Remember

Astăzi, dacă n-ar fi murit la doar 50 de ani, sclipitorul nostru scriitor 

Teodor Mazilu* ar fi împlinit venerabila vîrstă de 95. 

Cîteva dintre mirobolantele dumisale panseuri:

Genială femeie.

Ea se hotărîse să răzbune pe pielea mea nedreptăţi pe care nimeni, niciodată, nu i le făcuse.

Un bărbat care se plictiseşte amarnic cu o femeie şi încearcă să-şi alunge plictiseala, poate fi uşor confundat cu un îndrăgostit.

Să nu dai unuia două idei, că rămâne altul prost.

Nu-i suficient să fii porc. Mai trebuie şi puţină carte...

Trebuie făcută însă foarte clar deosebirea dintre un prost şi un tăntălău. S-ar părea, la prima vedere, că e acelaşi lucru... Nu e chiar aşa... Tăntălăul e un idiot, care s-a resemnat cu destinul de idiot. El nici nu vrea să fie decît un biet idiot, n-are nici o altă pretenţie. Deci, tăntălăul e plin de modestie, pe cînd prostul e convins de geniul său... Din acest punct de vedere, tăntălăul e net superior.

Ştiţi cum e omul prost, e mîndru cînd devine cineva, fie şi datorită unei boli cumplite...

Sînt şi printre câini puşlamale, tot aşa cum sînt o sumedenie de oameni cumsecade.

Ţi-am spus-o şi ţi-o mai repet: manifestă-ţi sentimentele numai şi numai în public!

Ochiul murdar vede murdar.

* Deși a scris încă din tinerețe, Mazilu a debutat editorial abia la 33 de ani, cu un volum de proză scurtă. * Piesele lui erau adesea cenzurate sau amînate sine die, deoarece ironizau oportunismul, parvenitismul și micile aranjamente sociale, teme sensibile pentru regimul ceaușist. Piesa sa Proștii sub clar de lună, a fost interzisă inițial, fiind considerată o critică prea directă la adresa „oamenilor muncii” și a „moralei socialiste”. * Deși ca scriitor numele său a fost asociat cu teatrul absurd și satira socială, Mazilu a mărturisit că îl admira pe Caragiale, dar și pe Cehov, în scrierile sale mixînd observația realistă cu ironia mușcătoare.* De cîteva ori a interpretat mici roluri în montările textelor sale, nu din vanitate, ci pentru că regizorii considerau că „nimeni nu poate rosti replicile maziliene” mai autentic decît el.* Deseori spunea, cu amărăciune, că a scris „comedii triste”, pentru că „lumea reală e o farsă, dar una cu lacrimi”.