Poemoteca

Leonid Dimov

(11.I.1926, Ismail, Basarabia – 5.XII.1987, București)

Pe numele său real Leonid Mordcovici, a fost poet și traducător, unul dintre precursorii de primă mărime ai postmodernismului românesc și membru marcant (alături de scriitorii Emil Brumaru, Sorin Titel, Daniel Turcea, Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu) al „Grupului Oniric”. Va trasa cîteva direcții teoretice ale onirismului estetic alături de prietenul său, scriitorul Dumitru Țepeneag, idei care se vor materializa într-un volum apărut postum.
Va urma cursurile mai multor facultăți (filologie, biologie, drept, teologie și matematica), neabsolvind nici unul. O bună perioadă de timp a fost redactor al revistei „România Literară”.
Debutează editorial în anul 1966 cu volumul „Versuri”, în timpul vieții apărîndu-i peste 15 cărți și antologii de poezie. Postum i-au fost tipărite mai multe volume de versuri precum și antologia de texte teoretice „Onirismul estetic” (2007)
A tradus din operele unor importanți scriitori (Marcel Raymond, Hugo Friedrich, Curzio Malaparte, Gerard de Nerval, Mihail Lermontov), fapt pentru care, în anul 1979 a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducere. În anii 1968, 1977 și 1982 i-a fost conferit și premiul Asociației Scriitorilor din București pentru poezie.
Despre poet și opera sa au scris nume importante ale criticii literare românești, printre care pot fi amintiți, alături de mulți alții, Al. Piru, Nicolae Manolescu, Mircea Iorgulescu, Marin Mincu, Valeriu Cristea, Al. Ștefănescu, Al. Cistelecan sau scriitori precum Mircea Cărtărescu ori Ion Caraion.

***

„Artizan superior, lucrînd pe materialul friabil şi vaporos al visului...” 

 Nicolae Manolescu

„Un maestru al stăpânirii limbii în toate articulaţiile ei.”

Lucian Raicu

Fugă

In cetăți de piatră cu cer de cărbune

Fluieră grilajele sub mai multe lune

Te-am strîns în palmă și te-am făcut mică

Fierbinte-n căușul cu țară peltică

Să-ți răsucești coapsele prin visuri arse

Gîdilînd burice de degete-ntoarse

Simt cum rîzi în pumn ocrotită

Și linia vieții o șerpui grăbită,

Ai scos călîile din cuibul de piele

Să le-nțepe gerul de după zăbrele

Cînd alerg, uriaș, prin cetăți streine

Ducîndu-te, pasăre-n pumn, pe tine.

(din volumul „Versuri”, 1966)

Tramvaiul 2

​

Nu-ți pierde cumpătul. Cetatea

Decolorată ne-a-nșelat:

Străzile, turlele, etatea

Sunt parcă dintr-un alt veleat.

Suind alee alburită

Clădirile parc-au oftat.

În jur, pădurea-i înnegrită

De plante dintr-un neam ciudat.

Dar, iată, ocolind pădurea

E chiar tramvaiul nostru 2

Și chiar Iisus zâmbind aiurea

Sus, pe platforma dinapoi.

(din volumul „Deschideri”, 1972)