Memento

Eminescu 170

„Nimărui din voi să nu-i abată cumva prin minte c-ar fi un geniu. Căci, copiii mei, Pămîntul nostru e mai sărac în genii, decît Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului un nou sistem solar decît pe Pămînt un geniu. Homer şi Shakespeare, Rafael, geniile în arte se nasc o dată la 3, 4 mii de ani, Newton şi Galilei, Kant ori Darwin geniile în ştiinţă, o dată la o mie de ani încît nu ştiu zău dacă de la Adam pînă la Papa Leon IX au existat de toţi o duzină. Încolo, suntem cu toţi nişte mizerabili cărora aceşti regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generaţii înainte. Dacă avem talent, adică cîteva centigrame de creieri mai mult decît suma communis – î[l] putem valorifica, pentru vremea noastră, prin muncă constantă; dacă nu muncim, rămînem asemenea confraţilor noştri dobitoacele.” (Manuscrisul 2255)

*

„Un om înțelept cunoaște pe un nerod, căci nerod a fost fiecare-n viața-i; dar un nerod nu cunoaște pe-un înțelept, căci n-a fost niciodată înțelept.” (Manuscrisul 2275 B)

*

„Un novelist român spunea, că dracul cînd n-are de lucru îşi cîntăreşte coada. Omul cînd n-are ce lucra face filozofie.” (Manuscrisul 2283)

*

„Moralitatea e pentru suflete identică cu sănătatea pentru trup. Un popor imoral e fizic nesănătos sau degenerat.”(Manuscrisul 2288)

„Dar, domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! Dar ce fel de român? Român care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu.” (Opere, vol. IX, p.459-460)

*

„Femeie – poesie! Ce cauți tu în ochiul cel mort –  în floarea cea turbure a sufletului meu?” (Manuscrisul 2258)

p.s. Mi-am permis să-i spun cîndva, unui prieten (care bine zicea că nu e suficient să declari că-ţi „place” Eminescu şi că, mai ales, trebuie să citeşti ce-a scris), că pentru a citi ce a scris Eminescu, unora, puţini, extrem de puţini (Dumitru Panaitescu-Perpessicius, Constantin Noica, Dimitrie Vatamaniuc, Petru Creţia, Liviu Călin, sînt numele care-mi vin acum în cap) nu le-a ajuns o viaţă. Nouă, ăstorlalţi, care doar ne „place” poetul, cum zice dumnealui, cred ne-ar trebui cîteva vieţi să-i parcurgem opera. Dacă poezia lui se mai citeşte cît de cît (creaţia lui poetică fiind, de altfel, doar vîrful aisbergului numit Eminescu, dar ce vîrf!), restul operei sale e cvasi-necunoscut.

Apoi, pe Eminescu, dacă tot îl citim, mai trebuie să-l mai şi înţelegem, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale... Pentru că, altfel, riscăm să ne apuce, hodoronc-tronc, un fel de amoc şi să spunem / scriem prostii: atît despre om, cît mai cu seamă despre operă. Şi asta pentru că, vorba maestrului Tudor Arghezi, pentru foarte mulți, Eminescu nu poate fi tradus nici în româneşte!