marți, 9 iulie 2024

În căutarea tonului

Ploiești, 1 iulie, luni, 2024
 Cu puțin timp înainte de lansarea cărții domniei sale, 
Mai-mult-ca-trecutul…

Distinsa doamnă Ana Blandiana este unul dintre extrem de rarii oameni hăruiți pe care i-am cunoscut în viața mea, în preajma cărora am avut privilegiul și bucuria să mă fi aflat (chiar dacă pentru puțin timp), care mi-au dăruit confortul inexprimabil de a mă simți în siguranță, fără a fi nevoit să-mi cîntăresc gîndurile și nici să-mi măsor cuvintele. 
Precum sub aripa îngerului păzitor…

N-am cum să nu-i mulțumesc încă o dată și pe această cale și să-i fiu recunoscător pentru totdeauna prietenului meu de ispravă care este Codruț Darie Constantinescu, prin intermediul căruia am cunoscut-o și care este autorul acestei eternități de-o clipă…

Niciun comentariu:

Vise & amintiri («Inimă arsă, clipă înjunghiată»)

  FRUNZE Domnului Bogdan Stoicescu Dacă-am avea un organ de cunoaştere Pentru toată materia Ar fi frunzele şi mizeria De-a creşte pe părţi A...