marți, 5 decembrie 2023

Lumea în care trăim. Andrei Șerban: „Un virus mai pervers decît Covidul...”

Un excelent interviu cu regizorul Andrei Șerban*  în numărul pe octombrie al revistei timișorene Orizont (10, 1698, an XXXV) realizat de Cristian Pătrășconiu. Cîteva gînduri care mi-au plăcut...

 „Când s-a rupt de religie, arta a rămas doar o convenție golită de sens, iar acum e folosită în scopuri propagandistice, adică pentru a comunica noua ideologie a corectitudinii politice, cu mesajul «arta (și în special teatrul) e o unealtă cu care trebuie schimbată viața celor oprimați». Oare când a schimbat teatrul viața cuiva? Noua dogmă obligă teatrele să monteze piese recente despre excluși – femei, homosexuali, migranți, oameni de culoare etc. Desigur, toate aceste categorii de proscriși ai istoriei, care au suferit umilințe peste umilințe, merită să li se dea atenție și să beneficieze de reparații, dar nu cred că e locul teatrului s-o facă. Foarte des, când scena e înțesată de ideologii, ca spectator, te umpli de ură și frustrare. Fără catharsis*, ieși din teatru mai tensionat și mai plin de negativitate și agresivitate decât ai intrat. În loc să te bucuri, e OK că-ți vine să vomezi?”

„Virusul mai pervers decât Covid, care poate pătrunde  pe neașteptate în oricare dintre noi, e URA. E exact opusul a ceea ce ne îndeamnă mereu Dalai Lama să ne străduim să cultivăm. Mă întorc des la un citat care mă inspiră: «Cu toții suntem un fel de turiști pe această planetă. Niciunul dintre noi nu poate trăi aici etern. Cel mai lung am putea trăi o sută de ani. Așa că, atâta timp cât suntem aici, ar trebui să încercăm să avem o inimă bună și să facem ceva pozitiv și util cu viețile noastre.»”

 „Pe scurt, ideologia diversității și incluziunii creează izolare și singurătate. Contrariul a ceea ce s-a intenționat. Faimosul slogan «Proletari din toate țările, uniți-vă!» a îmbătrânit urât.”

„Teatrul reușea să transmită o emoție mult mai vie și mai puternică decât azi, iar pe scenă te simțeai liber să folosești imaginația, să călătorești fără pașaport, să descoperi lumi noi, necunoscute. În căutarea unui educator al emoției (un domeniu unde suntem toți corigenți), mergeai des la biserică, dar (într-un mod evident diferit) îl găseai și în teatru, căci piesele mari te educau.”

„(...) Alain Finkielkraut este unul dintre cei mai iluștri filozofi și eseiști contemporani, autorul titlurilor de mare succes O inimă inteligentă și Înfrângerea gândirii. E mereu înjurat pentru că spune ce gândește. E considerat nazist (deși evreu), deoarece apără civilizația franceză de cei care aspiră s-o înece în multiculturalism. Deci, trebuie împiedicat să vorbească. J.K. Rowling, celebra autoare a lui Harry Potter, a declarat: «Eu cred că persoanele de sex masculin NU sunt femei. Nu cred că a fi femeie e o chestiune de identitate sau de sentimente feminine. E vorba de biologie. O femeie e o femeie, un bărbat e un bărbat». Ca urmare, a primit mesaje de ură și amenințări cu care, spunea, și-ar putea „tapeta pereții casei”. Și totuși, și-a păstrat curajul de a se exprima în continuare liber, spre deosebire de mulți alții, afirmând: «Refuz să mă înclin în fața unei mișcări care, cred, creează un adevărat prejudiciu, căutând să denatureze cuvântul femeie ca termen politic și biologic».

„Decăderea culturii corespunde decăderii societății. Imposibilitatea să dezbatem rațional și civilizat principii diferite, chiar opuse, să ajungem la un compromis, e un semn periculos. Întrebare neliniștită: vrem să accentuăm declinul sau să încercăm să dezvoltăm o maturitate sănătoasă, care să ne înalțe deasupra animalelor? De exemplu, în America mai e posibil să întâlnești o comunitate în care negrii și albii, liberalii și conservatorii să colaboreze pentru binele comun, în loc să urle ca hienele unii la alții.”

„Revin la profesia mea: teatrul a fost dintotdeauna o armă periculoasă, pentru că pune în fața lumii o oglindă nemiloasă.”

„Ideologia woke e, într-un fel, mai perversă decât cea comunistă, așa cum o știm din istorie. În cultura woke se exprimă adesea o poziție extrem de subiectivă. Răni personale dictează noi tabuuri: tot ce poate ofensa și atinge direct pe preoții wokismului e pus subit sub interdicție. Atitudinea aceasta bolnăvicioasă față de libertatea de expresie face opoziția față de noua ideologie mai dificilă decât față de cea comunistă tradițională. E adevărat (deocamdată) ce spunea cineva – că nu există Gulaguri împotriva celor care se opun wokismului, nici represiune fizică, nici un «stat woke». Deși în campusurile americane s-au creat mici «voievodate» woke, nu există încă un regim oficial echivalent Uniunii Sovietice, citadela aparent indestructibilă a comunismului.”

„Post Scriptum
Un foarte bătrân evreu mergea de două ori pe zi să se roage la Zidul plângerii. Văzându-l,  o tânără jurnalistă l-a întrebat:
- De cât timp veniți aici să vă rugați ?
- De peste 60 de ani, răspunse el.
- Incredibil! Și pentru ce vă rugați ?
- Mă rog pentru pace între creștini, evrei și musulmani, mă rog pentru ca toate războaiele să se încheie și ura să nu mai existe, mă rog pentru copii, să crească în pace și siguranță și să devină adulți responsabili care își iubesc aproapele.
- Dar ce simțiți după 60 de ani de rugăciuni?
- Am impresia că vorbesc la un zid!

Aceasta este situația în care ne aflăm.”



* Personalitate complexă a scenei teatrale mondiale, regizorul 
Andrei Șerban (n. 1943) a pus în scenă spectacole de teatru şi operă în 39 de ţări. 
În SUA, începînd cu 1970, timp de 20 de ani, a fost asociat cu Robert Brustein’s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, The Public Theatre, Lincoln Centre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, The Guthrie Theatre, A.C.T. şi cu New York City, Seattle şi Los Angeles Opera.
În Europa, a lucrat pentru Operele din Paris, Geneva, Viena şi Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Teatrul Naţional Bucureşti (1990-1993, ca director), La Comédie Française. În Japonia a pus în scenă spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.




Invitat al scriitorului Horia-Roman Patapievici
în emisiunea Înapoi la argument 
(TVR)

I.


II.

Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...