Poemoteca

Sunt aici un poet, care bea din viaţă

Aşa cum oamenii mărunţi beau vinul.

Ezra Pound

Portret de Florin Iaru,
pe coperta a IV-a a volumului
„Vârsta politică”, ed. Du Style, Bucureşti, 1994.

Cântec în gura mare*

Domni de sus de marcă şi dolar

unde e zeiţa de pe tribunal,

cea cu spadă-n mână şi cântar

pentru toţi: şi domn şi opincar?

Fără cumpeni nu-i pe lume har

harul lumii cel primit în dar

cine-l pierde fură mâine iar,

fură toată lumea la cântar.

Treacă anii ăştia în zadar,

rostu-i bun când faci din cal măgar,

ce te duce-n târg la comisar

să îi vinzi pe toţi pe-un icusar

numai griji şi nopţi la măcelar,

zile bune pentru osuar

numai sus în cer de e cântar

moartea-i bună, dar e lucru rar!

Domni de sus de marcă şi dolar

unde-i harul cel primit în dar,

unde e zeiţa de pe tribunal?

Lumea toată fură la cântar!

Cădere

Prăbușire din mine în afara

ochilor, urechilor, gurii, mâinilor și nasului meu,

a muri

este o parte de Dumnezeu

ce nu se șterge, se uită.

A muri...

ce joc,

ce tresărire speriată de carne

moartea aceasta ca o perdea de oglinzi.

Dor f

Ea ascultă Bach,

ea ascultă Bach în dimineaţa albă

printre fotografii chiar în mijlocul tristeţii

ea îşi bea ceaiul cuminte.

În jur multe obiecte cu care nu-i nimic de făcut

un pic de durere ca o lumină,

un pic de avânt,

multă renunţare…

Oraşul depune crepusculul.

În timp ce sunetul urlă,

în timp ce ultimul vis sfîşie culoarea

cineva la uşi şi la geamuri.

Poate un zeu gri,

poate iarna aburind din ceaşca de ceai,

poate…

Călin Angelescu**

(2.III.1957 – 12.IX.2002)

* Poeme din volumul „Vârsta politică”, © ed. Du Style, Bucureşti, 1994

** Călin Barbu Angelescu se naște și își va petrece copilăria, adolescența și tinerețea la Ploiești (precum Tolstoi, pe care-l iubea nespus, la Iasnaia Poliana), unde și absolvă școala primară, gimnaziul și liceul (fostul „C. D. Gherea”, astăzi Colegiul Național „Nichita Stănescu”). Urmează studii la Universitatea Politehnică din București, nefinalizate. Temperament vulcanic, nonconformist, nesupus, naiv, sentimental și visător, participă la evenimentele din decembrie 1989 din București.

Scrie versuri încă din perioada liceului dar va debuta editorial mult mai tîrziu, cu volumul «Natură moartă cu accesorii» (ed. Cartea Românească, București, 1990). Peste un an, împreună cu soția și cele două fetițe, se stabilește în Olanda. În 1994 i se tipărește, la editura Du Style, volumul «Vârsta politică», în care sunt depășite ingenuitățile debutului și se face simțită vocea unui poet matur, deopotrivă tandră și angajată. (Claudiu Komartin)

Reîntors în țară, își cumpără o modestă căsuță în localitatea Cârlibaba (Suceava), unde se retrage într-un anonimat bine lucrător și unde-și va petrece ultimile zile pămîntene, înconjurat de cei apropiați. Și unde, în micul țintirim, repauzează, obosit peste măsură de mult prea agitata-i viață...

Îi va mai apărea, la numai două zile după moarte, un ultim volum de poezie, „Bătrânețe fără tinerețe și moarte fără de viață”, la Editura Muzeului Literaturii Române din București.

Tot în anul 2002, un grup de prieteni muzicieni, reuniți în trupa de rock progresiv „Calandrinon”, va scoate pe CD, albumul „Galeria de vise”, întru memoria lui Călin (https://www.discogs.com/it/Calandrinon-Galeria-De-Vise/release/3803992), conținînd 10 piese pe versurile sale. Una dintre acestea („Pisica neagră”, https://www.youtube.com/watch?v=tnPYcTJhaQY) este compusă de însuși Călin, care era un chitarist autodidact și un rafinat cunoscător de muzici cu ștaif...

N. B. Am copilărit, dacă pot spune așa, alături (și) de Călin… Spun „și”, pentru că eram mai mulți în gașca aceea din anii ʼ70–ʼ80 ai secolului trecut... Printre care și dragii mei Ion „Nino” Stratan (fie-i odihna ușoară!), Lucian Vasilescu aka Bull, cum îl alintam noi pe redutabilul poet de azi, colegul meu de gimanziu și apoi de liceu dar și Iulian Tăsică, Constantin Constantinescu, aka Bașa ori Mihai Gherman și, ultimii dar nu cei de pe urmă, mult regretații noștri Florin Cristian și Martin Culcea. Doar cîțiva dintre cei care-mi erau cel mai aproape de inimă... Cu Barbu (hai să-i spun acum astfel lui Călin, deși nimeni dintre noi, cei apropiați lui, n-am folosit vreodată al doilea său prenume, decît poate să-l scoatem di țîțîni și sper că de-acolo de pe unde-o fi, nu se va supăra prea tare pe mine) eram (și) vecin, locuiam în blocuri alăturate, undeva în cartierul „Nord” al Ploieștiului, areal cunoscut și azi sub denumirea de „Complexul Mic”…

Ce de mai nopți de muzică (și poezie) am mai tras la el în apartament, asezonate din belșug cu țigarete „Mărășesști” sau „Carpați” fără filtru și votculițe rusești ori poloneze, dar doar așa, de control și pentru ținerea atmosferei la o temperatură corespunzătoare, mai ales iarna!

De foarte multe ori îmi îmi căram de-acasă pick-upul cehesc „Tesla Supraphon”, prevăzut cu două boxe, pe care puneam la învîrtit viniluri aduse de participanții la acele întîlniri memorabile și nepereche (Dire Straits, Geneseis, Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Jethro Tull, Blind Faith, Zappa, Janis Joplin, Hendrix, Phoenix, Olympic ʼ64, Sfinx, Progresiv TM și multe, multe altele care acum nu-mi vin din memorie)…

Apoi mai cîntam și noi, ce ne trecea prin cap, pe rînd sau în cor, a cappella, pe mai multe voci ori acompaniindu-ne cu cîte-o chitară ponosită, pînă hăt, tîrziu, în noapte, potolindu-ne doar bătăile insistente ale vecinilor în calorifere… Ce vremuri!

Călin, despre care mi-e foarte greu să vorbesc la trecut, era cu un an și puțin peste-o lună mai mare ca mine. Eram în Franța cînd a sărit pîrleazul spre dincolo. Nenorocita veste mi-a dat-o, telefonic, un bun prieten comun, plecat și el, între timp, să-l întîlnească pe Călin. Așa am aflat și că este înmormîntat în țintirimul unui sătuc uitat de lume, Cârlibaba, undeva, la marginea geografiei țării, unde avea și căsuța modestă, pe care n-a mai apucat s-o transforme în ce visa…

Restul e o istorie mică-mică, atît cît să încapă în amintirile și inimile unora dintre noi, cei care i-am fost prieteni...