„Odată,
cînd Delavrancea și Vlahuță plecaseră, iar seara pornea din ciocnetul nostru,
mi-a spus vădit îngrijorat – «Sunt fericit, Iancule, că n-a trebuit să te caut
mult...aș fi obosit. Și poate...». Îmi prinsesem bărbia în căușul palmelor,
pregătit să-l ascult, simțindu-l într-unul din acele momente, frecvente la el,
cînd sufletu-i răsfrînt făcea din tăcere tristețe, din cel de-alături frate.
L-a întrerupt însă Cantili, sosit cu o probă de vin pe care nu se decidea s-o
coboare în pivniță. Și Caragiale, după ce și-a împrumutat gîtlejul, găsind
vinul bun, a făcut cîrciumarului prieten, ca un autentic podgorean, o teorie în
care influența pământului asupra rodului era tot atît de însemnată ca asupra
oamenilor.”
Iancu
Brezeanu
Amintiri. Visurile mele pritocite de Gaby
Michaylescu,
București, Editura Ziarului „Adevărul”, 1939, pp.135–136
(În foto: Caragiale împreună cu un grup de actori, la 1899. Primul din stînga, Iancu Brezeanu.
Sursa: Muzeul I.L. Caragiale _ Ploieşti)
|
Un comentariu:
Mereu mi-a plăcut poza asta, cu Caragiale ținîndu-se de bărbie. Era foarte june cînd am văzut-o prima oară...
Trimiteți un comentariu