Mașina cu cărți se deplasează în două departamente din sudul Franței – Vaucluse (regiunea Province Alpes – Coasta de Azur) și Gard (regiunea Occitania) – începînd cu anul 2019.
Cei doi împătimiți de cărți și lectură și-au botezat «Librăria efemeră» mica lor afacere, iar cele peste 5000 de volume pe care le au în stoc – atent selecționate în funcție de locurile de destinație – provin, în marea lor majoritate, din donații, sînt într-o stare bună și foarte bună, avînd prețuri accesibile. Odată ajunși într-o localitate, cei doi își etalează volumele pe care apoi le prezintă cititorilor. Ei participă cu standurile lor de cărți la tot felul de sărbători și evenimente cultural-artistice locale, care se desfășoră, în general, în aer liber, la care sînt invitați de organizatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu