Memento

Nichita Stănescu

(31 martie 1933 - 13 decembrie 1983)

Belgrad, 1982

Mor de ridicol ce sînt,

fǎcǎtor de cuvinte și sfînt

Și

pentru cǎ trebuie sǎ plec, copacii se fac mai lungi

și pietrele-mi spun mai mult decît atunci

cînd tu erai

despǎrţitǎ de mine, cu Stixuri, ca iadul de rai

și eu îţi pǎream

despicǎtorul de grote, Sesam!

Mor, numai pentru cǎ trebuie sǎ se ducǎ

o parte din mine

cu alte lumine,

duducǎ

(octombrie 1960)

(„Timp suspendat 4”, © B.-L.S.)

Noaptea a nins peste cîmp cu pămînt

Tu unde ești, în ce gînd?

Crengile zvelte și goale în bezne

dansează întruna...

Uite-le sînii, uite-le glezne.

Noaptea a nins peste cîmp cu pămînt

și crengile zvelte, și goale, cu luna

lunecă negre și-aiurea, întruna,

dansează întruna

Tu unde ești?

În ce gînd?

frunzele negre-ți căzură

cu toatele, oarbe-n căutătură?

Ah, de n-ar mai fi adîncul schilav și urît

doar o creangă cu roadele pline,

să m-adun, să mă-ntorc și să vin iar la tine:

- „Na un măr!”... și atît.

Joi 1 noiembrie 1956

(„Argotice”)

Nichita Stǎnescu sau despre poezia în stare genuinǎ

„56 de ani voi trǎi, asemenea Colosului din Rhodos!…”

Așa credea, la 27 de ani – în septembrie 1960 –, Nichita Hristea Stǎnescu, în clipele în care scria poemul numit „56 de ani”. N-avea de unde bănui el atunci cǎ aprigele Ursitoare deja îi hǎrǎziserǎ un cu totul alt destin, ele avînd să-i curme existenţa pǎmînteanǎ la puţină vreme dupǎ ce va fi împlinit 50 de ani, într-un înnegurat miez de decembrie al anului 1983...

...De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit. El doar stǎ – așa cum scria undeva Fǎnuș Neagu, bunul său prieten – „La Cina cea de Tainǎ cu zǎpezile. Și, precis, mǎnîncǎ anafurǎ și bot de miel. Iar cînd plosca plinǎ cu vin și cu rîsuʼ – plînsuʼ umblǎ prin alte mîini (Iuda bea cît zece!), Nichita scrie un basm pe cǎrǎrile de sînge verde îngheţate-n trupul copacilor”.

…De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit. El doar și-a acoperit inima cu aripa paserei celei aflate în zbor, lǎsîndu-ne pe fiecare dintre noi, cei de acum, sǎ ne luptǎm fiecare cu îngerul său, aidoma lui Iacob, așa cum ne vom pricepe mai bine.

De mai bine de 40 de ani, puţini, din ce în ce mai puţini, se străduie (unii continuǎ şi azi, cu obstinație, s-o facă, mînați de o încǎpǎţînare abnormǎ) – așa cum cred ei de cuviinţǎ – pentru ca uitarea sǎ nu învingǎ.

I-aș putea aminti pe cîțiva dintre ei însǎ cred cǎ numele lor sînt cu mult mai puţin importante decît numele poetului. Nutresc convingerea cǎ toţi aceia care încǎ se mai împotrivesc și astǎzi uitării, nu pentru numele lor o fac, ci pentru numele poetului.

Pentru cǎ numai astfel strădania le va fi adevǎratǎ și deplinǎ.

Raftul cărților

Găsesec azi-dimineață, la buchinistul meu, o carte care mi-a sărit în ochi prin titlul ei: Șantajul și etajul, cunoscutul slogan care circula (alături de alte ziceri precum omul cu o mie de feţe, şacalul sau, mai abitir, cea mai odioasă întruchipare a gazetarului necinstit, versatil, afacerist, adevărat rechin al presei etc.) în interbelic la adresa lui Pamfil Șeicaru (1894–1990), directorul periodicelor de largă circulație pe care el le-a diriguit în epocă, Hiena, Cuvântul și Curentul.

Autorul este George Stanca, un tip cu o existență aventuroasă, un microbist înfocat, fan al echipei de fotbal Rapid, un vajnic reporter și, în timpul liber, poet. Cartea, la originea ei o teză de doctorat (!), a apărut acum 12 ani, la editura holdingului Adevărul. La finalul celor puțin peste 300 de pagini, volumul, ușor eteroclit, structurat în șapte capitole – se dorește a fi o bio-bibliografie dedicată unuia dintre cei mai adulați și, în egală măsură, contestați jurnaliști români – mai include, alături de un fel de proces verbal al unui simpozion dedicat lui P.Ș., patru referate (!) purtînd semnăturile lui Gheorghe Buzatu, Ion Calafeteanu, Gheorghe Zbârnă și Valeriu Râpeanu, o postfață de Vartan Arachelian, o bibliografie și un „Album omagial”, oferind o relativ bogată iconografie (47 de pagini cu fotografii și alte documente legate de viața și opera lui Șeicaru). Pe ultima copertă, cîteva cuvinte de întîmpinare, destul de anodine,  purtînd semnătura istoricului Adrian Cioroianu.

Nu știam de existența acestui volum (subintitulat Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr), deși subiectul abordat m-a interesat de-a lungul timpului (am citit, printre altele, Istoria presei  a lui Şeicaru, volum apărut la editura Paralela 45, în 2007) poate și din pricina faptului că n-am lecturat, în afara cîtorva articole prin diverse publicații, alte lucrări din bibliografia autorului dispărut prematur în 2019, la 72 de ani neîmpliniți, omul neplăcîndu-mi deloc (l-am cunoscut personal în redacția cotidianului Telegraful de Prahova din Ploiești, în care scriam prin anii 2000 și după). Înainte de ʼ89 îi mai frunzăream, rar, comentariile muzicale din revistele Săptămîna și Flacăra, prezența lui cvasi-permanentă în siajul lui Adrian Păunescu (inclusiv în „ședințele” Cenaclului Flacăra), repugnîndu-mi grav.

Ca fapt divers, aprigul rapidist G.S. a fost primul român care a primit o condamnare de un an (cu suspendare) pentru plagiat, el însușindu-și în mod ilegal traducerea din limba rusă a Jurnalului lui Lev Tolstoi, care-i aparținea, de drept, profesoarei Janina Ianoși (1930–2017), soția binecunoscutului filosof Ion Ianoși. 

Nutrind speranța că măcar acest volum, apărut cu șapte ani înaintea morții autorului său, nu este și el rodul unui alt plagiat, voi reveni cu impresii la cald după terminarea lecturii.

Muzicoteca de dinamită

 Greg Lake (EL&P) feat. Ian Anderson (Jethro Tull) & co.

I believe in Father Christmas

Goange

Doctorul mi-a dat şase luni de trăit, 

dar când a văzut că nu pot să-i plătesc onorariul,

 mi-a mai dat şase.

Walter Matthau

(1920-2000)

Planeta giganților

John Malkovich 71!

Gînduri în fuior

Hortensia Papadat-Bengescu
(8.XII.1876 – 5.III.1955)

„Prietenia... ce dar al vieţii! Să suferi şi să fii singur, dar să ştii că undeva, cineva te iubeşte. Să fii trudit, dar să ştii că sunt braţe care ar vrea să te poarte. Să-ţi fie frig… şi să-ţi aduci aminte de sânul cald al prieteniei. Să nu te odihneşti, să suferi, să tremuri... Dar să ştii.”

„Cuvintele sunt mânjite de alte buze şi au slujit altor iubiri, pe când tăcerile sunt totdeauna noi şi sunt ale fiecăruia.”

Memento

Romulus Rusan

(1935–2016)

Fărâmituri

* Va trebui să educăm fără a fi moraliști, să aducem aminte fără a fi pisălogi, să criticăm fără a fi intoleranți.

* De la „time is money” americanii au grăbit viteza lumii.

* Idealiștii deschid de obicei calea crimelor: Columb, a lui Pizarro; Iisus a inchiziției; socialismul a lui Stalin.

* Ar fi, oare, exagerat să consider că în anii ’80 coada la Alimentară, locul în care se schimbau, e adevărat că în șoaptă, zvonuri, informații, bancuri, înjurături, era un fel de agora?

* Un lider politic care își gândește ideile în oglindă.

* Personalități care pot fi distruse prin laude.

Romulus Rusan

(Sursa: România Literară nr. 9/2022)

Ana Blandiana și Romulus Rusan (1974)

„Nu credeam să învăţ

să anunţ vreodată

moartea soţului meu

ROMULUS RUSAN

(1935-2016),

omul pe care l-am iubit

mai mult de o jumătate de secol

şi fără dragostea căruia cu siguranţă nu aş fi supravieţuit.”

Ana Blandiana

(9.XII.2016)

(Sursa foto: www.blandianarusan.ro)

EVENIMENT

Volumul JOCUL DE-A VIAȚA de Nicolae Stanciu 

și-a început călătoria pe apele strălimpezi ale poeziei...

Lume multă, lume bună, cu ștaif, cum se spune, atmosferă distinsă și destinsă, antren, dichis, cu un autor – Nicolae Stanciu - bine dispus (avea motive cu asupra de măsură) și șugubăț precum îi e firea.

S-a vorbit cu miez și tîlc despre un elegant și extrem de sensibil op, pentru care, autorul și, în egală măsură, toți aceia care au trudit cu osîrdie la zămislirea lui, merită, cu asupra de măsură, întreaga noastră gratitudine.

Cele mai bune gînduri, plecate din inimă, tuturor acelora care, joi, după prînzișor, ne-au fost alături!

Regretăm absența (motivată!) prietenului nostru, 

poetul Ioan Vintilă Fintiș.

De la stînga: Constantin Tudorache, Constantin Marin,

 Traian D. Lazăr, Nicolae Stanciu, Nicolae Dumitrescu,

 Bogdan-Lucian Stoicescu și Minel Mateucă.

Minel Mateucă sau vocea stentorială a criticului literar...

Graficianul volumului, pictorul Adrian Zagorodnie,

împărtășind celor prezenți marea bucurie cu care a lucrat la acest proiect...

Prietenul nostru, sculptorul Eugen Petri, 

un artist ploieștean (prin adopție) cu origini sibiene,

 asigurîndu-i pe prietenii săi Nicolae Stanciu și Bogdan Stoicescu

 că le va dăltui portretele într-un viitor nu foarte îndepărtat!

Muzicoteca de dinamită

Bob Seger

(Robert Clark Seger)

&

The Silver Bullet Band

Gînduri în fuior

Alături de soțul său, Romulus Rusan...

Calitatea este despărțită adesea de defect numai prin linia timidă a simțului măsurii.

Nu e greu să fii nou, e greu să fii etern.

Nu mi-e teamă de cei pe care aș putea să-i nedreptățesc neprețuindu-i destul, mi-e teamă de cei în care crezînd fără acoperire aș putea să le sugerez un fals destin.

Cuvintele n-au fost făcute pentru a fi frumoase, ci pentru a fi bune conducătoare de gînd.

Ana Blandiana

(din volumul Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie, 1976)

Poemoteca

Jocul de-a viața*

A-nflorit un mort în fereastră.

Primește-l mamă, și dă-i să se-mbrace.

E prietenul meu de mult așteptat

Jocul de-a viața cu mine să joace.

Pune-i masa pe ștergar înflorat.

Vezi, marginile lumii s-au tot ros.

Prietenul știe aceasta

și e singurul care plânge frumos.

Ai grijă mamă, să ne trezești

când ziua cămașă de mire ne țese,

vom pleca amândoi să aducem

toate fetele lumii îngropate mirese.

Ne-om întoarce pe cai înzăuați

cu barba-n pămînt ca strămoșii.

Numai să ai grijă, maică

Să doarmă-ndelung toți cocoșii.

Nicolae Stanciu

* Volumul cu același titlu va fi lansat vineri, 6 decembrie 2024, ora 11.00, în sala «Nichita Stănescu» a Bibliotecii «Nicolae Iorga» din Ploiești, în prezența autorului și a invitaților săi. Manifestarea se va încheia cu o sesiune de autografe.

Memento

 

„Amintirile nu aparţin numai trecutului.

Ele ne determină viitorul.”

(The Dude)

Dragul meu JEFFREY „Jeff The Dude” LEON BRIDGES a rotunjit 75!

„Distreazǎ-te!

Dǎ tot ce ai mai bun din tine!

Lasǎ-te rǎvǎșit de absolut orice!”

(The Dude)

Jeff Bridges

 at

Austin City Limits

(Live 2011)

EVENIMENT (Lansare de carte și sesiune de autografe)

JOCUL DE-A VIAȚA

A trăi este atît de surprinzător

Încît îți rămîne prea puțin timp

Pentru altceva.

Vineri, 6 decembrie, la ora 11.30, în sala Nichita Stănescu a bibliotecii Nicolae Iorga din Ploiești va avea loc lansarea volumului de poeme JOCUL DE-A VIAȚA, aparținînd poetului ploieștean Nicolae Stanciu.

Volumul – apărut încondiții grafice deosebite la editura Kartha-Graphic din Ploiești – este conceput de trei scriitori și foarte buni prieteni ai poetului, pe numele lor Nicolae Dumitrescu, Traian D. Lazăr și Marin Constantin (care sînt și prefațatorii lucrării), iar viziunea grafică poartă semnătura pictorului și graficianului Adrian Zagorodnei, un drag și statornic colaborator al bibliotecii noastre.

Este o carte-album, cu un lesne detectabil parfum memorialistic (mărturie stînd și fotografiile inserate) care este structurată, doar aparent, pe două secțiuni. Una care cuprinde o serie de poeme definitorii creației lui Nicolae STANCIU iar cealaltă, intitulată în mod sugestiv «Suflete pereche», cuprinde texte alcătuite de-a lungul anilor, despre autor și creația sa, de cîțiva binecunoscuți scriitori și oameni de cultură ploieșteni, prieteni buni (unii de-o viață) ai autorului: regretatul poet Ion Stratan, criticul literar și publicistul Minel G. Mateucă, poetul Ioan Vintilă Fintiș și redutabilul epigramist Constantin Tudorache.

INSOMNIE

Ce trist este tata,

când stă de vorbă cu mine!

El a plecat de mult de aici.

M-a lăsat pe mine zălog,

să aud cum vine vânt viclean

să mă cheme

în ținuturi fără de vamă.

Un copil, fără somn,

pe tabla de întuneric,

desenează lupi de aramă.

„Poet matur (…), stăpîn pe arsenalul tehnic al poeziei, Nicolae Stanciu este una dintre cele mai complexe și mai stenice voci lirice pe care le-am ascultat prin intermediul albului de pagină.”

Ion Stratan

„(...) poezia lui Stanciu este spectacol, dar nu unul închis, este un spectacol al evadării în lumină, o proiecție a spiritului încorsetat dincolo de realitate, într-o logodnă eternă dar, în urma unui exod dureros arcuit peste ținuturi necunoscute: «Ne logodim cu lumina / dacă plecăm din acest ținut. / Ajungem poeme solare / rămâne altfel cântecul mut.» (Exod).”

Ioan Vintilă Fintiș

„Ceea ce dă contur liricii lui Nicolae Stanciu este excelența metaforei care o îmbracă.”

Hristu Cândroveanu

„Remarcabilă figură a boemei cultural literare din Ploieștiul de acum trei decenii, minte-brici, spirit rebel, doxă de carte, cozeur impulsiv și redutabil (…), cu un simț moral și un cult al prieteniei cum rar se mai întîlnesc, trufaș în limite admisibile, dar inadmisibil de generos cu mediocritățile și de risipitor cu sine însuși, Nicolae Stanciu a scris poezie dintotdeauna.”

Minel G. Mateucă

Despre personalitatea autorului și despre creația sa vor vorbi, în afara celor deja amintiți, cîțiva prieteni foarte apropiați și colaboratori statornici de-a lungul vremii – nu în ultimul rînd și editorul lucrării, Paul Dan Voicu, director al editurii Kartha-Graphic –, pe care-i unește dragostea pentru cuvîntul scris și-i animă pasiunea pentru arte, în general.

Ne alăturăm invitației autorului de a ne fi oaspeți la acest eveniment și, împreună, vă așteptăm cu drag!

Memento

Traian T. Coșovei 70

(28.XI.1954 - 1.I.2014)

Moto:

Aş putea să rup limbile ceasului şi să scriu:

„oricum e mai târziu decât crezi”

Să mă las privit de obiecte. Descris.

Sfâşiat de lipsa lor de înţelegere pentru mine.

SOSISE VREMEA EXISTENȚELOR NERĂBDĂTOARE*

Plajă pustie.

Valuri săpînd șanțuri de apărare cu degete albe, de spumă –

retrăgîndu-se printre delfinii aruncați de furtună pe țărm.

În masacrul amiezei,

nisipul părea o burtă umflată cu alge verzui,

călătoare.

Și-un miros înțepător de moarte caldă se strecura în oraș

întărîtînd cîinii.

Tu te aplecai să culegi o piatră. Nisipul

îți lua forma, îți memora căldura, apăsarea.

Peste zece ani, aveam să te întîlnesc – să te cunosc

în sfîrșit.

În urma noastră nisipul spulbera cu un gest burțile mirositoare.

Plaja duduia surd, ca un imens ceasornic cu nisip

măsurînd timpul. Mort. Umflat. Descompus în mirosuri ucigătoare.

Și reclamele luminoase de pe țărm ridicau în aer

mîini albe și verzi și pătate de sînge.

Împiedicînd autostopul. Și amorul liber. Împiedicînd

grupurile de vilegiaturiști ieșiți cu cîinii.

Rochia ta

săpa în pustiu tranșee ciudate. Semne

pentru o așteptată, imposibilă debarcare.

Te aplecai să culegi o piatră,

mă priveai cu ochii tăi care au văzut căderea Troiei.

Vîntul mîrîia încurcîndu-ți în păr vedenii sticloase.

Și nici un zgomot în jur. Nici un om broască

încolăcit în jurul țărmului.

Doar curentul rece aruncînd valul delfinilor înecați.

Și bastonul bătrînului cercetînd pervers burțile umflate:

„… uite, ăsta s-ar putea să aibă pui…”

Tu te apleci să culegi o piatră.

Peste zece ani, aveam să te pierd, să te uit în sfîrșit.

În urma noastră –

doi gropari de nisip se spulberau peste burțile umflate.

Și firmele luminoase de pe țărm

aprinzînd mirosul înțepător de catran, de frînghii putrezite.

Apoi crabii – existența nerăbdătoare să șteargă

orice urmă.

* din volumul Cruciada întreruptă, ed. Cartea Românească, 1982

Regretatul meu prieten Gabi Stamate (1958-2021) i-a surprins perfect profilul (la propriu și la figurat!) lui Traian T. Coşovei (Traian Te sau omul care face din aripi de păsări, cuşti, colivii), cu mai multă vreme în urmă, într-o eternitate de-o clipă, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, vegheat, de dincolo de timp parcă (din fotografia lui Tudor Jebeleanu), de fratele său întru poezie Ion Stratan (1955-2005).

O lacrimă de vin și una de sare, dimpreună cu un gînd bun şi vesel, de-o clipă-două, pentru dragii mei dragi conectați la Univers, recitîndu-și versurile îngerilor, la Cina Cea de Taină a Poeților...

Memento

Nina Cassian*

(Renée Annie Cassian-Mătăsaru, 27.XI.1924 – 15.IV.2007)

Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat

această căpăţînă de zahăr sau această

figură pentru prora vapoarelor pirat

şi părul lung, lunar, pe ţeastă.

(„Autoportret” în volumul Disciplina harfei)

Sărutul

Era iarnă-n păduri,

urși albi – nămeții

moțăiau în scorburi adînci.

Din negre și crîncene crengi,

pădurea-și suia pereții.

Umblam, obosiți de pași

prin zăpada cea grea.

Lîngă noi străjuia

un copac, ca un cerb uriaș.

Gura ta pe a mea s-a închis

– și-o flacără mi-a lucit sub pleoape,

Ca și cînd, cu foșnet aprins,

O vulpe-ar fi trecut pe aproape.

(din volumul „Versuri alese”, 1955)

Poem

(în limba spargă**)

În câmpul ce iţea de buturează,

A cţipitat un ptruţ, ce-i drept cam bumbarbac,

Dar zumbăreala ghioală, încă trează,

A cropoţit aproape, în cordac:

Ce pisindreaua mea de brutuşlează,

Şi şomoiogul meu cu zdrolociţă,

Mi-ai bosfroholojit stroholojina!

Ţichi-mi-ai sima simibleagă!

Morala: în lanţuri apa să se tragă!

(din volumul „Jocuri de vacanță”, 1983 )

* „Cea mai atrăgătoare femeie urîtă din cîte s-au afirmat în literatura română.” 

Alex Ștefănescu

** „Scrierea unor poeme într-o limbă imaginară, spargă. Din cuvinte inexistente în dicţionare, dar având sonoritatea cuvintelor româneşti, Nina Cassian compune versuri capabile să transmită o emoţie. Este vorba, deci, de o comedie a limbajului poetic, dar şi de un moment de lirism autentic, creat cu mijloace metalexicale. «Au înmorit drumatice miloave / sub rocul catinat de nituraşi./ Atâţia venizei de bori mărgaşi.../ Atâtea alne strămătând, estrave.»“

Alex Ștefănescu

(„Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000“, ed. Mașina de Scris, 2005)

Alte amănunte la adresa: https://biblioteca-judeteana-nicolae-iorga-ph.webnode.ro/...

***

„Limba spargă a fost inventată de poeta Nina Cassian şi funcţionează după nişte principii pe cât de simple, pe atât de prolifice: se iau cuvinte din limba română (aparţinând tuturor claselor morfologice) şi se înlocuiesc cu nişte cuvinte inexistente, create prin analogie cu lexicul „oficial”, cuvinte cu o sonoritate cât se poate de verosimilă raportate la limba în discuţie. Se păstrează, poate, unele conjuncţii, prepoziţii, adverbe. Aşadar o limbă ludică, suprarealistă (după cum poeta însăşi afirma, limba spargă s-a născut din dragostea ei pentru avangardă).

Acest cântec este în limba spargă engleză!” (Radu Gheorghe)

Radu Gheorghe

Cîntec în limba spargă

Gînduri în fuior

„În ţara cu români, nimic nu reuşeşte. Totul se întâmplă altcum. Lipsa noastră de noroc e o poezie fără ritm, e-un cânt înaintea inspiraţiei, e-o schiţă a unei imposibile melodii. Un imn negativ e viaţa noastră. El nu pătrunde în spaţiu, ci se destramă în vibraţii de nicăieri, ca un parfum sau o putoare de absurd. [...]
Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi.”

E.M. Cioran

(„Îndreptar pătimaș”)

Goange...

Cu sprijinul nemijlocit al inteligenței artificiale, prostia naturală a triumfat!

(grafică de Costel Pătrășcan)

Noiembrie ars de brume. La Iedera.

 

Foto: © B.-L.S.

Electorale

Județul Vaslui, cu doar 33.91% a avut cea mai slabă prezență la urne în primul tur pentru prezidențiale. Cum pentru perioada următoare se anunță o înrăutățire accentuată a vremii în zonă (ninsori și viscole), în vederea unei optime desfășurări a votului în turul al doilea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pune la dispoziția vrednicilor vasluieni cîteva zeci de astfel de secții de votare mobile.

Specialiștii IGSU oferă garanția că, în acest mod simplu dar extrem de eficace, procentul participării la urne pur și simplu va exploda!

Aviz amatorilor!

Paraponuʼ zilii

 

„Desigur, activitățile formale – politică, afaceri, administrație – au o grozavă putere de seducție. Ele sunt câmpuri pentru un diletantism îndrăzneț, profitabil și glorios. Pe treapta cea mai înaltă se poate desfăta incompetența cu cea mai deplină autocrație. Lipsa efectivă de răspundere crește cu rangul. Și de zece ani spiritul dictatorial pătrunde în toate capetele: cu cât sunt ele mai de duzină, cu atît mai oarbă, firește, și mai dârză e setea de autoritate.”                                                                                

Paul Zarifopol

(„Geniul organizator” în volumul „Din registrul ideilor gingașe”, 1926)

„Cînd termină cartea, cititorii ideali simt că, dacă nu ar fi citit-o, lumea le-ar fi fost mai săracă.”

Alberto Manguel

Relația mea cu cărțile a început înainte de relația mea cu lumea.

Planeta giganților

 Martin Scorsese 82!

Nu există lucruri simple. 

Simplu înseamnă dificil.

(M. S.)

Cu Robert De Niro în timpul filmărilor la Taxi Driver
(iunie 1975, New York)

Memento

Radu Tudoran

(8.III.1910, Blejoi, Prahova - 18.XI.1992, București)

Radu Tudoran alături de Ussy.
„Eram cunoscută ca «Ussy, fata lui Streinu*», iar mai târziu, măritată cu Radu - în acte Nicolae Bogza - am devenit Maria Elena Bogza şi, ca persoană publică, eram cunoscută ca Ussy, nevasta lui Tudoran. «Ileana» mi-a spus marea mea profesoară, Aura Buzescu şi, din primul an de facultate, apoi ca angajată a Teatrului Naţional şi până acum mi-am păstrat această identitate căreia, după 1989, uneori îi restitui şi numele tatălui meu (Nicolae Iordache - n.m. B.-L.S.), Ileana Iordache-Streinu.”

„Abia cînd am băgat de seamă că își ținea umerii aduși în față, într-o mișcare nefirească, am înțeles că își apăra sînii, de o privire, de o atingere, îi disimula instinctiv și atunci am asemuit-o cu o walkirie, care nu s-ar da pe mîna unui bărbat decît învinsă în luptă, cu scutul străpuns și cu spada ruptă.”
„Un cîine se ataşează la fel de puternic de un om bătrîn ca de unul tînăr; nimeni nu dezaprobă. Uneori se întîmplă la fel cu o fată; asemenea dragoste se socoteşte iresponsabilă.”
„Dacă vei fi tristă şi te vei socoti nefericită, ţine seama că până azi nu s-au născocit instrumente de măsurat nefericirea. Oamenii pot să se iubească, dar n-au cum să se înţeleagă. Nu fuge nimeni de bine, dacă nu-i un rău în el, adică o năzuinţă spre alt bine.”
„Făcea parte dintre acele femei reținute și rușionoase, care se lasă iubite în cea mai deplină castitate, convinse că nu participă decît cu spiritul, trupul n-are nici un amestec; în ceea ce le privește cu totul, și dacă palpită și se unduiesc, vina este numai a diavolului.”
„Ce-i cu ochii tăi? Parcă ard! O să fie o zi când ai să te uiţi aşa în ochii altui bărbat?”
„Ştia ce înseamnă dragostea şi primise cu braţele deschise, cu inima aprinsă, şi bucuria ei, şi suferinţa. Avea şi mângâieri, şi lacrimi pentru omul iubit. Putea să îi suporte nepăsarea, răutatea, cruzimea; inima îi batea înainte. Îl ştia, şi îl dorea, în toată fiinţa, oricând, oriunde. Nimic nu i se părea mai potrivit cu rostul ei în lume, decât să îi dea lui tot, fără să păstreze nimic pentru sine. Nu se ferea de obrazul nebărbierit, nu scâncea sub gesturile brutale, se lasă chinuită, cu mijlocul frânt, cu şalele zdrobite, îmbătată de freamătul lui care îi prefacea făptura în mii de fărâme, împrăştiindu-le în spaţiu, ca pe stele.”

* Vladimir Streinu (1902-1970), pseudonimul lui Nicolae Iordache. Critic și istoric literar, estetician, pedagog și om politic. Este unanim considerat drept una dintre marile personalități ale culturii române, fiind unul dintre cei mai subtili şi avizaţi comentatori ai fenomenului poetic.

Muzicoteca de dinamită

 

Isao Tomita
(1932-2016)

Hora Staccato

(Grigoraș Dinicu)

Arr. Isao Tomita 

(Din albumul Kosmos, 1978)

Gînduri în fuior

Cu vreo 400 de ani înainte de Hristos, poetul grec Pindar a spus: Omul este umbra unui vis.

Peste încă două mii de ani, într-unul dintre poemele sale (care începe cu versul «O, stingă-se a vieții fumegătoare faclă») Eminescu scria: Să nu zic despre mine ce omului s-a zis:/ Că-i visul unei umbre şi umbra unui vis.
Poetul Ion Stratan îmi spunea deseori în ceasurile noastre de taină: nu timpul e acela care trece, bătrînelule, ci însăși viața noastră...
Iar părintele Macarie de la Monteoru ofta: Viața este umbră şi vis...

Poezie mută, pictura...

«Viziunea Sf. Paul» (c.1649/50)
Muzeul Luvru, Paris.

„A fost numit pictorul oamenilor de spirit; am putea, la fel de bine, să-l numim și pictorul oamenilor de bun gust. Nu are vreun alt defect decît acela de a fi la fel de sumbru în coloristica sa, precum este cea a operelor școlii romane. În vremea sa a fost considerat cel mai mare pictor al Europei. Rechemat de la Roma la Paris, el va ceda în fața invidiilor și intrigilor de tot felul și se va retrage. Nu numai lui i se întîmplase asta. Poussin se va reîntoarce la Roma unde va trăi în sărăcie dar pe deplin liniștit.

Filozofia sa de viață îl așezase deasupra norocului. ”

Voltaire

(«Histoire du siècle de Louis XIV»;

traducere din lb. franceză B.-L.S.)

N.B. Numit deseori un «Raphaël al Franței», Nicolas Poussin (n. 15. VI. 1594 – m. 19. XI. 1665) este considerat întemeietorul clasicismului baroc în pictura franceză. A fost supranumit «pictorul filozofilor și al oamenilor de spirit», deoarece în opera sa el 

s-a arătat mult mai preocupat să emoționeze spiritul omenesc prin măreția gîndirii și prin forța expresivității, decît să încînte privirea prin strălucirea artei sale.

Bibliophilia

 

Legătorul de cărți...

Iedera. Noiembrie început...

Un cărăbuș se legăna pe o frunză de leandru...

(foto: ©B.-L.S.)