duminică, 31 decembrie 2023
Orație de Anul Nou
duminică, 24 decembrie 2023
Orație de Crăciun
sâmbătă, 23 decembrie 2023
Vise & amintiri…
După (aproape) 20 de ani…
vineri, 22 decembrie 2023
Întîlnirile titanilor
Joe Cocker & Eros Ramazzotti
Muzicoteca de dinamită
miercuri, 20 decembrie 2023
Poezie mută, sculptura...
Un prim motiv ar fi acela că idealul de frumusețe în Grecia antică nu era reprezentat de un organ genital masculin mare. Artiștii greci considerau că un penis mare este un semn care trădează stupiditatea, o dorință sexuală exagerată, bref, că este întruchiparea animalității. Bărbatul grec ideal era privit ca fiind inteligent, rațional și autoritar. Din acest motiv, statuile din Grecia antică înfățișau, preponderent, bărbați avînd organe sexuale de mici dimensiuni. Romanii, în arta lor, au adoptat total acest detaliu. Deoarece Renașterea italiană face trimitere cu obstinație la Antichitatea greacă, în special, dimensiunile penisului lui David respectă aceste canoane.
Un alt motiv este legat de starea tensională în care se afla David. Statuia îl reprezintă pe acesta cu foarte puțin timp înainte de lupta cu uriașul Goliat. Pe umerii săi apăsa, deci, o mare responsabilitate. În ciuda posturii sale aparent destinse, semnele unei mari încordări sînt foarte clar vizibile în detalii. Este cunoscut faptul că într-o asemenea stare de mare teamă și pericol iminent, organele genitale suferă o constricție maximă. Genialul artist care era Michelangelo deținea profunde cunoștințe de anatomie și fiziologie, lucru absolut evident la o privire mai atentă a detaliilor statuii lui David.
Deși mîna dreaptă este relaxată, degetele sînt ușor contractate, mușchii antebrațului sînt tensionați iar venele apar foarte vizibile. Privirea îndreptată spre orizont, cutele de pe frunte și acelea dintre sprîncene, aidoma buzelor ușor strînse, sugerează, de asemenea, îngrijorarea, teama. O stare tensională este vizibilă și la nivelul tendoanele cotului.
vineri, 15 decembrie 2023
Planeta giganților
Memento
Bustul poetului în parcul care-i poartă numele, din centrul orașului său natal... (Fotografie de © B.-L.S.) |
marți, 12 decembrie 2023
Poezie mută, pictura…
«La mort de Socrate» (1762) [Pictură de Jacques-Philippe-Joseph de Saint-Quentin (1738- 1780) aflată la «Ecole nationale supérieure des Beaux-Arts», Paris] |
duminică, 10 decembrie 2023
Dioscophilia
Bill Frisell - electric guitar
Vise & amintiri
Ce s-a priceput el să facă cel mai bine? În primul rînd să scrie poezie. Apoi, să scrie despre poezie şi despre poeţi (şi nu numai!). A scris cu profunzime, cu dezinvoltură, cu inteligenţă şi ironie, cu o inventivitate bine temperată, aşa cum îi era felul: boem şi fantast, sensibil şi tandru, frust şi alambicat, grav şi paradoxal, ludic şi caustic.
A scris indeobşte cărţi – de la debutul său editorial din 1979 cu Ninsoarea electrică la Aerostate plîngînd (Tracus Arte, 2010) ori Aritmetica pleoapelor (Tracus Arte, 2013), via celebrul Aer cu diamante (scris alături de Ion Stratan, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru și apărut în 1982, un volum pe care-l iubea nespus), reeditat la Humanitas în 2010, sînt peste douăzeci de volume – în paralel desfăşurînd, în stilul său lesne recognoscibil şi devenit de mult un brand, o activitate publicistică demnă de invidiat (poeme, comentarii, recenzii, eseuri, cronici literare etc.), în paginile unor reviste culturale cu ştaif, unele mari, altele pitice, perene sau efemere, însă de la care, aşa cum singur şi nesilit de nimeni spunea, șugubăț, ori de cîte ori i se ivea prilejul că a plecat de bunăvoie sau a fost concediat pe motive de insubordonare, precum numai unui nonconformist sadea cum era, îi stătea bine. Nemulţumit deseori de calitatea unor astfel de periodice şi le-a inventat pe-ale sale. Aşa a apărut revista Veşti proaste (concepută împreună cu Dan Goanţă) sau ziarul Punga d’un kil (organ de stat la coadă), elaborat împreună cu regretatul prozator Mircea Nedelciu şi care era tipărit pe pungi de hîrtie folosite la ambalatul alimentelor, sub deviza Vom fi mai mult decît ocaua lui Cuza! Acest susţinut travaliu l-a impus, firesc, drept unul dintre liderii generaţiei sale, un răsfăţat al criticii literare, în colimatorul căreia s-a aflat permanent şi care, în majoritatea cazurilor, l-a vorbit de bine (stau mărturie, în acest sens, textele unor nume de notorietate, precum Nicolae Manolescu, Dan Cristea, Ion Stratan, Marin Mincu, Gheorghe Grigurcu, Marian Papahagi, Mircea Cărtărescu, Octavian Soviany şi a multor altora).
Sînt însă şi mulţi care, luaţi pe nepregăite de prospeţimea, incisivitatea şi tonul rebel al discursului său poetic, unii juisînd de plăcere, alţii cu scrobeală doctorală, s-au grăbit să-i caute şi apoi, chipurile, să-i şi găsească locul, să-i depisteze rădăcinile poetice, să-i identifice maeştrii, să-l beștelească, să-l desfiinţeze, bref, să-l aşeze pe o masă de disecţie declanşînd o lecţie de anatomie literară sui-generis, pe viu, în cel mai neaoş stil românesc cu putinţă...
Însă ploieştenii, poeți sau simpli iubitori de poezie pur sînge îl cunosc foarte bine pe Traian T. Coşovei care, în ultimii ani ai vieții sale şi-a lansat numai la biblioteca «Nicolae Iorga» nu mai puţin de patru volume: Patinează sau crapă (ediţia a II-a, ed. Axa, 1997), Ninsoarea electrică (ediţia a II-a, ed. Vinea, 1998), Percheziţionarea îngerilor (ed. Crater, 1998) şi Lumină de la frigider (ed. Cartea Românească, 1998). Iată cum, încet dar sigur, după regretatul nostru prieten Ion Stratan, Traian avea să devină rapid unul dintre cei mai preţuiți poeți ai Urbei X, venind deseori aici din – aşa cum îi plăcea să spună – Bucureşti, cel mai mare oraş de provincie al ţării. Fapt confirmat, de altfel şi de încununarea lui (alături de poetul Ioan Flora) cu Marele Premiu al celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie «Nichita Stănescu» (Ploieşti, 2000).
Iubesc deosebit de mult pe Traian T. Coşovei, în versurile căruia găsesc o imensă şi înaltă puritate dură, spunea cîndva ploieşteanul Nichita Stănescu.
Şi noi îl iubim cu asupra de măsură pe Traian și, de aici, din acest luminiș virtual, pentru el și pentru toți dragii noștri dragi, mult prea devreme conectați la Univers, unde-și recită versurile îngerilor, la Cina Cea de Taină a Poeților, să sorbim o lacrimă de vin și să vărsăm una de sare, dimpreună cu un gînd bun şi vesel, de-o clipă-două...
* Traian s-a născut pe 28 noiembrie 1954 și a murit pe 1 ianuarie 2014, la Bucureşti, orașul în care și-a petrecut întraga viață.
** Eu sînt cărţile mele... în volumul Convorbiri la lumina gîndului. Despre fragilitatea vieţii, iubire, prietenie şi alte închipuiri de Bogdan-Lucian Stoicescu, ed. Libertas, Ploieşti, 2006 (ediția a II-a, ne varietur, editura Mythos, Ploiești, 2016)
miercuri, 6 decembrie 2023
Vise & amintiri
Un iscusit și un șugubăț fără pereche, care a gustat din toate plăcerile vieții, însă fără a se sminti…
M-a învățat o groază de lucruri și mi-a spus un noian de povești. Reale sau închipuite, pe care le credeam necondiționat, chiar dacă pe multe nu le pricepeam la anii mei mici de atunci. Pe unele mi le-am și scris, înțelegîndu-le tîlcurile mult mai tîrziu. Pe altele, probabil, le voi pricepe eu odată și-odată. Pe altele, niciodată…
Mi-a spus de atîtea ori că Regele este mult mai important decît toţi sfinţii ăia pe care-i vezi tu în calendar, drept pentru care el trebuie să fie persoana de cea mai mare însemnătate din viaţa oricărui bun român, deci și a ta, pentru că el, dincolo de faptul că e unsul lui Dumnezeu pe pămînt, mai înseamnă şi altceva, la fel de important: e însuşi Patria…, încît am băgat la cap și am învățat pe de rost cuvintele astea ale dumnealui, însușindumi-le și simțindu-le perfect greutatea specifică mare…
Acolo pe unde-o fi, în micul-lui-colț-de-Univers, după cum îi era firea, sînt convins că e fericit. Bucuros și vesel.
Pentru că, printre multe altele, și-a întîlnit, cu siguranță, Regele.
Pe Vodă, așa cum îl numea dumnealui, pe care-l iubea nespus.
În rest, vreme trece, vreme vine, vorba poetului...
Poezie mută, pictura...
Vise & amintiri
marți, 5 decembrie 2023
Planeta giganților
Universul maestrului Dinu Lazăr
Lumea în care trăim. Andrei Șerban: „Un virus mai pervers decît Covidul...”
Un excelent interviu cu regizorul Andrei Șerban* în numărul pe octombrie al revistei timișorene Orizont (10, 1698, an XXXV) realizat de Cristian Pătrășconiu. Cîteva gînduri care mi-au plăcut...
„Virusul mai pervers decât Covid, care poate pătrunde pe neașteptate în oricare dintre noi, e URA. E
exact opusul a ceea ce ne îndeamnă mereu Dalai Lama să ne străduim să cultivăm.
Mă întorc des la un citat care mă inspiră: «Cu toții suntem un fel de turiști
pe această planetă. Niciunul dintre noi nu poate trăi aici etern. Cel mai lung
am putea trăi o sută de ani. Așa că, atâta timp cât suntem aici, ar trebui să
încercăm să avem o inimă bună și să facem ceva pozitiv și util cu viețile
noastre.»”
„Teatrul reușea să transmită o emoție mult mai vie și mai puternică decât azi, iar pe scenă te simțeai liber să folosești imaginația, să călătorești fără pașaport, să descoperi lumi noi, necunoscute. În căutarea unui educator al emoției (un domeniu unde suntem toți corigenți), mergeai des la biserică, dar (într-un mod evident diferit) îl găseai și în teatru, căci piesele mari te educau.”
„(...) Alain Finkielkraut este unul dintre cei mai iluștri filozofi și eseiști contemporani, autorul titlurilor de mare succes O inimă inteligentă și Înfrângerea gândirii. E mereu înjurat pentru că spune ce gândește. E considerat nazist (deși evreu), deoarece apără civilizația franceză de cei care aspiră s-o înece în multiculturalism. Deci, trebuie împiedicat să vorbească. J.K. Rowling, celebra autoare a lui Harry Potter, a declarat: «Eu cred că persoanele de sex masculin NU sunt femei. Nu cred că a fi femeie e o chestiune de identitate sau de sentimente feminine. E vorba de biologie. O femeie e o femeie, un bărbat e un bărbat». Ca urmare, a primit mesaje de ură și amenințări cu care, spunea, și-ar putea „tapeta pereții casei”. Și totuși, și-a păstrat curajul de a se exprima în continuare liber, spre deosebire de mulți alții, afirmând: «Refuz să mă înclin în fața unei mișcări care, cred, creează un adevărat prejudiciu, căutând să denatureze cuvântul femeie ca termen politic și biologic».
„Decăderea culturii corespunde decăderii societății. Imposibilitatea să
dezbatem rațional și civilizat principii diferite, chiar opuse, să ajungem la
un compromis, e un semn periculos. Întrebare neliniștită: vrem să accentuăm
declinul sau să încercăm să dezvoltăm o maturitate sănătoasă, care să ne înalțe
deasupra animalelor? De exemplu, în America mai e posibil să întâlnești o
comunitate în care negrii și albii, liberalii și conservatorii să colaboreze
pentru binele comun, în loc să urle ca hienele unii la alții.”
„Revin la profesia mea: teatrul a fost dintotdeauna o armă periculoasă, pentru
că pune în fața lumii o oglindă nemiloasă.”
„Ideologia woke e, într-un fel, mai
perversă decât cea comunistă, așa cum o știm din istorie. În cultura woke se
exprimă adesea o poziție extrem de subiectivă. Răni personale dictează noi
tabuuri: tot ce poate ofensa și atinge direct pe preoții wokismului e pus subit sub interdicție. Atitudinea aceasta
bolnăvicioasă față de libertatea de expresie face opoziția față de noua
ideologie mai dificilă decât față de cea comunistă tradițională. E adevărat
(deocamdată) ce spunea cineva – că nu există Gulaguri împotriva celor care se
opun wokismului, nici represiune fizică, nici un «stat woke». Deși în campusurile americane s-au creat mici «voievodate» woke, nu există încă un regim oficial
echivalent Uniunii Sovietice, citadela aparent indestructibilă a comunismului.”
„Post Scriptum
Un foarte bătrân evreu mergea de două ori pe zi să se roage la Zidul plângerii.
Văzându-l, o tânără jurnalistă l-a
întrebat:
- De cât timp veniți aici să vă rugați ?
- De peste 60 de ani, răspunse el.
- Incredibil! Și pentru ce vă rugați ?
- Mă rog pentru pace între creștini, evrei și musulmani, mă rog pentru ca toate
războaiele să se încheie și ura să nu mai existe, mă rog pentru copii, să
crească în pace și siguranță și să devină adulți responsabili care își iubesc
aproapele.
- Dar ce simțiți după 60 de ani de rugăciuni?
- Am impresia că vorbesc la un zid!
Aceasta este situația în care ne aflăm.”
* Personalitate complexă a scenei teatrale mondiale, regizorul
În Europa, a lucrat pentru Operele din Paris, Geneva, Viena şi Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Teatrul Naţional Bucureşti (1990-1993, ca director), La Comédie Française. În Japonia a pus în scenă spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.
I.
Memento
Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...
-
Călin Angelescu (2.03.1957 – 19.09.2002) Dor f Ea ascultǎ Bach, ea ascultǎ Bach în dimineaţa albǎ printre fotografii chiar în mijlocul trist...
-
Sînt un om care crede că viaţa există pentru a ajunge la o carte. Ion Stratan „Sub barba patriarhă şi-adâncile-i plete a căror aură lăsa să ...