Paraponuʼ zilii

 „(...) îmi vine să adresez poporului de la Răsărit un apel patetic, poate prezumțios în retorica lui, dar capabil, sper, să facă loc identității reale, durabile, a «sufletului rus»: Lăsați-ne să vă admirăm! Lăsați-ne să ne tratăm singurătatea cu textele lui Berdiaev, Soloviov, Șestov și Florenski, lăsați-ne să cădem pe gînduri cu Dostoievski, să înțelegem lumea împreună cu Tolstoi, să ne lăsăm copleșiți (ca Eminescu) de versurile lui Pușkin, de muzica lui Ceaikovski, a lui Mussorgski, a lui Rahmaninov, de verva înnoitoare a picturii lui Kandinski, de unicul iconar Rubliov, de Cehov și Turgheniev, de Soljenițîn și de Bukovski, de Eisenstein, Tarkovski și Bodnarciuk, de baletul rus și de toate isprăvile creatoare ale celor care s-au impus lumii prin înzestrare și generozitate, nu prin țîfnă și joc (trucat) al mușchilor.”

Andrei Pleșu

(Abisul rus  în «Dilema veche», nr. 1003 / 2003)