Mahalagii au fost, mahalagii sînt încă… (IV)

„De la primărie-n sus,

Toate lămpile s-au stins

Numai la gagica mea

Arde lampa ca şi-o stea.”

(„Cîntic de mahala”*)

În partea stîngă, clădirea vechii primării cu ceas (cca. 1894) din Ploieşti

Dacă în partea de sud mahalaua „Sf. Gheorghe” se învecina, aşa cum am văzut, cu, hai să-i zicem, „cartierul” Mimiu, la est ea era mărginită de mahalaua „Sf. Pantelimon”, la nord de alte două mahalale „centrale”, „Sf. Ioan” şi „Sf. Împăraţi” iar la vest de „Sf. Treime”.

Aşadar, graniţele imaginare ale mahalalei copilăriei mele, ar fi cam acestea: în partea de sud, calea ferată Bucureşti-Ploieşti, la dreapta (privind faţa gării) pînă în dreptul intersecţiei cu fosta stradă a Grădinarilor (ex-C. A. Rosetti, actuala Bobâlna), apoi în stînga trecînd de str. Jianu(lui) fostă Panait Boiciu şi capătul Bulevardului Independenţei, la intersecţia cu Calea Bucureşti (astăzi str. Democraţiei), mai departe „urcînd” spre centru pe aceasta (dar fără s-o includă), lăsînd de Piaţa Anton în spate, ajungînd la o altă intersecţie, cu str. Sf. Voievozi de odinioară, devenită Ştefan cel Mare, apoi urmînd str. I. A. Bassarabescu şi ajungînd în partea de nord, la intersecţia străzii Ghe. Lazăr cu bd. Independenţei. Plecînd apoi, pentru a închide arealul nostru virtual, din sud, de unde l-am început, de la capătul străzii Bobâlna, parcurgînd-o pînă la intersecţia cu strada Rahovei (fostă Pitagora, în zona în care este amplasat şi astăzi bustul fostului primar Radu Stanian), pînă la întîlnirea, în stînga, cu celebra Rudului (ex- B.Delavrancea), apoi ţinînd pe aceasta pînă în dreptul numitei Plăieşilor, şi luînd-o pe Gabriel Peri (azi Maramureş) pînă la intersecţia cu bd. Independenţei. 

Bustul fostului primar şi deputat liberal Radu Stanian (1840 - 1897)
(lucrare în bronz a sculptorului  Themistocle Vidali 
ridicată la 1902)

Cam aceasta era una dintre cele mai mari mahalale ale Ploieştiului care, aşa cum îşi amintea şi bunica despre ce auzise de la bătrînii ei - fără să-mi dea şi alte amănunte lămuritoare – că la începuturile ei i se mai spunea „Căpitan Pârvu”. De unde pînă unde numele ăsta? Mult mai tîrziu aveam io să aflu ce-i cu el, în clipa în care mi-a căzut în mîini monumentala lucrare a lui Mihail Sevastos („Monografia oraşului Ploieşti”, 1937) care cita o altă lucrare cam din aceeaşi perioadă („Lăcaşuri sfinte din judeţul Prahova”, 1930), a unui oarecare Petru Pavlov-Monahul şi în care se vorbea despre existenţa unei biserici a plăieşilor (vezi toponimicul păstrat pînă azi), adică străjeri încă de pe vremea lui Mihai Viteazul, care se presupune că ar fi fost conduşi de un căpitan cu numele amintit. Biserica ar fi fost la origini (adică înainte de 1600) ridicată din bîrne de stejar, avînd hramul „Duminica tuturor sfinţilor”, devenit ulterior „Sf. Gheorghe”, ea fiind unul dintre cele două aşezămite de cult (alături de biserica „Sf. Împăraţi”) ale cătunului Ploesci, ridicat la rang de tîrg domnesc de aprigul domn la leatul 1596. (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

*Miron Radu Paraschivescu, „Cîntice ţigǎnești”, ed. Cartea Româneascǎ, București, 1972

  

(Text apărut la adresa http://www.altphel.ro/2013/03/mahalagii-au-fost-mahalagii-sunt-inca-iv/ şi în ediţia tipărită, an VIII, 22-28 martie 2003, p. 10)