OBRÓC, obróace, s. n. (în forma mai veche, oboróc) 1. (în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) porție, rație, tain, ofrandă, plată, leafă, danie; 2. măsură de capacitate de 44 sau de 22 de ocale (1 oca = aprox. un litru sau un kilogram și un sfert), folosită în trecut. 3. Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut din scoarță de tei, care a servit (îndeosebi la țară) ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. (baniță, mierță; mai ales în Moldova și Transilvania); 4. Coș de nuiele (fără fund), în care se prinde crapul (din stuf); 5. Un fel de ciubăraș în care se înmoaie rufele (în Bucovina); 6. Stavilă, ecluză ◊ În expresie: a pune (sau a ascunde, a ține) ceva sub ob(o)roc = a feri de văzul lumii, a ascunde bine, a ține ascuns, a piti. [din sl. uboruku]
Nimeni aprinzând făclia sau lumânarea, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, că să lumineze tuturor celor din casă.
Sf. Evanghelie după Matei 5, 15
(obrocul, în acest context, se referă la orice obstacol în calea Evangheliei precum necredința, nepăsarea sau indiferența)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu