 |
| «La mort de Socrate» (1762) [Pictură de Jacques-Philippe-Joseph de Saint-Quentin (1738- 1780) aflată la «Ecole nationale supérieure des Beaux-Arts», Paris] |
„Platon cunoștea această cvasi-inseparabilitate a răului de bine: el ne spune că, aflat în închisoare, Socrate este dezlegat pentru a primi vizita prietenilor sosiți să-l salute pentru ultima oară înainte de execuție. Frecîndu-și piciorul amorțit, filozoful observă; «Prieteni, cît de straniu pare a fi lucrul ăsta pe care oamenii-l numesc plăcere! Ce uimitoare natură are ea în raport cu contrariul, suferința! Ambele nu vor să stea simultan la om, dar, dacă o urmărești pe una dintre ele și o prinzi, e aproape necesar s-o prinzi și pe cealaltă, de parcă ambele atîrnă de un singur capăt. Cred că, dacă s-ar fi gîndit la asta, Esop ar fi compus o fabulă, cum că Zeul, deși a vrut să le despartă din lupta lor, n-a reușit și le-a legat capetele împreună; de asta, acolo unde sosește una dintre ele, urmează mai tîrziu și cealaltă. E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.» (Phaidon, 60b)”*
*Din O fabulă a lui Socrate de Paul Cornea în Dilema Veche (nr. 1026 / 2023)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu