Despre moartea unei epoci derusificate (I)

„Existǎ amintiri atît de duioase și dureroase
încît îţi vine sǎ te desoperi și sǎ îngenunchezi în faţa lor”
(Dan Ciachir*)

În antinomie cu domnul Dan C. Mihăilescu, redutabilul eseist, critic, istoric literar şi totodatǎ, unul dintre cei mai pertinenţi exegeţi ai operei celui despre care va fi vorba în cele ce urmează, aş îndrăzni să spun că lumea (1 lui Dan Ciachir despre care domnia-sa scrie cǎ este „apusă”, aparţine exclusiv acelora care au trecut prin ea fără s-o trăiască, fără să o înţeleagă, fără să-i priceapă atît rosturile fundamentale dar mai cu seamă fără să-i disece, ca-ntr-o sui-generis operaţie pe cord deschis, cele mai complicate și intime resorturi ale infinitezimalelor mecanisme lăuntrice care-o alcǎtuiesc, atinşi fiind de-un alt soi de cecitate nocturnǎ („orbul gǎinii”, mai pe românește spus) cvasi-patologicǎ, faţǎ de zonele-i mai slab luminate sau întunecate de-a binelea. Însă pentru Dan Ciachir, autorul nostru, fǎrǎ doar și poate un boier al spiritului (parafrazîndu-l pe Sorin Adam Matei) din cea mai nobilǎ stirpe și în cel mai bun sens al cuvîntului, această lume despre care scrie, cu bunele şi relele ei, musteşte de viaţă. Trǎiește, cu alte cuvinte, pentru cǎ însuși Dan Ciachir a trǎit-o și, iatǎ, acum o rememoreazǎ mǎrturisind-o iar dacǎ tu, cititorul, ești înzestrat și cu o dozǎ sine qua non de imaginaţie vie, o poţi vedea, îi poţi auzi sonurile, îi poţi savura parfumurile, ba mai mult, chiar îţi poţi purta paşii pe cǎrǎrile ei, la braţ cu autorul. Iar o asemenea promenadă împreunǎ cu Dan Ciachir – o spun din proprie experienţă, nu din închipuire – e cu adevǎrat întremătoare… Aidoma aceastei preumblări prin tainice încăperi mănăstireşti, în care rari au fost mirenii cărora le-a fost dat să-şi poarte paşii: Înainte să ne aşezăm la masă, am intrat în palat. În stînga era o sală de primire spaţioasă, înaltă, cu grinzi de lemn în tavan, şemineu, cu icoane mari şi portrete de ierarhi pe pereţi. În dreapta uşii de lemn ferecat în metal se afla o încăpere strîmtă cu firidă, cu bibliotecă, masă de lucru şi telefon. Era biroul pe care stareţul nu-l folosea decît cîteva minute pe zi. În latura dinspre apus, la vreo 20 de metri, cîteva trepte duceau spre o încăpere răspunzînd la miazăzi pe o terasă largă cu vedere spre Munţii Neamţului. Am urcat la etajul întîi, în odaia în care aveam să locuiesc. O fereastră strîmtă,medievală, străpunsă prin peretele gros, proiecta în depărtare aceiaşi munţi ai Neamţului. Camera avea calorifere şi baie. Deasupra patului atîrna portretul unui ierarh distins, încă tînăr, cu barba şi părul negre, cu engolpion(2 la gît: era patriarhul Iustin pe vremea – 1957 – cînd urcase pe scaunul mitropolitan al Moldovei. În 1983 am stat o săptămînă în odaia aceea curată şi liniştită(3. Este doar un exemplu - din sumedenia care se pot da din acest volum – care vǎdește, cu limpezime, fineţea de filigran a detaliilor, pe de o parte iar pe de alta, care pune în valoare incontestabila artǎ filmicǎ a scriiturii lui Dan Ciachir, fǎcînd inutile, din aceste puncte de vedere, orice alte comentarii.

Îmi plac nespus eseurile memorialistice de o nedisimulatǎ forţǎ evocatoare ale acestui volum(4 însă dintre toate, s-a desprins din pluton, indubitabil și încǎ de la o primǎ lecturǎ, cel numit Treptele mării şi asta cu siguranţă datorită unui fapt nodal pentru mine. Împărtăşesc, aidoma autorului, acelaşi sentiment al mării, indus nu neapǎrat de acea copleșitoare vastitate acvatică în sine, ci mai cu seamǎ de locurile din imediata ei apropiere (cu precǎdere acelea din Constanţa) și peste care se simte permanent respirarea ei învǎluitoare, ca o nevǎzutǎ și abia perceptibilǎ vibraţie a întregii firi: ţărmurile brǎzdate de umbrele alungite ale clădirilor sau ale copacilor de pe ţǎrm pierzîndu-se în undele etern-mişcătoare, verzi-sinilii ale apei, în ceasurile tihnite de dinaintea înserării; apoi falezele semeţe, aidoma zidurilor unei vechi cetǎţi care amplificǎ ţipetele pescăruşilor, franjurate acestea de lungi sonuri cu tonalitǎţi de tulnic ale sirenelor vapoarelor adǎstate în larg, undeva pe linia orizontului, acolo unde ceruri și ape-s una dar mai ales străzile labirintice pavate cu macadam ori piatră cubică, copleșite de-o linişte celestă sub acea luminǎ inefabilă, roșietic-diafanǎ a amurgului. În acele clipe însuși timpul pare cǎ s-a oprit din curgerea-i fireascǎ, în aerul dens amirosind a sare şi-a alge, acolo și numai acolo, pe acele străduţe care-ţi urcă sau coboară paşii dinspre sau înspre mare, printre casele din alte vremuri rînduite cuminţi de-o parte şi de alta, vegheate cu pioșenie, parcǎ, de vechea biserică elenă a cărei rafinată decrepitudine mărturisea o gingăşie a sărăciei sau a simplităţii, o delicateţe copleşitoare, așa cum splendid este ea surprinsǎ în tonuri picturale suave, palid-catifelate de penelul - atît atent la detalii - lui Dan Ciachir. (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

* Dan Ciachir (n. 17 septembrie 1951) poet, traducător, eseist şi publicist. Muzică şi memorie (poeme, ed. Cartea Românească, 1984); Străzi de ceară (ed. Pontica, colecţia Euridice, 1993); Gânduri despre Nae Ionescu (eseuri, Ed. Institutul European, Iaşi, 1994; reeditată la ed. Dacia, Cluj, 2001; ediţia a III-a revăzută, ed. Litera Ortodoxă, Ploieşti, 2010); Cronica Ortodoxă (ed. Timpul, 1994, 1997, 1999); Luciditate şi nostalgie (ed. Institutul European, Iaşi, 1996; reeditată la ed. Dacia, Cluj, 1999); Lirica italiană contemporană (ed. Mirton, Timișoara, 1997); Cronica ortodoxă - ediție definitivă (ed. Timpul, Iaşi, 2001); Ofensiva ortodoxă (ed. Anastasia, 2002); Când moare o epocă (ed. Anastasia, București, 2003; reeditată la ed. Paideia, 2006; ediţia a III-a la ed. Timpul, Iaşi,2007; ediție definitivă, ed. Timpul, Iaşi, 2010); Antologie de poezie italiană (editura Fundaţiei Culturale Poezia, 2006), În lumea presei interbelice (Ed. Timpul, Iaşi, 2008); File din cronica ortodoxă (ed. Lucman, Bucuresti, 2008) ; Derusificarea şi „dezgheţul” (Ed. Timpul, Iaşi, 2009); Și noaptea asta va trece (Ed. Timpul, Iaşi, 2011). A mai publicat trei volume de convorbiri, douǎ împreunǎ cu Radu Dorin Micu (Dialoguri cu Dan Ciachir pentru o Ortodoxie realistă, ed. Anastasia, 2002 şi Pentru o Ortodoxie realistă, ediția a II-a, ed. Anastasia, 2003) și unul cu Leonid Dragomir, Bucuria de a fi răsăritean. Convorbiri cu Dan Ciachir (ed. Timpul, Iași, 2011). A tradus lucrarea Cavalcada inocenţilor de Mimmo Morina (ed. Univers, 1974).

Note
1.„Dan Ciachir trece prin Bucureștiul perioadei comuniste cu alura unui crai de Curtea Veche, demodat, poate excentric, trǎind aproape clandestin într-o lume construitǎ din cioburile vechii civilizaţii interbelice (...).” (Tudorel Urian în „România literarǎ”, nr.27, 14-20 iulie 2004)
2.engolpion - iconiţă lucrată dintr-un metal preţios sau din smalţ, pe care o poartă arhiereii la gît
3.Fragment din textul Mînăstiri [în volumul Cînd moare o epocă, ed. Timpul, Iaşi, 2007, p.163]
4.Cînd moare o epocă [ed. Timpul, Iaşi, 2007]
Foto: coperta primei ediţii apǎrute la editura Anastasia (București, 2003).