Rudolf Nureev
(17 martie 1938
- 6 ianuarie 1993)
Devenim brusc trişti la aflarea veştii morţii cuiva.
Dar cînd acel cineva a (mai) reprezentat ceva pentru planeta Pămînt, lucrurile se complică exponenţial. Fie că este vorba despre un muzician, un sportiv, un actor, un şef de stat, un savant, un balerin, un scriitor etc., pentru fiecare dintre noi, respectivele personalități – într-un număr mai mare sau mai mic, după caz – însemnînd, realmente, ceva, dispariţia lor fizică ne lasă în suflet goluri insubstituibile. Sigur, vom spune, rămîn creaţiile sau faptele lor, materializate sub diferite forme, unele, puţine, frizînd genialitatea, altele doar remarcabile, multe dintre ele foarte apropiate de condiţia noastră de oameni obişnuiţi, laolaltă însă, indiferent de greutatea lor specifică, influenţîndu-ne, într-un fel sau altul, cu sau fără voia noastră, existenţa. Devenirea. Da, rămîn toate acestea dar fără fiinţele care le-au iscat şi care, prin existenţa lor generică, ni le-au ţinut vii în memorie / suflet / inimi, fără creatorii lor, aşadar, majoritatea acestor lucruri / lucrări intră, inexorabil, în conurile de umbră ale uitării. În desuetudine. De unde mai vin, cînd şi cînd, chemate de evenimente independente de voinţa noastră, de foarte multe ori, întîmplător...
De obicei, atunci cînd se împlineşte nu ştiu cîtă vreme de cînd unul sau altul dintre idolii copilăriei / adolescenţei / maturităţii / senectuţii noastre s-au retras, fiecare, în micul său ungher de univers...
Amintindu-ne, o dată în plus, cît de efemeri sîntem sau că sfîrşitul ne este mai aproape decît am fi tentați să credem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu