miercuri, 5 iulie 2023

Cimitirul cărților uitate (III)


Paul Scarron*
(4.VII. 1610–6.X.1660)




Moto:
„Amorul, care-i face pe tineri să cuteze orice și pe bătrîni să uite de tot, care a fost pricina războiului troian și a atîtor altora pe care nu vreau să mă strădui să mi le amintesc, pofti atunci să arate, în orașul Mans, că nu e mai puțin de temut într-un prăpădit de han decît oriunde aiurea.”

Domnișoara Angelica m-a cunoscut numaidecît și mi-a mărturisit mai pe urmă că nu s-a îndoit nici o clipă că patima mea e foarte fierbinte, de vreme ce am lăsat totul baltă ca s-o urmez. A fost destul de mărinimoasă ca să încerce să mă facă să-mi bag în cap mințile pe care vedea bine că le-am pierdut.
M-a făcut să rabd un șir de asprimi, care l-ar fi răcit pe unul mai puțin îndrăgostit decît mine. Pînă la urmă, tot iubind-o, am adus-o să mă iubească și ea pe cît o iubeam. (...)
N-am să pierd vremea spunîndu-ți încă o dată tot ce au putut să-și spună de cîte ori au fost împreună doi tineri ce se iubesc. O știi destul de bine prin însuți domnia-ta. Îți voi spune numai că domnișoara Caverna, căzînd la învoială că trebuie să fie o înțelegere între noi doi, sau mai bine zis nemaiîndoindu-se că e, a oprit-o pe fata ei să mai vorbească cu mine; că fata ei n-a ascultat-o și că, prinzînd-o că-mi scrie, s-a purtat cu ea atît de crunt, și față de toată lumea și între patru ochi, încît de atunci nu mi-a mai fost greu de loc s-o hotărăsc să mă lase s-o răpesc. Nu mi-e teamă să-ți mărturisesc, fiindcă te știu mărinimos cum nu se mai poate, și îndrăgostit cel puțin cît mine.” 
(p. 176)

„Un film tehnicolor, pe ecran panoramic, în două sau mai multe serii, cuprinzînd bătălii, răpiri, urmăriri și dueluri, și condimentat din belșug cu truculente secvențe bufe, iată ce poate găsi în paginile acestui volum cititorul zilelor noastre, care a văzut, desigur, și Tom Jones, Cocoșatul, Căpitanul Fracasse sau Cavalerul Pardaillan; scenariștii acestora au transpus în cea mai contemporană modalitate de exprimare un material artistic pe care la rîndul lor Fielding, Paul Féval, Th. Gautier sau M. Zévaco l-au preluat și l-au prelucrat, fie de-a dreptul din istorie, fie din legendele brodate pe ghergheful ei, și alcătuind, la timpul lor, genul artistic cel mai gustat de contemporani: romanul, căruia ei îi ziceau «eroic» sau «comic», și căruia noi, azi, i-am zice «de aventuri».
Radu Albala
(Paul Scarron și «romanțul comic»)

Schiță de autoportret
Zic unii că sînt olog; alții că n-am pulpe deloc și că lumea mă pune pe masă, într-un toc, de unde trăncănesc ca o moară stricată. Alții, că pălăria mi-e legată de o funie și că, cu ajutorul unui scripete, mi-o salt și mi-o cobor ca să-i salut pe cei care vin să mă vadă (...).
Am treizeci și opt de ani și ceva. Dacă apuc patruzeci, am să mai adaug multe suferințe la cîte am îndurat pînă acum, de vreo opt sau nouă ani încoace. Eram destul de bine făcut, deși cam scund. Boala m-a mai scurtat cu un picior bun. Capul mi-e cam mare față de trup. Chipul mi-e destul de grăsuț, pentru cît sînt de costeliv; părul, destul e des ca să n-am nevoie de perucă, și cu destule fire albe, în ciuda proverbului. Am vederea destul de bună, deși ochii mi-s cam umflați; sînt albaștri; unul e mai înfundat, în partea în care-mi aplec capul. Nasul mi-e destul de zdravăn. Dinții, odinioară perle pătrate, au căpăta culoarea lemnului și vor lua curînd culoarea ardeziei. Am pierdut unul și jumătate pe stînga și doi și jumătate pe dreapta, iar doi sînt puțin ciupiți. Picioarele îmi alcătuiau cu pulpele întîi un unghi obtuz, apoi unul drept și, în sfîrșit, unul ascuțit. Cu trunchiul, pulpele alcătuiesc încă un unghi ascuțit și, așa cu capul căzut în piept, semăn destul de bine cu un Z. Brațele s-au scurtat, precum picioarele și degetele. Într-un cuvînt, sînt, pe scurt, toată mizeria umană.”*
* Scarron, Au lecteur qui ne mʼa jamais vu 
(Cititorului care nu m-a văzut niciodată),
 fragment din prefața la Romanțul comic
(Le roman comique, Paris, 1880).

* Secretar al Episcopului de Mans, afectat de paralizie din 1638, scriitorul este unanim considerat părintele curentului burlesc în poezie (Le Virgil travesti, 1648-1652). Compune satire și scrie piese după modelele teatrului spaniol (Jodelet sau valetul devenit stăpîn, 1645 ; Domʼ Japhet din Armenia, 1653 ; Școlarul din Salamanca, 1655). După volumul Noutăți tragi-comice (1651– 1657), care-l va inspira pe Molière, se dedică unei suite de texte satirice campestre reunite în volumul Romanțul comic (1651–1657), pe care însă nu mai apucă să-l ducă la bun sfîrșit. 
În limba română, acest ultim volum a apărut prima oară în anul 1967, la EPLU, tradus, prefațat și adnotat de Radu Albala.

Niciun comentariu:

Planeta giganților

Waters. Roger Waters. Wish you were here (versiune acustică, 2022)