„Figura
ei avea un aer simplu – un amestec de răutate inspirată şi de profundă
imputare. Sprîncenele-i fine erau încruntate, buzele strânse, şi fruntea, atât
de tînără încă, întunecată. Mi-a luat braţul fără să-mi zică o vorbă, şi, fără
să-i zic o vorbă, am urmat-o machinal. Braţul îi tremura aşa, încît al meu,
contagiat, începu să tremure asemenea. Ea mi-l strînse cu putere, şi simţii
distinct cum, sub corsajul de mătase, zvâcnea precipitat de pereţii coastelor
mici, resortul neastâmpărat al vieţii.”
Caragiale
(„Între
două poveţe...”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu