Traian T. Coșovei 70
(28.XI.1954 - 1.I.2014)
Moto:
Aş putea să rup limbile ceasului şi să scriu:
„oricum e mai târziu decât crezi”
Să mă las privit de obiecte. Descris.
Sfâşiat de lipsa lor de înţelegere pentru mine.
SOSISE VREMEA EXISTENȚELOR NERĂBDĂTOARE*
Plajă pustie.
Valuri săpînd șanțuri de apărare cu degete albe, de spumă –
retrăgîndu-se printre delfinii aruncați de furtună pe țărm.
În masacrul amiezei,
nisipul părea o burtă umflată cu alge verzui,
călătoare.
Și-un miros înțepător de moarte caldă se strecura în oraș
întărîtînd cîinii.
Tu te aplecai să culegi o piatră. Nisipul
îți lua forma, îți memora căldura, apăsarea.
Peste zece ani, aveam să te întîlnesc – să te cunosc
în sfîrșit.
În urma noastră nisipul spulbera cu un gest burțile mirositoare.
Plaja duduia surd, ca un imens ceasornic cu nisip
măsurînd timpul. Mort. Umflat. Descompus în mirosuri ucigătoare.
Și reclamele luminoase de pe țărm ridicau în aer
mîini albe și verzi și pătate de sînge.
Împiedicînd autostopul. Și amorul liber. Împiedicînd
grupurile de vilegiaturiști ieșiți cu cîinii.
Rochia ta
săpa în pustiu tranșee ciudate. Semne
pentru o așteptată, imposibilă debarcare.
Te aplecai să culegi o piatră,
mă priveai cu ochii tăi care au văzut căderea Troiei.
Vîntul mîrîia încurcîndu-ți în păr vedenii sticloase.
Și nici un zgomot în jur. Nici un om broască
încolăcit în jurul țărmului.
Doar curentul rece aruncînd valul delfinilor înecați.
Și bastonul bătrînului cercetînd pervers burțile umflate:
„… uite, ăsta s-ar putea să aibă pui…”
Tu te apleci să culegi o piatră.
Peste zece ani, aveam să te pierd, să te uit în sfîrșit.
În urma noastră –
doi gropari de nisip se spulberau peste burțile umflate.
Și firmele luminoase de pe țărm
aprinzînd mirosul înțepător de catran, de frînghii putrezite.
Apoi crabii – existența nerăbdătoare să șteargă
orice urmă.
* din volumul Cruciada întreruptă, ed. Cartea Românească, 1982
 |
O lacrimă de vin, una de sare şi-un gînd bun şi vesel,
de-o clipă-două, pentru dragii noştri dragi, conectați la Univers...
În fotografia regretatului meu prieten Gabi Stamate (1958-2021),
Traian T. Coşovei, la Muzeul Naţional al Literaturii Române,
vegheat, din background (foto: © Tudor Jebeleanu),
de dincolo de timp, parcă, de bunul său prieten, Ion Stratan (1. X. 1955 – 19. X 2005)]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu