„Nobleţea de-a fi singur…”*

„Autoportretul meu este neputinţa.
Sunt seri în care o simt atît de limpede şi curată,
încît devin mîndru de mine.”
Dan Ciachir

Aminteam anterior că, un loc important în evocările lui Dan Ciachir din volumele aceastei splendide triade(1 memorialistice este dedicat unor personalităţi remarcabile, a căror forţă spirituală formidabilă a amprentat în mod decisiv, pe de o parte, existenţa şi împlinirea lui intelectuală iar pe de alta, desăvîrşirea sa ca scriitor, fapt de neneglijat, care l-a plasat rapid pe autorul nostru într-o elită lesne recognoscibilă. Mă gîndesc, într-o ordine deloc întîmplătoare, în primul rînd la cel care a fost Părintele Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Anania, monah, teolog, preot dar şi un redutabil scriitor (poet, prozator, dramaturg și memorialist, îndeobşte cunoscut sub numele său de mirean, Valeriu Anania); la regretatul scriitor, diplomat şi om politic Alexandru Paleologu; la profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor şi, în sfîrşit dar nu în ultimul rînd, la filozoful şi gînditorul creştin de geniu, Petre Ţuţea. Desigur că de-a lungul vieţii sale şi a unei susţinute activităţi publicistice, Dan Ciachir a avut privilegiul – care nu multora le este dat -, alimentat, e foarte adevărat, şi de calităţile sale de autentic boier al spiritului, de a se afla în preajma dar mai cu seamă de a se bucura de prietenia unor personalităţi alcătuind o fabuloasă pleiadă (unele dintre acestea deja amintite). Însă cu cei pomeniţi mai sus, legăturile sale au fost mult mai complexe, mai profunde şi, deci, extrem de nuanţate.
Aşa cum însuşi Dan Ciachir mărturiseşte în evocarea „Părintele Anania”(2: „Dramaturg şi monah. Sau: călugăr şi dramaturg. Îi întâlnisem nu o dată numele menţionat în revistele literare. Era un sexagenar cu fizionomie distinsă, dârză, şi totodată distinsă, peste care plana o umbră de răbdătoare, politicoasă sastisire (...). L-am abordat pe Părintele Bartolomeu Anania o zi mai târziu, pe culoarul unuia dintre cele trei vagoane de clasa întâi cu care se întorceau la Bucureşti oaspeţii mitropolitului Ardealului. S-a născut astfel o prietenie care a durat aproape trei decenii, din categoria magistru-discipol. Mai avusesem şansa, asemănătoare până la identitate, dar de o durată mult mai scurtă, la începutul anilor ’70, a apropierii de Alexandru Paleologu.”
Despre o altă întîlnire providenţială, aceea cu scriitorul Marcel Petrişor, întîmplată în 1973 („Era al doilea om, după Petre Ţuţea, care spunea fără înconjur că făcuse puşcărie politică şi povestea despre anii de închisoare.”(3 ), cînd autorul nostru, care avea doar 22 de ani, povesteşte cu un umor fin, nedisimulat (în textul de rezistenţă care dă şi titlul volumului, „Şi noaptea asta va trece”), cîteva dintre recomandările pe care magistrul i le oferea, lui, mult mai junele său discipol: „Eşti tânăr, fumează, bea, dacă simţi nevoia, încurcă-te cu femei, însă ai grijă să nu faci lucruri care să-ţi apese conştiinţa”(4.
Şi maestrul, în casa căruia tînărul Ciachir văzuse atunci pentru prima oară un volum din Filocalia, va conchide fără echivoc, implacabil:„Tu, fiind născut în ’51, eşti socotit fiul acestui regim, caută să profiţi cât poţi de faptul acesta.”(5. Scriind aceste volume, printre altele, am convingerea că Dan Ciachir a respectat întru totul, peste timp, îndemnurile magistrului său, profitînd din plin de ceea ce i-a oferit lumea al cărui fiu era.

De altfel, am avut privilegiul să citesc, dactilografiat, textul „Şi noaptea asta va trece”, cu puţin timp înainte ca el să intre la tipar în volum, dar care purta un cu totul alt titlu („Imagini și drumuri pe apǎ”), care mie, unuia, mi-a plăcut la fel de mult. Este un text frumos, pe care îl alătur preferinţelor mele, dimpreunǎ cu cel numit „Treptele mării”(6, în care autorul scrie cu acelaşi farmec şi o nostalgie bine dozată despre perioada în care, la mijlocul anilor ’70, devenit proaspăt absolvent al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, îşi alesese (şi datorită mediei nu tocmai strălucite cu care absolvise) postul de profesor de limba română în satul Crişan, o localitate pierdută undeva între ceruri, pămînt şi ape, în mijlocul Deltei Dunării, pe canalul Sulina, „la 50 de kilometri pe drum de apă de Tulcea”.
Loc unde nu va sta decît o toamnă şi o jumătate de iarnă, timp suficient însă pentru ca experienţa trăită aici, unde „(...)oamenii din sat mă simpatizau pentru că salutam pe toată lumea (...)”, printre „(...) trunchiurile contorsionate de salcie de pe malurile Dunării, intervalele de pământ sterp, cenuşiu, înnisipat, sau negru-mâlos, pâlcurile de arbori cu crengi subţiri, flexibile, rezistente la crivăţ, mestecenii cu coaja albă ca o vopsea de spital... ” să-i inducă doza necesară de „lehamite faţă de amintiri şi trecut”, care să-l determine ca, după o singură noapte de gîndire, să se urce pe vapor şi, „lăsând în urmă odaia unde locuisem, o duzină de cărţi şi câteva lucruri de îmbrăcăminte”, să plece la Bucureşti unde, încet dar sigur, avea să devină ceea ce-şi dorise şi visase dintodeauna: scriitor profesionist.

Nu întîmplător am dat drept titlu rîndurilor mele de acum acest minunat început de vers al Părintelui Bartolomeu Anania („Nobleţea de-a fi singur şi dreptul la tristeţe”, amintit şi de Dan Ciachir în text), pentru că dacă eu aş fi scris cartea, l-aş fi pus, cu siguranţă, pe copertǎ, în locul celui ales de autor din „L’Allegria” lui Giuseppe Ungaretti. De ce? Pentru simplul motiv că stihul îmi pare a reflecta, cum nu se poate mai bine, spiritul acestor volume, prin care Dan Ciachir, aşa cum foarte bine observa scriitorul Dan Stanca, „(...) a contribuit la configurarea unui nou stil memorialistic.” (7, el vădindu-se a fi, în acelaşi timp, „(...) un scriitor desăvîrşit, mai ales pe latura memorialisticii cu putere de evocare, dar şi de evidenţiere subtilă a tîlcurilor ultime ale unei lumi complexe şi fascinante, dincolo de omeneştile ei nedesăvârşiri şi de grimasa sinistră a istoriei.”(8

© Bogdan-Lucian Stoicescu

* Fals epilog la „Despre moartea unei epoci derusificate”

Note:
1. „Cînd moare o epocă” [ed. Timpul, Iaşi, 2010], „Derusificarea şi ” [ed. Timpul, Iaşi, 2009], „Şi noaptea asta va trece”[ed. Timpul, Iaşi, 2011]
2. în vol. „Şi noaptea asta va trece”, pp. 79-96
3. „Şi noaptea asta va trece” [în op. cit,, p. 57]
4. în op. cit. p. 57
5. în op. cit. p. 58
6. în vol. „Cînd moare o epocă”[ed. Timpul, Iaşi, 2010, p.16]
7.în „Aldine”, supliment al ziarului „România liberă”, 16 iulie 2004
8, Răzvan Codrescu în revista „Lumea credinţei”, nr. 1/2006

Fotografii:
Scriitorul Marcel Petrişor (primul din stînga), la Cluj, în toamna lui 2006, alături de ÎPS Bartolomeu Anania şi părintele Gheorghe Calciu. În spate, primul din stînga, monahul Moise de la Oaşa şi prof. Raul Volcinschi
sursa foto: Claudiu Târziu, http://c-tarziu.blogspot.com

Braţul Sulina în zona satului Gorgova (fotografie de © Bogdan-Lucian Stoicescu)