Raftul revistelor

LUCEAFĂRUL

La 1 iulie 1902 apare la Budapesta primul număr al revistei „Luceafărul” („Luceafĕrul”, cu ĕ scurt, ă din e) cu subtitlul „Revistă literară”, editat de către studenții români aflați la studii acolo, membri ai unei organizații pe care ei și-o numiseră „Societatea academică «Petru Maior»”. Comitetul de redacție era format din Al. Ciura (studentul la teologie și publicist), redactor-șef, Aurel P. Bănuț, editor și redactor responsabil iar ca membri, Octavian Goga, Ion Lupaș, Ion Montani, Dionisie Stoica, Ion Lapedatu, Vasile E. Moldovan, Sebastian Stanca și George Zaria. Apărea în zilele de 1 și 15 ale lunii. Din 1904, proprietarul și editorul publicației devine scriitorul și omul politic Octavian C. Tăslăuanu și, începînd cu anul 1906, avea să fie tipărită și editată la Sibiu, cu subtitlul „Revistă ilustrată pentru literatură și artă” pînă pe16 iunie 1914, cînd a apărut ultimul număr în această formulă. Publicația își reia aparițiile lunar, între 1 ianuarie 1919 și august-septembrie 1920, la București și apoi din nou la Sibiu (ianuarie-februarie-martie 1934 – septembrie 1939).

În 1945, Mircea Eliade și Virgil Ierunca au editat revista „Luceafărul” la Paris (fiind prima publicație strict literară a exilului românesc), apărînd doar două numere (în mai 1948 și în noiembrie 1949).

În 15 iulie 1958, la București, revista apare ca bilunar al Uniunii Scriitorilor din România, drept o continuatoare a publicației „Tânărul scriitor” cu scopul declarat de formare instituționalizată și de promovare a unei generații de tineri scriitori, necontaminați de „ideologia burgheză”. Din 1965 apare săptămînal. A fost condusă de o serie de scriitori precum Mihai Beniuc, Dan Deșliu, Eugen Barbu, Virgil Teodorescu, Ștefan Bănulescu, Nicolae Dragoș, Nicolae Dan Fruntelată, Laurențiu Ulici (din 1990), Marius Tupan și Dan Cristea.

„Aici îşi vor publica marile lor poeme Ion Gheorghe, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, precum şi o serie de tineri poeţi şi prozatori, de la Dumitru M. Ion la Horia Pătraşcu. Povestiri apte pentru controverse vor fi «În treacăt» de Nicolae Velea, «Leul Albastru» (1965) de D. R. Popescu. Îşi vor face şcoala reportajului sau şi-o vor perfecţiona, printre alţii: Romulus Zaharia, Sânziana Pop, Gica Iuteş, Mihai Stoian etc. Cronica literară este susţinută de-a lungul timpului de I. D. Bălan, Al. Oprea, Dan Hăulică, Eugen Barbu, Aurel Martin, Gheorghe Achiţei, Dragoş Vrânceanu, M. N. Rusu. Cronica plastică impune pe Mihai Negulescu, după ce o vreme M. R. Paraschivescu semnase rubrica «Civilizaţia ochiului». În cadrul aceleiaşi rubrici s-au purtat polemici, dintre care cea mai notorie este aceea în jurul monumentului lui Eminescu ratat de C. Baraschi. Cronica teatrală este ţinută cu regularitate, energie şi talent de Dinu Săraru. Inedit în contextul presei româneşti a fost „Dicţionar de literatură română contemporană» şi «Addenda la Dicţionar», pregătite de iniţiative anterioare de prezentare prin «Fişe» (1959), «Profiluri literare» (1961), «Scriitori pentru copii» şi «Medalioane» dedicate unor autori contemporani. Prin Eugen Barbu «Luceafărul» devine mai puţin o revistă de informare şi îndrumare a tinerilor, cât un periodic de atitudine şi polemică. «Atitudini», «Accente», «Vitraliu» îşi îndreaptă atenţia către aspectele precare ale vieţii literare, uneori atacurile fiind nedrepte şi fără semnătură.”*

În momentul de față, revista apare lunar și poartă titulatura „Luceafărul de dimineață”, sub egida Uniunii Scriitorilor din România și este concepută de o valoroasă echipă redacțională coordonată de criticii literari Dan Cristea (director) și Alex. Ștefănescu (redactor-șef), secondați de scriitorul Aurel Maria Baros (secretar general de redacție).

* Marian Popa, „Dicţionar de literatură română contemporană”, ed. a II-a, editura Albatros, București, 1977

CONTEMPORANUL

La 1 iulie 1881 lua ființă, la Iași, revista Contemporanul.

În paginile publicației, înființate la inițiativa cercurilor socialiste de la Iași, erau abordate teme circumscrise culturii, științei și politicii.

Încă de la început, „Contemporanul” a continuat linia trasată de generaţia paşoptistă, militând pentru ideea de reformă, susţinând emanciparea femeii, încercând să ia iniţiative în direcţia modernizării învăţământului românesc sau popularizând operele valoroase din literatura universală. Până la încetarea apariției sale în anul 1891, în paginile revistei vor semna Constantin Dobrogeanu-Gherea, frații Nădejde, Sofia Nădejde, Constantin Mille, N. Beldiceanu, I. Păun-Pincio, T.D. Speranția, O. Carp, A. Stavri, D. A. Teodoru, St. Basarabeanu, Ion Creangă, Dimitrie Anghel. De la apariția primului număr la 1 iulie 1881, la Iași, sub egida Cercului socialist din localitate, „Contemporanul” își fixa scopul „de a face cunoscut publicului român cum privește știința contemporană lumea”. (Corneliu Şenchea)

Sufletul revistei era Constantin Dobrogeanu-Gherea, care promova ideea că dezvoltarea criticii trebuie să urmeze dezvoltării societăţii, literaturii şi a artistului.

„Contemporanul” şi-a încetat apariţia în anul 1891, dar linia sa ideologică a fost continuată de alte publicaţii ca „Evenimentul literar”, „Viaţa Românească” sau „Literatură şi ştiinţă”, ultima condusă tot de Gherea, dar cu o viaţă mai scurtă decât a surorii sale ieşene: 1893-1894.

Din 1990 și până în prezent, revista continuă să apară, în forma nouă, sub numele „Contemporanul. Ideea Europeană”, revistă europeană de cultură. Funcţia de redactor şef o deţin prozatorul Florin Sicoie (1990-1998), prozatorul Cătălin Ţârlea (1998-2001), iar din decembrie 2001, Aura Christi, poet, romancier, eseist. În paginile publicaţiei semnează curent, unii dintre ei având rubrici permanente, Nicolae Breban, Aura Christi, Nicolae Balotă, Ştefan Borbely, Irina Petraş, Răzvan Voncu, Călin Căliman, Dana Duma, Maria-Ana Tupan, Doina Ruşti, Bogdan Mihai Dascălu, Iosif Sava, Solomon Marcus, Henri Zalis, Gheorghe Schwartz, Geo Vasile, Ion Ianoşi, Janina Ianoşi, Doina Dascălu, Crişu Dascălu.