Lumea în care trăim

Azi, 24 februarie 2022, a început războiul. 

Credeam că generaţia mea, venită pe lume în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, are noroc şi că-i va fi dat să trăiască fără război până la moartea, făgăduită de Biserică „în pace, fără durere, întristare şi suspin”. Dar nu. Se dovedeşte că nu-i aşa. Şi nu se ştie ce va urma după evenimentele dramatice petrecute în această primă zi.
Nebunia unui singur om şi a complicilor săi cârmuieşte soarta ţării. Deocamdată nu putem decât să presupunem ce se va scrie în manualele de istorie peste cincizeci de ani. Durere, frică, ruşine – asta simţim acum.
Durere – fiindcă războiul atinge tot ce-i viu – iarba şi copacii, animalele şi puii lor, oamenii şi copiii lor.
Frică – fiindcă există, biologic vorbind, instinctul de conservare a propriei vieţi şi a vieţii urmaşilor.
Ruşine – fiindcă e cât se poate de evidentă responsabilitatea conducerii ţării noastre pentru situaţia creată, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga omenire.
Şi noi suntem părtaşi la ce se întâmplă azi, noi toţi, contemporani cu aceste evenimente dramatice, fiindcă n-am fost în stare să le anticipăm şi să le oprim. Trebuie oprit imediat războiul abia dezlănţuit şi trebuie creată o opoziţie puternică împotriva propagandei mincinoase care se revarsă asupra noastră prin toate canalele mass-media. *

Ludmila Uliţkaia

*  sursa: ed. Humanitas; trad.: Gabriela Russo