aşternutul cald. (...)

Zgomotul uşii care s-a trântit în urma sorei a tresărit ca atunci când a fost împins cu patul puştii într-o dubă, apoi l-a readus la realitatea în care trăia. S-a uitat îngrozit în ochii doctorului, ca şi cum de ochii aceluia depindea viaţa lui.

- O infecţie urâtă. S-a grăbit acela să-i spună. Putea face septicemie. A fost necesar, nu se putea altfel, să-i amputăm mâna de la încheietură. Să sperăm că totul va fi bine. O vom ţine câteva zile sub supraveghere…

- Nu! A răcnit, lovindu-se cu palma peste frunte, privind mai întâi în sus, apoi în ochii speriaţi ai Virginiei. O iau chiar acum acasă, a spus scurt, gemând. Daţi-mi reţetă. Avem moaşă. Am eu grijă de ea. O iau acum! Şi a luat-o fără să mai aştepte vreo încuviinţare.

A fost oprit ca să primească nişte feşe, ceva dezinfectante, antibiotice şi o reţetă. Nici nu a auzit ce indicaţii îi mai dădea doctorul, că a împins uşa cabinetului şi a ieşit.

I-au învăluit răcoarea nopţii de afară. Ploaia stătuse. Înspre câmp, orizontul era însângerat. De-abia acum se întuneca. Întunericul venea înspre ei, târându-se pe câmpie. Vântul răvăşea coamele cailor, care mergeau aşa cum doreau ei.

S-au ghemuit amândoi pe capră, înfăşuraţi în pătura împrumutată de la spital, înghesuiţi unul într-altul, strângându-se tare, în tăcere. Primele vorbe au fost rostite rar, îngânate-n plâns. Următoarele au venit ca un torent. Unele peste altele. Năuce. Se întrerupeau reciproc, plângând, râzând. Câmpia, covor negru strâns sul, se desfăşura aşternându-se hău, în care ei alunecau necontenit, pe măsură ce caii o împingeau cu piepturile. Ajunşi acasă, simţeau că nu-şi spuseseră decât o frântură din tot ceea ce ar fi vrut să afle unul despre altul.

Şase luni au cârpit cu disperare veşmântul zdrenţuit al vieţii lor. Deznădejde şi speranţă. În zadar Maica Precistă a plâns deasupra pâlpâirii fitilului îmbibat cu ulei. Răul n-a putut fi alungat. Virginiei i s-a amputat mâna mai sus de cot. Alte şase luni de speranţe deznădăjduite. De la un timp, au simţit nevoia să-şi facă ordine-n suflete.

- Să ai grijă de copii, Stănică! Nu le aduce altă mamă. Au fost ultimele ei vorbe.

Stănică nu s-a mai însurat niciodată. A strâns avere. Pentru copii. Şi a plâns.

Ioan Groșescu

* Fragment din volumul «Operaţie pe cord deschis», Editura Atom, 2025

În cadrul ciclului de manifestări dedicate celei de-a XXXIII-a ediții a ZILELOR EUROPENE ALE PATRIMONIULUI, în Sala «Nichita Stănescu» a bibliotecii «Nicolae Iorga» din Ploiești, vineri, 12 septembrie 2025, ora 17.00 , în prezența autorului, va avea loc lansarea volumului de proză scurtă «Operaţie pe cord deschis» aprținînd scriitorului Ioan Groșescu. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe.

Memento

 Colin Firth 65! 

„Îmi place să joc personaje ciudate. Unii ar putea spune că are legătură cu o parte ascunsă din mine, dar eu cred că e mult mai simplu de atît: oamenii normali nu sunt foarte interesanți.”

„Cînd sînt cu adevărat prins de lectura unei cărți, văd lumea complet diferit în acea perioadă. De fapt, mă plimb în ceață, fascinat de ceea ce citesc și privesc totul cu alți ochi.”

„Cînd mă privesc fix în oglindă, nu chipul meu îl văd acolo, ci expresia unei situații dificile.”

EVENIMENT

Dublă lansare de carte

Biblioteca Județeană «Nicolae Iorga» din Ploiești oraganizează, în cadrul ciclului de manifestări dedicate celei de-a XXXIII ediții a ZILELOR EUROPENE ALE PATRIMONIULUI, în prezența autorilor, lansarea volumelor

Biserica «Sfânta Vineri» din Ploiești 

de 

Ioan Groșescu și pr. Mihai Petre

(monografie, ed. AKAKIA, București, 2025)

și

Operație pe cord deschis 

de 

Ioan Groșescu

(proză scurtă, ed. ATOM, Ploiești, 2025)

Manifestarea se va desfășura în Sala «Nichita Stănescu» a bibliotecii, vineri, 12 septembrie 2025, ora 17.00 și se va încheia cu o sesiune de autografe.

Moderator: 

Bogdan-Lucian Stoicescu

„Părintele Mihai Petre, preot slujitor al Bisericii «Sfânta Vineri», din Ploiești (1994¬-1996 preot conslujitor II, iar din 1996, preot paroh) și Dl. Ioan Groșescu (romancier, poet, istoric literar dar și cu preocupări monografice: «Puchenii Mari» / 2002, «Cimitirele Ploieștilor» /2004, «Mahalalele Ploieștilor» / 2008, 2017), oferă enoriașilor acestei parohii, ploieștenilor, dar și celor interesați de istoria meleagurilor prahovene, o necesară și așteptată monografie a unuia dintre cele mai impresionante și frumoase monumente de artă și arhitectură religioasă din Ploiești – Biserica «Sfânta Vineri», dar și o interesantă istorie a parohiei sau comunității care s-a închegat în jurul sfântului locaș, centrul spiritual și inima pururi vie a acesteia. (…) De această râvnă de a pune în valoare istoria tumultoasă, adeseori tragică a bisericii «Sfânta Vineri» din Ploiești, dau dovadă și cei doi autori ai monografiei de față, care s-au străduit să răscplească arhive și biblioteci, să identifice mărturii, însemnări, documente despre parohie, despre cartierul (mahalaua Barbu Croitoru) care a luat numele de Sfânta Vineri, despre bisericile care au adus cuvântul Mântuitorului creștinilor din această comunitate, despre preoții slujitori, cântăreții, epitropii, enoriașii de seamă, evenimentele importante etc.”

Vicar Patriarhal PS 

Varlaam Ploieșteanu

(Reconstituirea trecutului – temeluirea viitorului”)

„Există cărți care nu se scriu doar cu stiloul, ci cu memoria, cu tăcerea, cu urmele adânci ale vieții trăite. «Operație pe cord deschis», volumul de proză scurtă al lui Ioan Groșescu, este una dintre acestea. Nu întâmplător, titlul său evocă atât fragilitatea cât și luciditatea unei intervenții directe, fără anestezie, asupra inimii – simbol al trecutului, al identității, al adevărului. (…)

«Operație pe cord deschis» este, în fond, o carte despre memorie și adevăr. Despre oameni care au existat cu adevărat și povești care, chiar dacă ficționalizate, poartă greutatea realității. O frescă sinceră, fără înfrumusețări gratuite, despre un oraș, o generație și o țară care încearcă să-ți repare inima.

Această carte nu cere permisiunea să impresioneze.O face cu naturalețe, prin tăietura precisă a frazei, prin justețea observației și prin afecțiunea discretă care însoțește fiecare schiță. O carte necesară, scrisă cu onestitate și curaj – poate singurele instrumente valabile atunci cînd inima este pusă pe masă.”

Alin Tomozei

Președinte al Societății ATOM Ploiești

(O carte scrisă cu memoria vieții trăite)

Muzicoteca de dinamită

 ROGER WATERS 82! 

Happy 82th anniversary to Roger Waters!

To be here now, this is it. Make the most of it...

(Să fiu aici acum, asta e. Profitați cît mai mult de asta...)

„Cred că există momente în povestea vieții mele care mi-au stimulat creativitatea. Dispariția tatălui meu pe front, de exemplu, a constituit unul dintre cele mai «bune» lucruri care i s-au putut întîmpla unui copil, care visa că va scrie poezie și cîntece.”

„Îți asumi riscul de a fi respins. Însă dacă îți dorești să fii un artist adevărat, indiferent de care, trebuie să iei în calcul și eventualitatea că, la un moment dat, semenii tăi te vor repudia, spunîndu-ți că ești un nenorocit.”

„Mi-ar plăcea ca muzica mea, oricum va fi ea numită, să nu lase celor care-o ascultă impresia că e lipsită de semnificație.”

George Roger Waters

Oceans apart*

She was always

Here in my heart

Always

The love of my life

We were strangers

Living oceans apart

But when i laid eyes of her

Part of me died...

Oceane ne despart

Ea a fost mereu

Aici în inima mea

Întotdeauna

Dragostea vieții mele

Eram străini

Trăind la oceane distanță

Dar cînd am văzut-o

O parte din mine a murit...

* Oceans apart are doar 67 de secunde și este cea de-a 11-a piesă de pe al patrulea album solo de studio al lui Roger Waters «Is this the life we really want?»/«Aceasta este viața pe care ne-o dorim cu adevărat?», apărut în anul 2017 la casa americană de discuri „Columbia”.

Sînt multe voci care au spus că ar fi poet. Altele, la fel de multe, că ar fi un fel de profet. Iar foarte multe, că e un geniu. Nimic mai adevărat. Însă Roger Waters este unanim considerat drept unul dintre cei mai influenți și străluciți muzicieni ai timpurilor noastre. Sunetul Pink Floyd este creația lui și, într-o bună măsură, a celuilalt co-fondator, Syd Barrett, supranumit „Crazy Diamond” (a se asculta piesa Shine on you Crazy Diamond de pe albumul grupului Pink Floyd, «Wish you Were Here», din 1975), care a părăsit formația în 1968, după apariția celui de-al doilea album, din pricina abuzului de droguri și a precarei sale sănătăți mintale...

Mother

(din albumul „The Lockdown Sessions, 2022)

Roger Waters: chitară acustică / vocal

Dave Kilminster: chitară electrică (& ritmică)

Joey Waronker: percuție

Jess Wolfe + Holly Laessig = Lucius: voci

Gus Seyffert: bas

Jonathan Wilson: chitară electrică

Jon Carin: pian și clape

MEMENTO

Festivalul Internațional 

George Enescu

La Ateneul Român, dirijorul George Georgescu (la mijloc), împreună cu Yehudi Menuhin (dreapta) şi David Oistrah, deschideau primul Festival George Enescu prin Concertul în re minor pentru două viori şi orchestră de corzi, de Johann Sebastian Bach.

Prima ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” a avut loc în 1958, între 4 – 22 septembrie 1958, la București, la trei ani după moartea compozitorului (1955), dorindu-se a fi omagiu adus uneia dintre cele mai mari personalități muzicale ale României și, deopotrivă, ale muzicii universale din secolul XX, menit să onoreze memoria compozitorului român și să plaseze la locul cuvenit țara noastră pe harta culturală a lumii. * Au participat soliști de renume mondial (printre care violoniștii Yehudi Menuhin și David Oistrah și pianiștii Monique Haas, Halina Czerny-Stefańska, Claudio Arrau și Nadia Boulanger), un moment de referință constituindu-l concertul susținut de violonistul rus David Oistrah, care a interpretat Concertul pentru vioară de Ceaikovski.* 

David Oistrah

Concertul pentru vioară în Re major, Op. 35

Au evoluat cele mai valoroase ansambluri muzicale românești (Orchestra Filarmonicii George Enescu și a Operei de Stat din București) și străine (Orchestra Filarmonicii din Moscova, ca invitat special) conduse de dirijori de prestigiu precum Constantin Silvestri, John Barbirolli, Carlo Felice Cillario și Carlo Zecchi. * Concertele și spectacolele au avut loc în sălile importante ale Capitalei, în special la Ateneul Român și la Opera de Stat. * Pe lîngă lucrările lui Enescu (Oedip, Rapsodiile Române, Simfoniile, Suita nr. 1 pentru orchestră ș.a.), au fost incluse și creații de Beethoven, Mozart, Ceaikovski, Brahms, Bartók, precum și muzică contemporană. * Festivalul din 1958 a marcat începutul uneia dintre cele mai importante manifestări muzicale ale lumii, care a reușit să atragă, încă de la prima ediție, artiști de nivel mondial și să creeze o tradiție ce continuă și astăzi.

În vara anului 1927, tînărul violonist Yehudi Menuhin venea în România, la «Vila Luminiș» (locuința din Sinaia a lui George Enescu), pentru a lua de la acesta primele lecții de vioară. Va pleca, apoi, la Paris pentru a studia vioara cu același George Enescu, ulterior, între cei doi mari muzicieni statornicindu-se o prietenie profundă (în ciuda diferenței de vîrstă de 35 de ani!), care a durat până la moartea compozitorului român (4 mai 1955). Sir Yehudi Menuhin avea să mărturisească mai tîrziu: Enescu mi-a dat lumina care a ghidat întreaga mea existenţă. A fost cel care mi-a aprins imaginaţia, deschizîndu-mi o perspectivă în tumultul şi măreţia lui Bach.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „George Enescu” este cea de-a XXVII-a, ea desfășurîndu-se între 24 august și 21 septembrie 2025, avînd tema „Aniversări / Celebrations” și marcînd 70 de ani de la trecerea în eternitate a marelui nostru compozitor.* Participă orchestre internaționale de prestigiu precum Royal Concertgebouw, Philharmonia Orchestra (Londra), Tonhalle-Orchester Zürich, Staatskapelle Dresden, Orchestre National de France, Czech Philharmonic, Gustav Mahler Jugendorchester, Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Academy of St Martin in the Fields, conduse de șefi de orchestră de reputație intrnațională, precum Cristian Măcelaru (directorul artistic al fetivalului), Daniel Harding, Paavo Järvi, Daniele Gatti, Manfred Honeck, Vasily Petrenko ș.a. * Pe scenele de concert evoluează soliști de de primă mărime, printre care pot fi amintiți Martha Argerich (pian), Anne-Sophie Mutter (vioară), Gautier Capuçon (violoncel), Sonya Yoncheva (soprană). * Cîteva momente importante din program suscită un mare interes: spectacolul de dans contemporan cu compania «Eva Duda» din Ungaria, alături de Budapest Festival Orchestra, dirijată de Iván Fischer (prezentând lucrări de Béla Bartók), opera „Oedip” de George Enescu – o producție scenico-vizuală regizată de Stefano Poda, dirijată de Tiberiu Soare – cu o distribuție de elită (Ionuț Pascu, Ruxandra Donose, Ramona Zaharia, Vazgen Gazaryan, Paul Curievici, Bogdan Baciu) și „Ora spaniolă” de Maurice Ravel – un montaj scenic regizat de Tompa Gábor, cu suportul muzical asigurat de Orchestra de la Comunitat Valenciana, condusă de James Gaffigan.

Menuhin & Oistrah 

 Concertul pentru două viori de J.S. Bach

Raftul revistelor

CAIETELE NORR

Cel mai recent număr dublu al tinerei (tocmai ce a împlinit un an de la apariție) reviste de «litere & arte» ploieștene, «Caietele NORR» (5–6/2025) dedică mai bine de 60 de pagini din cele 90 ale sale poetului ION STRATAN, de la a cărui naștere se împlinesc în luna octombrie 70 de ani. Dar lună în care, hélas!, se vor rotunji și 20 de ani de cînd poetul a hotărît cu de la sine vrere să părăsească această lume, care părea că îi devenise ostilă…

Așadar, revista ține să marcheze aceste două momente printr-un amplu dosar retrospectiv în care o parte dintre cei nu foarte mulți care l-au cunoscut și apreciat pe Nino Stratan, scriu despre poet și opera sa. Drept pentru îmi fac o datorie de onoare să amintesc cîteva dintre textele acestui dosar, care cu siguranță vor stîrni interesul tuturor acelora care vor dori să afle lucruri dacă nu inedite, măcar mai puțin cunoscute despre poet și lucrarea lui pămînteană: Schimbarea la față a literaturii române. Optzecismul, de Marian Mărchidanu, o introducere în cultura postmodernă văzută prin lentila «optzecismului» și prin vîrful său de lance care a fost poetul despre care facem vorbire, Ion Stratan – poetul care pictează cuvintele, un excelent și sensibil eseu despre cum limbajul poate deveni materie vizuală, aparținînd criticului de artă Ioana Ursu, Despre fericirea inversă în poetica lui Nino ne vorbește cu aplicația-i binecunoscută, Christian Crăciun iar în Muzicalitatea ca model poetic la Ion «Nino» Stratan, Bogdan Stoicescu, propune o altă abordare inedită vizavi de muzicalitatea creației strataniene, ca o predilectă orientare spre o poetică originală. Pentru ca Liana Dupont în Cel mai tandru iubit, Mihai Vieru în Texte scurte, rase, lucide, Liviu Antonesei în Nino - un erou civilizator, Mihai Vasile în Nino, cel care ca Ulise… și, ultimul dar nu cel de pe urmă, Șerban Tomșa (stîrnit de Mihai Vieru), să ne propună, fiecare în felul său și toți dimpreună, întru reamintire, cîteva tandre și suave portrete lăuntrice și dinspre afară ale celui care se autodefinea cu lapidaritate: Eu sînt doar cărțile mele…

O secțiune consistentă este alcătuită dintr-o serie de interviuri cu poetul, aparținînd Cameliei Radu, Angelei Furtună și lui Florin Dochia, dar și din două dialoguri ale lui Mihai Vieru cu Florin Iaru și Călin Andrei Mihăilescu despre Nino, care vin cu adăugiri sine qua non la conturarea personalității poetului.

Spre a nu mai vorbi despre splendidul Răsărit, o pictură a lui Valter Paraschivescu (un alt foarte bun prieten al lui Nino), care, așezată pe prima copertă a revistei, parcă străluminează conținutul, înseninînd negrul cuvintelor tipărite înlăuntru.

Mă voi opri cu dezvăluirile din acest incitant număr de revistă aici, spre a nu răpi plăcerea lecturii potențialilor lui cititori, nu înainte de a amiti și despre existența celor cinci texte ficționale atinse de o briză suprarealistă (absolut inedite, comentate adecvat, în final, de Camelia Radu) ale lui Nino (oferite redacției cu generozitate de Miki Vieru), fericit completate acestea de o bogată iconografie, care laolaltă cu alte minunate rînduri/gînduri în versuri sau proză fac din această elegantă bucoavnă, o apariție editorială rafinată și care merită cu asupra de măsură citită pînă la ultima ei filă.

Bref, lectură plăcută!

N.B. Lansarea revistei va avea loc la Biblioteca «N. Iorga» din Ploiești, marți 30 septembrie, ora 17.00

Eveniment

 ACASĂ LA CARAGIALE

În fotografia de mai sus sînt împreună cu prietenul Relu Ioniță, la biblioteca ploieșteană N. Iorga, într-un moment destins, prefigurînd evenimentul din 16 septembrie, cînd ploieștenii vor avea privilegiul să-i aibă ca oaspeți pe reputații artiști brazilieni CLAUDIA CAREZZATO și BIRA DANTAS, personalități de primă mărime ale graficii satirice (și nu numai) din America Latină, care le vor prezenta o inedită expoziție purtînd titlul de mai sus, precum și conferința «Libertatea de exprimare în presa braziliană».

Cu acest prilej, publicul prezent va putea putea admira o expoziție (al cărei curator am privilegiul de a fi) cuprinzînd peste 50 de lucrări aparținînd artistei Claudia Carezzato, care a închipuit într-o manieră extrem de originală, portretele unor mari personalități culturale ploieștene și prahovene, în special și ale țării, în general.

Manifestarea este parte integrantă a proiectului cultural NEAMUL ROMÂNESC ÎN GRAFICA MONDIALĂ (la care pînă acum și-au adus contribuția peste 2.000 de artişti din 142 de ţări ale lumii), inițiat și coordonat de Nicolae «Relu» Ioniță. Biblioteca noastră a găzduit, de-a lungul timpului, și alte evenimente generate de acest valoros proiect.

De altfel, cei doi artiști nu sînt primii participanți la astfel de manifestări, alte zeci de graficieni latino-americani consemnîndu-și prezența de-a lungul ultimilor 30 de ani în cadrul acestui proiect de anvergură, care dintru început și-a propus promovarea spiritului românesc, sub această originală formă.

Biblioteca «N. Iorga” organizează acest eveniment în parteneriat cu Casa de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploiești și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Moderatorul întîlnirii va fi jurnalistul ploieștean Claudius Dociu, vicepreședinte al UZPR.