sâmbătă, 31 decembrie 2016

Oraţie de Anul Nou
Motto: 
Toţi cei cu inima curată sunteţi ai mei.
Arhim. Justin Pârvu

Le mulţămesc (şi pe această cale) pentru faptul că există şi că fac parte din viaţa mea, 
rugîndu-i din suflet să rămînă aşa, cum îi ştiu, şi acolo unde le este locul, celor care, în 2016, au continuat să mă beştelească, să-mi frece ridichea, să mă scoaţă din ţîţîni, să mă vorbească de rău, să mă tacă de bine, să-mi bage strîmbe ş.c.l. 
Însă, cu asupra de măsură, le mulţămesc acelora care, din timpuri străvechi, ocupă un loc privilegiat în inima mea, încăpăţînîndu-se să-mi rămînă statornici prieteni, la bine ori la greu. Atît fără primii, dar mai cu seamă fără ultimii, viaţa mea chiar că n-ar avea nici un chichirez. 
Aşadar, tuturor, Bunul Dumnezeu să le dăruiască sănătate, pace şi, întru toate, bună sporire iar 2017 să le aducă împlinirea bunelor dorinţe!

Anul Nou cu bucurie,
Care acum a şi sosit,
Pentru voi toţi el să fie
Unul foarte fericit!

La mulţi ani !
p.s. Nu-i voi nominaliza nici pre unii, nici pre alţii, se ştiu ei mult prea bine, nu de altceva dar, împrăştiat cum sînt, aş putea omite pe cineva, şi tare rău mi-ar părea!)

Cadouaşul de la Moş 
(cu ceva întîrziere, pardonabilă, sper!)
Laurel And Hardy 
Below Zero


Niciun comentariu:

Jurnal de-a bușilea

Cu vreo treizeci și cinci de ani în urmă, făcea parte dintr-un grup de tineri care, cu toate că nu prea ştiau cu ce se mănîncă gazetăria, au...