Cred că
splendida lucrare a dlui Șerban Nichifor, mai presus de orice, este mult mai
degrabă încadrabilă în ceea ce generic numim muzică programatică și/sau
descriptivă. Și mai puțin, cred eu, în curentul muzicilor (artelor)
inițiatice. Pentru că lucrarea, structurată în cinci părți (1. Bucharest in the
30s; 2. Forest; 3. Caldarusani Monastery; 4. Serpent dance; 5. Island) și care are
ca punct de plecare o operă literară (nuvela fantastică „Șarpele” a lui Mircea
Eliade), întrunește toate elementele care să o încadreze în genurile mai sus pomenite
și mai puțin altundeva: de la reproducerea unor sunete din natură (clopotele
sau trilurile/ciripitul păsărilor, în cazul nostru) pînă la titlurile
explicative ale celor cinci părți componente, aidoma, de exemplu, Simfoniei a
VI-a (în fa major, „Pastorala”, de L. v. Beethoven). Partea a patra a lucrării
conține și elemente provenind din zona muzicilor minimaliste, care mă
duc cu gîndul la lucrările unor Terry Riley, Steve Reich ori Phillip Glass.
Bref,
dincolo de aceste chestiuni poate prea tehnice, este o lucrare minunată care,
însă, trebuie ascultată de la un capăt la altul,
extrem de vizuală, dacă-i pot spune așa, și care poate, oricînd, constitui o
excelentă coloană sonoră a unei pelicule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu