Poemoteca

 ÎMPĂCARE POSTUMĂ

Olguței Crușevan

Deschide-mi poarta inimii pictată

Cu vermillon şi-albastru de cobalt,

Şi intră-fericită-nvingătoare –

În minuscula-mi „sală de-aşteptare”

Pe-a cărei pardoseală-mpestriţată

Cu plăci hexagonale de bazalt

Şopârlele versifică la soare

Şi viperele-nvaţă geometria...

E tot ce mi-a rămas din măreţia

Şi nebunia fastului regesc

Cu care-aş fi-ncercat să te iubesc!...

Alhambra-i azi o cârciumă banală,

Veneţia, o lamă de cuţit,

Canossa, o iluzie papală,

Şi Muntele Măslinilor, un mit...

Alege-ţi, dar, tu singură trofeul

Ce te-ar putea despăgubi de morţii

Căzuţi în faţa porţii...

Împodobeşte-ţi apoi gineceul

Cu zâmbete şi plante otrăvite,

Şi-n drumul nostru-aproape pe sfârşite

Dă-mi cel puţin speranţa efemeră

Că-ntr-un apropiat istoric zori de ziuă

Buna Clio

Ne va-mpăca definitiv sub piatra

Aceluiaşi mausoleu meschin –

Eu, lopătar pe ultima-ţi galeră,

Tu, parodia marii Cleopatra!...

* în «Strofe pentru faptele diverse» din volumul «Strofe pentru toată lumea», Ed. Cultura Națională, 1930