marți, 27 ianuarie 2026

MOZART 270


Mozart este fericirea înainte ca ea să fi primit o definiție.
Arthur Miller

Austriacul (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg) Wolfgang Amadeus Mozart (pe numele său real Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart sau Wolfgang Amadé, cum avea să se semneze, Amadeus fiind numit exclusiv postum) a fost un compozitor și pianist, reprezentant de de primă mărime al clasicismului vienez.

Copil-minune, Mozart și-a manifestat talentul muzical încă de la vîrsta de 3–4 ani. Sub îndrumarea tatălui său, Leopold Mozart, a susținut turnee în marile centre culturale ale Europei (Viena, Paris, Londra, Roma), impresionând prin virtuozitate și o memorie muzicală excepțională. A activat inițial ca muzician de curte la Salzburg, apoi s-a stabilit la Viena (din 1781), unde a trăit ca artist independent. Deși s-a bucurat de uriaș succes muzical, s-a confruntat permanent cu mari dificultăți financiare. A murit prematur la 35 de ani (la 5 decembrie 1791 la Viena), în circumstanțe rămase parțial neclare.

* Cei care l-au cunoscut mărturisesc că avea o ureche muzicală absolut ieșită din comun. La 14 ani, după ce ascultase de două ori lucrarea religioasă «Miserere» de Allegri (care era interzis a fi copiată, ea fiind destinată ascultării exclusiv în Capela Sixtină), a reținut-o integral apoi a transcris-o, creînd astfel o primă copie „ilegală”. Gestul i-a adus admirație, nu pedeapsă.

* Avea un simț al umorului considerat de mulți a fi trivial. În corespondența sa, pe de o parte, folosea glume grosiere și jocuri de cuvinte indecente — în contrast puternic cu imaginea sa aristocratică din manuale iar pe de altă parte, scria despre lucruri care trădau intense stări emoționale, pasiuni puternice și profunzimi intelectuale remarcabile.

* A fost un excelent improvizator. În epocă era la fel de apreciat pentru improvizațiile sale la pian ca și pentru compozițiile scrise, dar această latură a artei sale s-a pierdut odată cu dispariția sa.

* Nu compunea mereu dintr-o suflare, cum deseori s-a afirmat. Deși legenda spune că muzica îi venea complet alcătuită, schițele sale arată faptul că revizuia și rafina intens, mai ales în lucrările de mari dimensiuni.

* A avut conflicte serioase cu tatăl său. Leopold îi controla atît viața profesională cît și pe cea personală. Despărțirea de Salzburg și căsătoria cu Constanze Weber au tensionat relația lor.

* Mozart era pasionat, printre altele, de biliard, pe care îl juca fie singur (fredonând frînturi de melodii și oprindu-se uneori să și le noteze) sau cu diferiți cunoscuți, printre care compozitorul Joseph Haydn, de care l-a legat o trainică prietenie.

* Iubea animalele și a deținut, printre altele, un câine, un cal, mai mulți canari și un graur (pe care se spune că l-a învățat să cînte anumite pasaje din compozițiile sale). Astăzi există o broască în Haiti, care a fost numită Eleutherodactylus Amadeus, datorită capacității sale de a reproduce un spectru foarte larg de frecvențe sonore, apropiate de sonorități muzicale.

* Era fascinat de masonerie. A fost membru al unei loji masonice vieneze, iar simbolismul masonic apare explicit în «Flautul fermecat» (prezența numerelor 3 și 5, ritualuri de inițiere, ideea iluminării).

* A murit sărac, dar nu și uitat. Înmormîntarea modestă era obișnuită în Viena din epocă dar ea nu reflecta neapărat lipsa de apreciere, ci statutul social și practicile funerare obișnuite ale acelor timpuri.

* «Recviemul», ultima sa lucrare, este doar începută de el. Ultimele părți au fost finalizate de elevul său Franz Xaver Süssmayr, pe baza schițelor sale — fapt mult timp ascuns comanditarului.


* Există 14 portrete ale sale confirmate, dintre care 12 se află în posesia International Mozarteum Foundation din Salzburg. În 2012, experții fundației au validat autenticitatea unui alt portret: o miniatură pictată pe o tabachieră din fildeș de un prieten, Johann Grassi, pe cînd Mozart avea 27 de ani, locuia la Viena și era deja celebru ca pianist și compozitor. Cunoscutul portret al lui Mozart îmbrăcat cu o tunică roșie (făcut celebru îndeosebi de ambalajul bomboanelor Mozartkugeln) a fost de fapt realizat postum (în 1819) de Barbara Kraft, pe baza unei imagini a lui Wolfgang, oferită de sora acestuia.

A compus peste 625 de lucrări, acoperind, practic, toate genurile muzicale ale epocii: simfonii, concerte, sonate, muzică de cameră, opere, muzică sacră. Dacă ar fi să ascultăm fără oprire toate compozițiile sale, ne-ar lua aproximativ 200 de ore, adică 8,33 zile. E impresionant pentru un compozitor care a murit la doar 35 de ani.

Printre cele mai importante lucrări pot fi amintite:
Simfonii: nr. 40 în sol minor, nr. 41 „Jupiter”
Concerte: pentru pian (nr. 20 în re minor, nr. 21 în do major), pentru vioară, pentru clarinet
Opere: Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat
Muzică sacră: Recviemul (neterminat)

Muzica lui Mozart se distinge prin claritate formală, echilibru, melodicitate și o mare expresivitate, acestea fiind dublate de profunzime emoțională, îmbinînd naturalețea cu un mare rafinament tehnic.

Mozart este unanim considerat drept unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii universale, uriașa sa influență modelînd evoluția muzicii clasice, întreaga sa creație reprezentînd un filon fundamental pentru repertoriul concertistic și liric.

Sonata pentru pian nr. 11 în La major, K. 331.
La pian: Daniel Barenboim


Concertul pentru două piane și orchestră 
nr. 10 în Mi bemol major, KV 365.
Interpretează Chic Corea și Keith Jarrrett.



Niciun comentariu:

MOZART 270

Mozart este fericirea înainte ca ea să fi primit o definiție . Arthur Miller Austriacul (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg) Wolfgang Amadeus Moz...