Memento

Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt (Părintele Nicolae Delarohia),
alături de Ioan Pintea
(autorul și cel care a îngrijit volumul
„Primejdia mǎrturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea”,
 ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1993).

Despre bunătatea sufletească

„Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sîmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le cîştigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună-cuviinţă. Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiţiei date de Aristotel omului: fiinţa socială. Fără bunătate nu putem convieţui decît în condiţii de groază şi justificînd amarnica afirmaţie a lui Sartre: ceilalţi, iată iadul ! Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieţii obşteşti. Berdiaev* spunea: pîinea pentru mine este o problemă materială (subinţeles egoistă , vulgară), dar pîinea aproapelui meu, continua Berdiaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea. Ştim că de-am vorbi toate limbile şi toate dialectele pămîntului şi de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg şi pînă astăzi şi de am fi tobă de carte şi de erudiţie, şi de am cunoaşte întrebuinţarea tuturor termenilor specifici, tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă sîntem nişte pizmăreţi, nişte bădărani şi nişte răi la suflet. Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoştiinţe, ci o subţirime a caracterului şi capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute desuetă şi sentimentală.
Să nu savîrşim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simplii făcători de cărţi şi drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informaţii.”**

Nicolae Steinhardt

* Nikolai Alexandrovici Berdiaev (1874-1948), filozof rus, reprezentant al existențialismului, cu preocupări în domeniul filozofiei religiei (n.m. - B.-L.S.).

** În volumul „Primejdia mărturisirii”, pp. 39-40

* Nicolae Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon (Ilfov) şi a trecut la cele veşnice în 30 martie 1989, în spitalul orǎșenesc din Baia Mare, fiind înhumat la Mănăstirea „Sf. Ana” din localitatea Rohia (Maramureş). 

A fost un eminent scriitor, critic literar, eseist, memorialist, publicist și jurist (doctor în drept constituțional).
Este autorul, printre altele, al unui volum nepereche în literatura română, „Jurnalul fericirii”, un autentic testament literar (cum el însuși îl subintitulase), a cǎrei elaborare a durat peste 12 ani, fiind scris în cîteva variante succesive. Este una dintre cele mai tulburǎtoare și mai lucide mǎrturii venite dinlǎuntrul universului concentraţionar românesc, unul dintre cele mai feroce sisteme de exterminare ce-au fost imaginate vreodatǎ.

(Alte amănunte, la adresa: https://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.com/.../remember...)