Raftul cărților

Un om ca oricare altul*

Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil.

Grigore Moisil

Viorica & Grigore Moisil

Strălucitul matematician, informatician, profesor, om de ştiinţă şi academician român Grigore Constantin Moisil (1906, Tulcea – 1973, Ottawa, Canada), a fost acela care, dincolo de extrem de valoroasele dumisale contribuţii reunite într-o prodigioasă operă teoretică (cu lucrări în domeniile analizei şi logicii matematice, geometriei, algebrei şi mecanicii) a contribuit în mod remarcabil, pe de o parte, la realizarea primelor computere româneşti iar pe de alta, lucru extrem de important, la formarea primelor generații de specialişti în domeniu, fapte care au aşezat România sfîrşitului anilor ’60, printre ţările fanion ale acestui domeniu definitoriu al tehnologiilor de vîrf: informatica. Însă puţini ştiu că omul nostru, un savant în deplina accepţiune a termenului şi un pionier în lumea informaticii, unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi în epocă (membru al Academiei Române şi al aceleaia din Bologna, distins, post-mortem, în 1996, cu valorosul „Computer Pioneer Award” conferit de „IEEE Computer Society”) a fost înzestrat cu un excepţional simţ al umorului şi-o vervă inepuizabilă, el fiind autorul a sute de butade şi paradoxuri, pe care nu scăpa prilejul să le formuleze și să le emită într-o manieră inimitabilă, ori de cîte ori i se ivea prilejul.

A fost ceea ce soţia sa, Viorica Moisil, numea (în volumul memorialistic Un om ca oricare altul), un „epicurian în ale vieţii”, căruia îi plăcea să fie înconjurat de prieteni, care „aprecia o mîncare gustoasă, un vin bun, o ţigară, o glumă, muzica unui vals, un schimb de idei.” Vorbele sale de duh au intrat de mult în ceea ce astăzi numim, cu un termen generic, folclor urban. Pour la bonne bouche, iată cîteva dintre sclipitoarele „moisilisme”, aşa cum au fost ele culese și consemnate de soția sa, fie direct, fie preluate de la cei aflaţi în preajma savantului.

„Nu e de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită.”

„Marele regret al vieţii mele este de a nu fi avut nici unul.”

„Ce este un pesimist? Un optimist bine informat.”

„Şpriţul e o băutură care se face din două lichide diferite dintre care unul nu e vin şi celălalt nu e apă.”

„Dublul rol istoric al prostiei: 1) Prostia transformă revoluţia în evoluţie. 2) Prostia permite comunicaţia între două inteligenţe.”

„Dragostea nu se defineşte: o trăieşti, o uiţi, ţi-o aduci aminte.”

„Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat şi la 60 stimat.”

„Iubesc oamenii, începînd cu mine.”

„Eu sînt omul care demonstrez, nu conving.”

„Cînd stă la o şedinţă mai lungă am impresia că creierul lui ia forma scaunului pe care şade.”

„Un student pe care l-a picat la examen, exclamă: „Să mă pupe-n cur!”. Moisil îl aude şi-l strigă: „Vino-ncoa, tinere, apropie-te.” Apoi îl sărută pe frunte. „S-a făcut, tinere!”

„Fiecare bărbat are nevoie de o amantă! Nevasta crede că el e la amantă, amanta crede că e la nevastă şi aşa el poate să şadă liniştit în bibliotecă să citească.”

* autor Viorica Moisil, Editura „Albatros”, București, 1979