Remember Nicolae Steinhardt

23 de ani de posteritate* (I)

Ursitoarele au vrut ca Nicu-Aurelian Steinhardt să-şi înceapă viaţa în acelaşi an - 1912, cu doar o lună şi o săptămînă mai tîrziu (29 iulie) după ce la Berlin, în 22 iunie, închisese ochii Ion Luca Caragiale – într-o familie evreiască din satul Pantelimon, aflat undeva în buza Bucureştilor. Întîmplare? Mai degrabă destin, de bună seamă, hotărît de aceleași inexorabile Ursitoare, într-o spaţio-temporalitate în care rapid îşi vor face simţită prezenţa şi primele semne ale noii sale credinţe (creştin-ortodoxia) și inevitabilei lui convertiri întru aceasta.

Dupǎ încheierea cursurilor primare și gimnaziale, le absolvǎ și pe cele ale liceului „Spiru Haret” din București, unde îi va avea colegi şi prieteni pe mulţi dintre cei care, în scurt timp, vor deveni nume ilustre - Mircea Eliade, Eugen Ionescu, E. M. Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcǎnescu, Alexandru Ciorǎnescu, Anton Dumitriu, Dinu Pillat, Traian Lalescu, Barbu Brezianu - ale acelei strǎlucite şi nepereche generaţii a culturii româneşti. Din liceu, dacǎ nu cumva chiar mai devreme, va începe și lungul șir de evenimente paradoxale care îi va însoţi de-acum încolo viaţa. Astfel, se înscrie la cursurile de religie creștin-ortodoxǎ, fiind singurul elev de confesiune mozaicã din liceu participant la aceste ore. Însă va fi tratat cu înţelegere și simpatie de jovialul preot-profesor Georgescu-Silvestru(1. Își ia bacalaureatul în 1929 - an din care începe sǎ frecventeze cenaclul lui Eugen Lovinescu, „Zburǎtorul”, unde-și desoperǎ vocaţia de literat – apoi urmeazǎ cursurile facultǎţilor de Drept și Litere ale Universitaţii bucureştene, încheiate cu o licenţǎ din 1934 și desǎvîrșite cu un doctorat în drept constituţional, doi ani mai tîrziu, cu teza „Principiile clasice și noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit”.

În 1934 debuteazǎ editorial sub pseudonimul Antisthius – inspirat de numele unui personaj din „Caracterele” lui La Bruyère - cu volumul „În genul... tinerilor” (ed. „Cultura Poporului”), care conține parodii după scrierile lui Mircea Eliade, Cioran, Noica dar și după texte ale avangardiștilor ori dupǎ literatura unor scriitori de stînga („A fost cartea mea un act de criticǎ, dar înapoia criticii se aflau paradoxul și admiraţia. A fost și din partea mea un act de revoltǎ sau mai bine zis de neconformism tineresc, un act de contestare, dacǎ nu obraznic, în orice caz ludic.”). În 1935 îi apare „Essai sur une conception catholique du Judaisme” (la editura „Cultura Româneascǎ”) iar în 1937, la Paris, „Illusions et réalités juives” („Librairie Libschutz”), ambele scrise în colaborare cu și influenţat de prietenul sǎu Emanuel „Manole” Neuman(2. Publicǎ articole în „Revista burghezǎ” iar pînǎ la izbucnirea rǎzboiului își continuǎ studiile la Paris și în Anglia. În 1939 intrǎ în redacţia „Revistei Fundaţiilor Regale”, la recomandarea lui Camil Petrescu. Însǎ este înlǎturat, dupã numai un an, împreunǎ cu Vladimir Streinu, victime ale acțiunii de „purificare etnică” declanșate de guvernarea Ion Antonescu – Horia Sima. (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

* Nicolae Steinhardt a încetat din viaţǎ joi, 30 martie 1989, în spitalul orǎșenesc din Baia Mare.

Note

1.Preotul era un „(…) statornic liberal, care nu numai odatǎ a declarat clasei: decît să văd ministru al Cultelor pe un papistaș de-al lui Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e - și rostea numele meu.” (N. Steinhardt în „Primejdia mǎrturisirii”, convorbiri cu Ioan Pintea, ed. „Dacia”, Cluj-Napoca, 1993, p. 164)
2.„(...) lucid şi rece, cu o deşteptăciune din care lesne ar mai fi putut da şi altora, conservator declarat, neprieten al presei din Sărindar (presa de stînga din perioda interbelică, reprezentată în special de ziarele „Adevărul” şi „Dimineaţa”, ale căror redacţii şi tipografii se aflau pe strada Sărindar în Bucureşti – n.m., B-L S),teoretician al cumsecădeniei, s-a făcut repede stăpîn pe gîndirea mea care să juri că pe el îl aştepta.”(op. cit., p. 165)

****************************************************************************
15 martie 1960 *

Catehizarea a luat sfîrşit. Botezul, hotărît pentru ziua de cincisprezece, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina(1 alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: întoarcerea de la „aer”, cînd caralii sunt mai ocupaţi, cînd agitaţia e maximă. Trebuie să lucrăm repede şi să acţionăm clandestin în văzul tuturor. Conspiraţia în plină zi a lui Wells. Ceva în genul manevrelor invizibile ale lui Antonov-Ovseienko. Eu unul nu voi ieşi la plimbare. (Lucru uşor, deoarece m-a ros bocancul şi am o umflătură purulentă pe laba piciorului drept. La infirmerie n-am izbutit să fiu dus, cu toate că mă prezint în fiecare dimineaţă la raport. Doctorii Răileanu şi Al-G.(2 mă tratează aplicîndu-mi pe „bubă” un ştergar muiat în apa viermănoasă din ciubăr. Cu o zi înainte un plutonier mi-a spus că „nici mort” nu mă duce la medicul oficial. Căile Domnului, ocolite).

Rămân deci singur vreun sfert de oră cît durează „aerul” – adică aproape singur, căci mai sunt cîţiva scutiţi de plimbare pentru felurite pricini. Pustiită de zarvă şi forfotă, camera ia un aspect şi mai ciudat, ca o scenă goală în care grămezile de recuzite îşi găsesc sălaşul la nimereală. Dar mai ales deosebirea sonoră faţă de camera plină este atît de izbitoare, încît am impresia unei tăceri absolute; tăcerea devine, vorba lui Cervantes, un spectacol – şi mă pot limita, reculege niţel.

Cînd puhoiul de oameni se întoarce cu zgomot mare, ducînd pe rînd de cîte doi balia(3, ciubărul(4, tineta(5 şi un „rezervor” cu apă, părintele Mina, fără a-şi scoate mantaua, dă buzna la singura căniţă din cameră – e o căniţă roşie, cu smalţul sărit, năclăită şi respingătoare – şi o umple cu apă viermănoasă proaspăt adusă în „rezervorul” purtat de el şi de un alt deţinut. Vin la patul meu şi cei doi preoţi greco-catolici şi naşul. (va urma)
N. Steinhardt
****************************************************************************

* Secvenţa botezului este preluată din volumul „Jurnalul fericirii”, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991, pp. 82-84. (text stabilit, selecţia şi notele de Bogdan-Lucian Stoicescu)

Note

1. Mina Dobzeu (n. 1921) - ieromonah român, originar din Basarabia (cu numele de mirean, Mihail). L-a botezat pe Nicolae Steinhardt la data de 15 martie 1960, în timpul deţentiei din închisoarea Jilava.
2. Sergiu Al-George (1922 - 1981) – medic, filolog şi reputat orientalist
3.balie - (reg.) vas mare circular, făcut din doage, pentru spălatul rufelor.
4.ciubăr - vas mare făcut din doage de lemn şi prevăzut cu toarte, avînd diferite întrebuinţări.
5.tinetă - putină mică, hîrdău care serveşte, în anumite locuri, la colectarea şi transportul materiilor fecale.