Lumea în care trăim (29)

Acum patru ani, a plecat, cu siguranță, spre o lume mai bună, răpus de o maladie necruţătoare, prietenul meu Andrei Tudorache...

Un om de-o mare nobleţe sufletească, cu un cult al prieteniei abnorm pentru mulţi dintre aceia care îl cunoşteau, în aceste vremuri pe dos pe care le trăim, un rafinat iubitor şi un aplicat colecţionar de obiecte de artă, un luptător din stirpea atît de rară a celor care, cu un umor nebun, dădea cu tifla ori de cîte ori i se ivea prilejul – printr-o glumă „la temă” sau cu o vorbă de duh – morţii, la care refuza cu obstinaţie să se gîndească... Ştiam că Andrei este bolnav şi că luptă cu tot arsenalul din dotare împotriva unui „inamic” redutabil. În ruptul capului nu mă împăcam cu gîndul, ştiindu-i firea netemătoare, că Andrei va pierde această dură bătălie. A luptat pînă la capat cu un curaj nebun, într-o discreţie totală, de care puţini dintre noi sîntem în stare. Dar Parcele nemiloase îi hărăziseră, deja, un cu totul alt destin. 
Drum bun, Moşule, şi, că ne place sau nu, să nu uităm că, aşa cum spunea Emil Botta, unul dintre poeţii tare dragi inimilor noastre:

Asta e sora moarte

Care ne adună

După ce ne desparte...

                          

(sursa foto: adevărul.ro)