Două amintiri cu Nino Stratan
„Practic, viața mea s-a încheiat la 25 de ani, cînd am absolvit facultatea. Pe urmă, exceptîndu-i pe scriitorii care mi-au devenit prieteni și cărțile scrise/citite,
totul s-a redus la o pușcărie făcută în
slujba învățămîntului românesc. […]
Un gol imens se întinde pe durata unor zeci de ani,
în care n-am mai publicat nimic.“
(Amintirile unui optzecist întîrziat)
De sus în jos: Emil Muşat, Şerban Tomşa, Laurian Câmpeanu, Ion Stratan şi Marin Neagu București, Grozăveşti, 1980 (sursa foto: Ion Stratan) |
1.
„Zi de toamnă fumurie. Peisaj de plumb, cenuşiu. Mă aflam cu Nino (poetul Ion Stratan – n.m.) în troleibuzul 84, deplasându-ne către Universitate. Ca de puţine ori, eram aşezaţi pe scaune. (În general, de fiecare dată când stăteam pe un scaun, apărea imediat o bătrânică severă care mă privea insistent, cu reproş şi în cele din urmă eram nevoit să-i cedez locul, deşi mai multe scaune erau libere. Baba se arunca pe locul respectiv foarte înţepată, fără să mulţumească.)
Nino era liniştit, privea afară trotuarele pustii, iar mustăţile-i exprimau linişte şi împăcare cu sine şi cu lumea. Un motan uriaş.
Un bătrânel se agita pe interval, întrebându-i pe ceilalţi călători :
– Nu ştiţi cumva cum fac să ajung la Academie ?
Oamenii dădeau din umeri. La un moment dat, bătrânului i s-a năzărit că eu şi Stratan am şti soluţia la problema care îl frământa.
– Nu vă supăraţi, ştiţi cumva cum pot face să ajung la Academie ?
Eu şi Nino ne uitam unul la altul, fiecare lăsându-l pe celălalt să răspundă.
Moşul a repetat întrebarea, apoi a adăugat :
– Dumneavoastră mergeţi la Academie, nu ?
Atunci Nino s-a întors, l-a privit cu milă şi i-a răspuns :
– Domnule, noi nu mergem la Academie. Deocamdată mergem la Universitate. Mai târziu, când vom avea o operă impunătoare şi vom arăta ca dumneavoastră, vom ajunge şi la Academie.
Şi s-a ridicat zâmbind sardonic şi l-a poftit pe bătrânel să stea jos.”
2.
„Se ştie că «Trăiască naţia!» şi «Sus cu dânsa!», erau formulele de salut favorite ale lui Eminescu.
Aşa că, în studenţie, mă salutam cu Stratan după exemplul marelui înaintaş. Oriunde ne întâlneam, prin Bucureşti, primul care îl zărea pe celălalt striga din răsputeri: «Trăiască naţia!». I se răspundea cu un răcnet: «Sus cu ea!»
Toţi cetăţenii care erau de faţă o luau la fugă îngroziţi, mistuindu-se într-o clipă, ca rozătorii prin galerii. Vânzătorii din librării se ascundeau pe după tejghele. Peisajul rămânea pustiu. Părea că doar Nino şi eu eram locuitorii oraşului. Vă daţi seama ce sentimente mă încearcă de fiecare dată când rememorez scenele respective.”
Șerban Tomșa
(...) Șerban Tomșa e un excelent povestitor, care știe să-și dozeze bine efectele și să capteze atenția cititorului, dar și un admirabil portretist, capabil să redea, de obicei din cîteva linii, o fizionomie și să treacă dezinvolt de la portretul encomiastic la caricatură.
Octavian Soviany
(„Șerban Tomșa – memorialist”)
Aflu de pe internet aseară că ieri (23 martie 2023) a murit Șerban Tomșa (pseudonimul lui Ion Șerban), coleg de facultate și unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Nino Stratan * Era născut pe 12 octombrie 1956 (în comuna Sârbeni, Teleorman) * A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în 1981, (perioadă în care a frecventat «Cenaclul de luni») și unde are profesori (Paul Cornea, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Ioan Alexandru, Gelu Ionescu) și colegi remarcabili, dintre care mulți (Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coșovei, Ion Stratan, Mariana Marin, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter ș.a.) care vor schimba, din multe puncte de vedere, fața literaturii române, grupați în așa numita „generație optzecistă” * Student fiind, publică sub pseudonimul George Vlăsceanu poeme și eseuri în revistele culturale ale vremii * Nutrind convingerea că un scriitor nu trebuie să trăiască printre scriitori, s-a ținut departe de agitata și alambicata lume literară („Șerban Tomșa este mai cunoscut, probabil, pe rețelele de socializare decît în pestrița și tumultuoasa lume a literaților, cu clișeele ei estetice și cu prejudecățile ei”, scria despre el Octavian Soviany), predînd limba și literatura română (copiilor de la școlile gimnaziale din comunele Cartojani-Roata de Jos între 1981 și 1982 şi Gratia, între 1982 și 2019) și scriindu-și cărțile, în aceleași locuri, unde, cum îi plăcea să spună, „realitatea se confundă cu ficțiunea” și mai unde „am celebrat viața ca pe o sărbătoare continuă” * A debutat publicistic cu versuri (în 1974) în revista «Luceafărul», an în care a obținut și Marele Premiu la Festivalul Național de Poezie Dimitrie Bolintineanu (preşedinte al juriului fiind poetul Florin Mugur) iar editorial, debutul ca prozator s-a produs cu romanul Biblioteca lui Noe (Ed. Mondocart Pres, Bucureşti, 2003) * Au urmat volumele Maimuţe în haremul nopţii (2006), Gheţarul (2009, Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București pe 2010), Călugărul Negru (2013), Supraveghetorul şi alte povestiri (2017), Casa noastră cea de toate zilele (Tracus Arte, 2019) și Ninge la Iasnaia Poliana (2020). Ultimul său volum, Amintirile unui optzecist întîrziat, a apărut la editura Tracus Arte în 2022 * Pînă cu trei zile înainte de brusca sa dispariție pămînteană, a ținut blogul Colivii pentru idei (http://serbantomsa.blogspot.com/) * Mi-e greu să scriu că Șerban Tomșa a plecat să-l întîlnească pe Nino & co. dar e cum nu se poate mai clar că din 23 martie 2023 el s-a hotărît să se mute, cu arme și bagaje, într-un alt colț (mic) de univers.
Drum bun, dragă Ioane și, așa cum spunea Emil Botta, ține cont că asta e sora moarte / care ne adună după ce ne desparte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu