Gînduri în fuior

„Trebuie să te gîndești la Dumnezeu, iar nu la religie, la extaz iar nu la mistică. Diferența dintre teoreticianul credinței și credincios este la fel de mare ca aceea dintre psihiatru și nebun.”

Cioran

(„Demiurgul cel rău”)

„Nu poți iubi în același timp cu pasiune o femeie și pe Dumnezeu. Amestecul celor două erotici ireductibile creează o pendulație interminabilă. O femeie ne poate scăpa de Dumnezeu, precum Dumnezeu ne poate scăpa de o femeie.”

Cioran

(„Lacrimi și sfinți”)

 

Cuvinte călătoare

Rucodelie 

Cuvântul provine din limba slavonă, însemnînd „lucrul mâinilor”. Acest termen este folosit în Pateric, Filocalie şi scrieri ale Sfinţilor Părinţi, cu sensul de lucru al mâinilor pentru părinţii nevoitori ai pustiei.

În tradiția monahală, rucodelia este însoțită de contemplaţie sau de rugăciune neîncetată. De aceea, lucrul mâinilor călugărului, prin simplitatea sau caracterul lui relativ mecanic, trebuie să permită rugăciunea sau meditația. Pe lângă aceasta, rucodelia este folosită de monahi pentru a fi oferită în schimbul hranei.

La părinții pustiei din Egipt, în secolele IV-VII, cea mai răspândită rucodelie era împletirea de funii și de coșnițe. În alte părți ale lumii, rucodelia a variat în funcție de condițiile specifice locului, dar urmând întotdeauna principiului ca ea să permită rugăciunea.

În Muntele Athos, părinţii se îndeletnicesc cu diverse rucodelii (în gr. εργόχειρα): sculptura, pictura, împletitul metaniilor, croitoria, cultivarea plantelor medicinale, prepararea tămâiei, traducerea de cuvinte duhovniceşti, compunerea de cântări psaltice ş.a.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, dacă nu avea vizitatori, făcea lucru de mână: iconiţe şi cruci ştanţate. Vindea rucodelia foarte rar, pentru că de obicei o dădea de binecuvântare. Avea desăvârşită încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, de aceea nu se neliniştea pentru sine, nici nu păstra bani pentru nevoile sale. Şi Dumnezeu îi iconomisea cele necesare. Spunea Cuviosul Paisie odată: „Lucrul de mână care se face cu linişte şi rugăciune se sfinţeşte şi sfinţeşte şi pe cei care îl folosesc şi astfel are sens obiceiul ca mirenii să ceară lucru de mână de la monahi, ca binecuvântare (…) Dacă vă purtaţi cu evlavie şi lucraţi cu rugăciune, vă veţi sfinţi mereu şi toate se vor sfinţi. Atunci când cineva are mintea la Dumnezeu, i se sfinţeşte lucrul său, rucodelia sa”[1].

În obştea lui Gheron Iosif Isihastul, părinţii aveau sculptura ca rucodelie. „Făceam de obicei opt-zece cruciuliţe pe zi. Bătrânul Arsenie tăia copacii sălbatici cu fierăstrăul, după care părinţii Iosif şi Haralambie făceau sculptura pregătitoare, scheletul cum s-ar zice, pe care la sfârşit îl lua Stareţul şi-i sculpta amănuntele. Apoi, părintele Atanasie le lua şi le vindea la mănăstiri, iar nouă ne aducea în schimbul lor alimente”[2]. După mărturia părintelui Efrem Filotheitul: „Când cineva nu are lucru de mână, mintea lui cugetă mereu când la un lucru, când la altul; simte nevoia să vorbească, să flecărească, de vreme ce este foarte firesc ca omul să facă ceva. Şi dacă nu lucrează, trebuie să lucreze limba lui rostind Numele lui Iisus, iar mintea lui să cugete la cele dumnezeieşti”[3].

[1] Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 200-202
[2] Arhimandritul Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 339.
[3] Ibidem, p. 338.

(sursa doxologia.ro - dicționar atonit)

Jurnal de-a bușilea

„Iubirea nu compromite niciodată, iubirea distruge; memoria îl reține întotdeauna pe cel care iubește mai mult – pierzătorul – pentru că el a trecut prin iad.”(Nora Iuga)
Ce frumos spus! M-am gîndit deseori la acest oximoron... Și, da, am convingerea că în această minunată întîmplare care ne-a fost hărăzită fiecăruia dintre noi în scurta noastră viață – iubirea – există doar marele învins... Iubirea adevărată și nu „îndrăgostirea”, e devastatoare... Trăiești clipe nepereche, sublime, fără să te gîndești nici un moment la cum se va sfîrși cîndva iubirea ta... De fapt, cred că o iubire adevărată nu se sfîrșește înaintea ta, ci, poate, doar odată cu tine... Tocmai de aceea, cînd conștientizase că o iubește, nu se gîndise nici o clipă la sfîrșitul iubirii sale, ci doar la propriul său sfîrșit... 

Și dacă iubirea nu e decît o trecere prin iad, o, ce frumos va fi fiind atunci iadul!

„În iubire ne gustăm, ne savurăm, ne încîntăm de voluptățile tremurului nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atît mai intensă și mai profundă, cu cît distanța de persoana iubită este mai mare.” Cioran („Cartea amăgirilor”)

Culmea e că, peste toate, de cele mai multe ori, iubiții se gîndesc, mai cu seamă, fiecare la propria lui iubire – firesc aș spune, pînă la un punct – foarte atenți fiind la modul în care se manifestă ea înlăuntrul fiecăruia, avînd impresia că iubirea lui e cea mai mare. Fals. Pentru că iubirea nu poate exista decît în doi. Ca și starea de de fericire pe care o generează aceasta. Poți fi fericit – în general vorbind – de unul singur? Nu cred... Pentru că doi oameni care se iubesc cu adevărat, devin, la un moment dat, unul. Moment în care, iubirile lor fuzionează printr-un soi de tainică osmoză, devenind una singură... Pe care fiecare o simte în felul lui, o percepe prin propria sa lentilă de îngăduință. Simt că asta a vrut să ne transmită și Shakespeare prin celebra sa piesă... Faptul că doi oameni foartre tineri și-au apărat marea lor iubire cu prețul propriilor lor vieți... Pentru că o iubire, ca să supraviețuiască, trebuie apărată cu orice preț... 

Am întrebat odată un puști de clasa a V-a, Rareș, dacă știe cine-i Dumnezeu și dacă l-a văzut vreodată. Mirat dar foarte serios, mi-a spus că da, știe cine e, dar că de văzut, nu l-a văzut niciodată, pentru că pe Dumnezeu, din cîte știe el, nu l-a văzut nimeni. „Tu l-ai văzut pe Dumnezeu?”, m-a întrebat șăgalnic, așteptînd, cu o vădită curiozitate, să audă ce-i răspund. „Nu, nu l-am văzut”, i-am răspuns cu o geană de tristețe în glas. „Dar mi-ar plăcea să-l văd”, am adăugat. S-a luminat brusc: „Păi, vezi?” „Păi, dacă tu zici că nu l-ai văzut, atunci de unde știi că există?”, am plusat eu. „Păi, hai să-ți spun o chestie. În fiecare dimineață, mama îmi pregătește ceaiul meu preferat. De mentă, amestecat cu tei. Îi pune în el o feliuță de lămîie și, la sfîrșit, două-trei lingurițe cu miere. E minunat!... Dar, uneori, uită să pună mierea și atunci o pun eu, că altfel, îi lipsește dulceața și gustul bun.” „Bine, bine, dar ce legătură are ceaiul tău cu Dumnezeu? Că io despre El te-am întrebat!” „Păi, are, că așa cum la ceai, nu știi dacă e dulce și aromat. pînă nu-l guști, așa cred io că e și cu Dumnezeu, care e la fel de dulce și aromat, dar numai atunci cînd te gîndești la El. Eu așa îmi închipui că trebuie să fie Dumnezeu. Pricepi?” „Pricep!”, i-am răspuns uimit. „Mă bucur” – a conchis puștiul – trimițîndu-mă, scurt, la colț: „Nu-i așa că și tu pui miere în ceai?”

Muzicoteca

 Kate Bush & Peter Gabriel

Raftul revistelor

ATITUDINI

A apărut numărul 68 (februarie 2021, an XIII) al revistei de cercetare științifică și educație ortodoxă ATITUDINI.

Dosarul acestui număr este dedicat lupătorului anticomunist și mărturisitorului CONSTANTIN „TACHE” RODAS, născut la 14 noiembrie 1924 în comuna prahoveană Drăgănești, trecut la cele veșnice la 21 noiembrie 2020.

„Tache Rodas știa foarte bine să te înveselească și să alunge de la tine orice stare de tristețe sau de deznădejde... Bucuria de viață din ochii lui te ridicau miraculos din orice stare căzută. Avea această forță, suflu, inexplicabile pentru un om trecut prin atâta durere și suferință, în cele mai cumplite temnițe comuniste (de-a lungul a peste 17 ani de închisoare și nu numai). Această dragoste a lui împărtășită pentru oameni era un dar dobândit de la Domnul, desigur, prin multă jertfă de sine.” (Laurențiu Cosmoiu)

Din sumar:

Editorial de Dan Grăjdeanu

AVEM DREPTUL SĂ NE APĂRĂM COPIII ÎMPOTRIVA SEXUALIZĂRII JUVENILE!

* CONSTANTIN RODAS – MĂRTURISITORUL NEÎNVINS, CU SUFLET DE COPIL ȘI SÂNGE DE MARTIR

* TACHE RODAS: CUVINTE DE FOLOS ÎNCREDINȚATE MAICILOR DE LA MĂNĂSTIREA PALTIN PETRU-VODĂ

* PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: CUVINTE DUHOVNICEȘTI. „A FUGI DE SUFERINȚĂ ÎNSEAMNĂ A LEPĂDA CRUCEA LUI HRISTOS“

* DR. LUMINIȚA ȘIPOȘ: DOR DE PĂRINTELE JUSTIN, SFÂNTUL ROMÂN CU OCHII DE CER

* PĂRINTELE GAVRIIL, STAREȚUL MĂNĂSTIRII AIUD: „SĂ VĂ ÎNCĂRCAȚI ORI DE CÂTE ORI AVEȚI POSIBILITATEA, DE ACEST HAR DE LA AIUD, ACUM AVÂNDU-L ȘI PE BĂDIA TACHE AICI, LA RÂPA ROBILOR!“

* DE VORBĂ CU DR. PSIHIATRU GALINA RĂDULEANU: „NOI AM DEZLĂNȚUIT STIHIILE, RĂUL S-A DEZLĂNȚUIT ȘI AM CREAT DEZECHILIBRE ÎN NATURĂ“

* VASILE IAMANDI, LUPTĂTOR ANTICOMUNIST: „SĂ CREZI, SĂ SPERI, SĂ AJUȚI ȘI SĂ IUBEȘTI!“

* IN MEMORIAM – PĂRINTELE PROCLU NICĂU: „AM CUNOSCUT SFINȚI“

* PĂRINȚI DUHOVNICEȘTI DESPRE VACCINUL ANTI-COVID ȘI BIRUINȚA ASUPRA BOLII

* EFECTELE PSIHOLOGICE ALE MĂSURILOR DE DISTANȚARE ANTI-COVID (de Anișoara Melnic)

* FAȚA NEVĂZUTĂ A VACCINĂRII ANTI-COVID ÎN OPINIA UNOR EXPERȚI DIN LUMEA MEDICALĂ

* VACCINUL ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI ȘI DEMISTIFICAREA LUI (de Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină)

* ASPAZIA OȚEL PETRESCU: „O IUBIRE CARE DĂ TOTUL ȘI CARE NU CERE NIMIC. UN OM CARE POATE SĂ IUBEASCĂ ÎN FELUL ACESTA, ESTE INTANGIBIL“

* SFÂNTUL CARE MI-A SCHIMBAT VIAȚA: PĂRINTELE EVGHENIE HULEA

de Gabriel-Andrei Timofte

* ÎNALTUL ÎNALT ȘI SF. MARE MUCENIC MERCURIE (de Marcel Bouruș)

Raftul cărților

«Carte pentru îndrăgostiții care vor să se împrietenească» *

1. „Îndrăgostirea este o stare de suspendare a realității imediate și, ca urmare, și de suspendare a ființei, dar, numai aparent paradoxal, cu o intensificare a ființării. Ea desfide timpul, spațiul, vârstele și orice alte determinări separatoare. Uneori desfide tot ceea ce este (aparent) logic pentru logica obișnuită umană, funcționând în virtutea altei logici, ținînd de o lume a materiilor sublimate și transfigurate.”

2. (...) îndrăgostirea este o stare îngerească și, ca atare, cere curăție, deplină curăție. Cu făptuirea, cu cuvântarea, cu privirea, cu gândirea. Gândurile devin columbe neprihănite. De aceea, îndrăgostirea stinge în iubire orice accent pus pe trup și trupesc.”

3. „Cel care aprinde focul este Dumnezeu Însuși. Numai că Dumnezeu lucrează prin oameni, prin trimiși. Cel de care te îndrăgostești este pentru tine un trimis al lui Dumnezeu, o îmbrățișare duioasă a Lui. Totul este să arzi fără să fii mistuit, să arzi frumos, ceea ce revine la a arde firesc (...)”.

4. „Iubirea ta pentru altul este o certitudine, o activare maximală și binefăcătore a propriei ființe. Iubirea altuia pentru tine rămîne totdeauna, datorită egoismului propriu și îndoielii de sine, puțin nesigură, neabsolută (la nivelul receptării subiective). Persistă un sentiment, fie el chiar foarte vag și stins, de neîmplinire.”

5. „Îndrăgostirea generează delicatețe. Îndrăgostirea face ca totul în legătură cu cel de care ești îndrăgostit să fie scăldat în aur, să capete aură, să stră-lucească. Sporește exponențial puterea de vedere și îndeosebi cea de stră-vedere. Simțurile toate sînt la vrednică pândă, spre cuprinderea cu inima a de-necuprinsului.(...) Îndrăgostirea este timpul în care spunerea și tăcerea alternează potrivit. Timpul declarațiilor înfocate. Timpul tăcerilor celor mai grăitoare. Îndrăgostirea cheamă Poesia, o cheamă într-ajutor și întru împodobire. Toate curg și decurg poetic... De aceea, în orice îndrăgostire există un pic de literatură, de ficțiune, de visare, de salt în alt plan de realitate decît cel al vieții prozaice de fiecare zi.”

Costion Nicolescu

* Editura Sophia, București, 2014

Costion NICOLESCU este teolog şi etnolog, cu un doctorat în teologie la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge“ din Paris (2006) * A fost cercetător ştiinţific în etnologie şi antropologie la Muzeul Țăranului Român din Bucureşti (1991 – 2011) * Este autor, printre altele, al volumelor „Credința, iubirea și nădejdea în viața și opera lui Andrei Tarkovski” (ed. Lumea Credinței, 2013) „Părintele nostru Dumitru Stăniloae sau viața ca teologie” (ed. Meteor Press, 2015), „Sufletul între Rai și Iad” (ed. Meteor Press, 2016), „Stârniri. Pentru o cultură a Învierii” (ed. Sophia, 2018), „Răsfrângeri” (ed. Sophia, 2019).

Poemoteca

Pean

Nu trebuie înţelese sentimentele,–

ele trebuie să fie trăite.

Nu trebuie înţeleşi porcii,–

ei trebuie să fie mâncaţi.

Nu trebuie înţelese florile,–

ele trebuie să fie mirosite.

Nu trebuie să fie înţeleasă pasărea,–

lăsaţi-o pe ea singură;

nu-i faceţi ramură din inima voastră,

nu-i beţi cu respirarea voastră aerul,

aerul de sub aripă...

Nu trebuie mai ales să înţelegem,–

trebuie mai ales să fim;

dar mai ales trebuie să fi fost,

într-adevăr mai ales să fi fost.

Nichita Stănescu

(„Epica Magna”, 1978)

Bobby McFerrin 71!

Bobby McFerrin & The Lincoln Center Jazz Orchestra
My Audiobiography 
(2012)

Bonus track

Fix me, Jesus

Iedera. Martie, început...

(foto: B.-L.S.)

 

Clin dʼoeil

Muzicoteca

J. S. Bach
Variațiunile „Goldberg ” (BWV 988)

Clavecin: Jean Rondeau