Motto:
„Oricît m-aș lupta pe
culmile disperării, nu vreau și nu pot să renunț la iubire...
chiar dacă
disperările și tristețile ar întuneca izvorul luminos al ființei mele.”
(„Pe
culmile disperării”)
„Totul a început de fapt cu fotografia, vreau să
spun cu ochii Dumneavoastră. Aţi fost oarecum speriată când v-am vorbit de o
înclinaţie perversă pe care mi-o stârneşte trupul Dumneavoastră. Pervers nu a
fost cuvântul potrivit. Am vrut să spun arzătoare. Doar sunt normal; stări
interzise cer expresii ne-naturale.”
„Starea de a fi singur era religia mea.
Şi, într-adevăr, eu m-am simţit întotdeauna singur – fireşte, cu unele
execepţii: cea mai ciudată e cea de acum. Aţi devenit centrul vieţii mele,
zeiţa unuia care nu crede în nimic, cea mai mare fericire şi nefericire
întâlnită vreodată. După ce am vorbit ani în şir cu sarcasm despre asemenea
lucruri ca iubirea trebuia să fiu pedepsit într-un fel, şi chiar sunt, dar nu
regret”.
Cioran & Friedgard Thoma |
„Deşi am iubit viaţa pătimaş, am găsit-o
totuşi lipsită de sens. Acum mi se pare total lipsită de sens – fără
Dumneavoastră”.
„Am discutat
prea mult şi am înţeles dependenţa mea senzuală de Dumneavoastră în toată
claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş vrea să-mi îngrop
capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite
lucruri.”
„Cât regret că nu am aşternut pe hârtie
în fiecare zi, nu, în fiecare ceas, de când vă cunosc, ce reprezentaţi pentru
mine! Cele mai contradictorii impresii pe care o fiinţă le-a simţit vreodată.
Şi totuşi, puse cap la cap, ar putea avea o unitate, o secretă convergenţă:
frica teribilă că v-aş putea pierde”.
„Ieri noapte, când mă plângeam de proba
rupturii care e lozul meu, mi-ați spus ceva curios: «Altfel v-aţi fi plictisit».
Şi e adevărat. În fapt, m-aţi vindecat (deocamdată?) de plictiseală. Vremea
care a trecut de la apariţia Dumneavoastră a fost atât de plină, de
substanţială, de neprevăzută şi atât de impregnată de Dumneavoastră, că vă sunt
recunoscător pentru toate bucuriile şi loviturile legate de numele
Dumneavoastră. Mă aflu, ştiţi doar, într-o anxiete continuă cu privire la
nestatornicia Dumneavoastră, dar nu mă pot consacra liniştii. Pur şi simplu, nu
sunt în stare să trag concluziile susceptibilităţii mele. Mai bine iadul cu
Dumneavoastră decât binecuvântarea de unul singur. Sunteţi blestemul meu
indispensabil”.
„Totul ar fi perfect, din păcate am făcut o descoperire: am 77 de ani. Asta e într-adevăr prea mult. Sunt un ins terminat. Un soi nou de oboseală a pus stăpânire pe mine. Încă mai citesc mult, dar nu mai scriu. Ceva s-a rupt în mine. Din fericire, mai știu să râd. Cel mai important lucru supraviețuiește totuși…”
„Totul ar fi perfect, din păcate am făcut o descoperire: am 77 de ani. Asta e într-adevăr prea mult. Sunt un ins terminat. Un soi nou de oboseală a pus stăpânire pe mine. Încă mai citesc mult, dar nu mai scriu. Ceva s-a rupt în mine. Din fericire, mai știu să râd. Cel mai important lucru supraviețuiește totuși…”
Cioran
(Din
volumul Pentru nimic în lume – O iubire a lui Cioran de Friedgard Thoma,
traducere în limba română de Nora Iuga, Editura EST – Samuel Tastet Editeur, 2005.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu