Muzicoteca de dinamită

Nick Cave

and

The Bad Seeds

Into my Arms

Poezie mută, pictura…

Madonna col Bambino e un angelo («Madonna col Bambino degli Innocenti»), 

pictură de Sandro Botticelli (cca. 1465 - 1467), 

păstrată la «Spitalul Inocenților» (Spedale degli Innocenti) din Florența.

Ploaia care a venit...

 

Iedera. Acum...

(foto: B.-L.S.)

Planeta giganților

Leonard Bernstein & Claudio Abbado

Muzicoteca

Janine Jansen

Anotimpurile

(Il Cimento dell'armonia et dell'invenzione, op. 8)

Antonio Vivaldi

In memoriam

Ion «Nelu» Stan 

(1934-2024)

„Prea greu de a găsi un adevărat prieten;

găsindu-l, păstrează-l ca pe ochii din capu-ţi,

căci pierzîndu-l, pierzi o lume întreagă. ”

Cilibi Moise

La aflarea veștii sumbre a morții cuiva care ți-a fost tare drag, brusc, te simți îngrozitor de singur, liniștea crește învăluitoare în jurul tău, lăsîndu-ți impresia că nu-ți mai auzi nici măcar bătăile inimii.
Ești copleșit de straniul sentiment că odată cu acel om drag, pe care-l cunoșteai de-o viață, a mai plecat o parte din tine și că ai mai făcut încă un pas, important, pe calea propriei tale extincții.

Mi-e cum nu se poate mai clar, așa cum spunea cineva, că moartea cuiva drag e un fel de repetiție a propriului tău sfîrșit...
«Drum bun, dulce prinț...» și nu uita spusa unui poet pe care-l iubeam amîndoi: asta e sora moarte, care ne adună după ce ne desparte...

Dumnezeu să te ocrotească!

Ultimile fotografii împreună cu prietenul Nelu. Alături de el, soția Steluța și cîțiva prieteni apropiați. (Filarmonica „Paul Constantinescu”, Ploiești, octombrie, 2023)

Memento

Sergiu Celibidache

( 28.VI.1912– 14.VIII.1996)

Să trăiești, înseamnă să trăiești evoluția sunetului,
evoluția stărilor afective, nu să le înțelegi.

În urmă cu 28 ani pleca spre o lume mai bună, celebrul dirijor român, cu origini grecești (Celibidaki, după tată), personalitate complexă a artei muzicale și dirijorale românești și universale, unanim recunoscut drept unul dintre iluștrii șefi de orchestră ai secolului trecut.

A fost un artist cu un simț muzical ieșit din comun, dublat de un auz absolut, iar din punct de vedere al artei dirijorale și pedagogului, un perfecționist desăvîrșit. Fire impulsivă, de-o franchețe frizînd cinismul, deopotrivă cu colaboratorii, studenții săi dar și cu cei foarte apropiați, el a fost, în egală măsură, adulat și contestat.

„Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cît pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atît tempo-ul devenea mai lent. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri. Numai după moartea sa și cu acordul familiei, EMI Classics și Deutsche Grammophon, au putut face disponibile publicului o parte dintre cele mai faimoase înregistrari live.”

(sursa: http://www.fundatia-celibidache.com/)

Printre numeroasele și importantele distincții obținute de-a lungul întinsei sale cariere muzicale, care vin să consfințească excepționalele dumisale calități și prestații artistice, se pot aminti, printre altele, titlul de Membru de Onoare al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Academiei de Artă din Iași, Marele Ordin German de Artă „Maximilian”, precum și pe cel de Comandor al Artelor și Literelor, conferit de către Guvernul Francez.

Gabriel Fauré

Requiem

 (op. 48)

«Rehearsal London Symphony Orchestra»

BBC, 1983

George Enescu

Rapsodia română

Jurnal de-a bușilea (Să bacşim stîrpişul!)

Îmi aduc aminte că pe la sfîrşitul anilor ʼ70, dacă nu mă înşeală memoria, deci pe vremea cînd „odiosului” şi „sinistrei” sale consoarte nici prin gîndurile lor cele mai negre (dac-or fi avut vreunele) nu le trecea că peste niscaiva ani vor sfîrși cîntînd Internaționala într-o unitate militară din Tîrgoviște, acompaniați de lătratul gloanțelor mitralierelor, care în final le vor ciurui sediile conștiințelor (dacă or fi avut, cumva, vreunele), apăruseră prin mai toate locurile publice (însă mai cu seamă prin frizerii şi cîrciumi) nişte afişe mari pe care se putea citi: BACŞIŞUL NE DEZONOREAZĂ! SÎNTEM RETRIBUIŢI PENTRU MUNCA PRESTATĂ! SĂ STÎRPIM BACŞIŞUL! sau altele, mult mai banale dar mai la obiect: NU PRIMIM BACŞIŞ!

Peste ani, taică-meu povestea, cu o plăcere nedisimulată, ori de cîte ori i se ivea prilejul, o întîmplare hazoasă din acele timpuri, al cărei erou fusese un inginer american, venit la întreprinderea unde lucra bătrînul meu, să-i şcolească pe-ai noştri specialiști întru folosirea unor dispozitive şi utilaje pentru foraj petrolier (terestru și marin), importate recent de români din SUA.

Omul fusese cazat în Ploiești la celebrul hotel-restaurant Berbec din centrul orașului (rebotezat după al doilea război mondial – în buna și idioata tradiție a noului „regim popular” instalat la putere cu otuzbirul, după 31 decembrie 1947, cu sprijinul neprecupețit al „armatei roșii, eliberatoare” – Central şi rămas aşa pînă azi, nu se ştie din ce motive) și, după cîteva zile de acomodare, la primul dejun luat împreună cu colegii români, i-a întrebat ce scrie pe acele afişe pretutindenare, convins fiind că nu-i în regulă ceva cu ele. Românaşii, băieți subțiri cu toții, unși cu toate alifiile, mai pe șleau ori mai voalat dar pe şoptite, i-au explicat ce şi cum. Omul a făcut ochii mari, după care a explodat într-un rîs homeric. Ai noştri se uitau la el ca la un apucat, neştiind ce-a păţit, că nu era nimic de rîs în toată tărăşenia asta…

După ce a terminat de rîs, americanul le-a povestit cu lacrimi în ochi ce aflase el în prima dimineaţă cînd coborîse să-şi bea cafeaua şi să-şi fumze trabucul în barul hotelului și cînd, curios nevoie mare, l-a chestionat pe chelnerul care îl servea, interesat să afle ce scrie pe acele afişe oribile, care stricau rău ambianţa localului, aşa cum atîrnau ele pe pereţi. Ospătarul, afabil, fără să clipească şi plin de morgă, i-a „tradus”, într-o engleză aproximativă, însă suficient de inteligibilă ca ălălalt să priceapă, şoptindu-i la ureche conspirativ – dar numai după ce-şi încasase nota de plată şi îşi primise şi bacşişul grăsuț, aferent comenzii clientului său – că pe afişele alea scrie: Cîntatul în local interzis!

Mă gîndesc că n-ar strica să se reia tradiția acelor lozinci (poftim, bannere, că e mai trendy, dacă nu sună bine desuetul termen), agăţate la loc vizibil atît pe pereţii interiori cît și pe cei exteriori ai tuturor instituțiilor statului (de la Președinție, Parlament și Guvern pînă la ultimul Consiliu județean ori primărie comunală), ba chiar și ai sediilor Poliției, spitalelor și, de ce nu, pe ai instituțiilor de învățămînt (de toate gradele), pe care să scrie asemenea exortații mobilizatoare dar viceversa: Salariile ne dezonorează! Vrem şpăgi adevărate pentru munca prestată!

Chit că știm cu toții cît de adînc e împămîntenită mita la noi, ea circulînd mai abitir ca apa în natură, însă în acest fel simplu dar extrem de eficace s-ar putea oficializa definitiv în conștiința colectivă ciubucul, șpaga, bacșișul, șperțul, filodorma sau cum s-or mai numi ele, astfel subțiindu-se apreciabil numărul pungașilor aflați în pușcăriile patriei sau fugiți pe te miri unde și care-au pus botul la mizilicuri d-ăstea, derizorii... 

Altițe & bibiluri

O imagine mai rară: partea abdominală a temutului prieten al țînțarilor, muștelor
și altor asemenea nesuferite goange de pe lîngă casa noastră,
 care de curînd și-a întins o fragilă dar extrem de eficace pînză mortală...
(foto: B.-L.S.)

Memento

12 august 1968

Jimmy Page, Robert Plant, John Paul Jones și John Bonham au cîntat în această formulă pentru prima dată, repetînd într-un studio de înregistrări din West End (Londra) The Train Kept A-Rollin, o versiune extinsă a unei piese din repertoriul The Yardbirds . Apoi au mai lucrat la Smokestack Lightning (un cunoscut standard al epocii) și o variantă după I’m Confused, care ulterior va deveni celebra Dazed And Confused / Amețit și confuz, purtînd semnătura Led Zeppelin, a patra piesă de pe primul lor album apărut în 1969.

Primele ieșiri live împreună pe scenă au fost sub titulatura The Yardbirds și abia în luna următoare au început să folosească numele care va rămîne în istoria muzicii rock drept Led Zeppelin.

The Train Kept A-Rollin

Dazed And Confused

Memento

Mark Freuder Knopfler 75!

(Mark Knopfler = Dire Straits)

Dire Straits

Brothers In Arms

Mark Knopfler & Emmylou Harris

Romeo & Juliet

Paraponu' zilii

(Desen de Octavian Mardale)

Poezie mută, pictura...

George Wesley Bellows* 

(1882–1925)

«Swans in the Central Park» / « Lebede în Parcul Central»

(1906) 

«Cliff Dwellers» / «Locuitorii stîncilor»

(1913)

* Pictor realist american, celebru pentru operele sale reprezentînd scene ale vieții urbane din New York.

Poemoteca (azi, de ziua pisicii...)

 

Pisicile vor ști

Ploaia va cădea în continuare

pe pavajele tale dulci,

o ploaie ușoară

ca o respirație sau un pas.

Din nou briza și zorile

vor înflori ușor

ca sub pasul tău,

când te întorci.

Între flori și pervazuri

pisicile vor ști.

Vor fi și alte zile,

vor exista alte zvonuri.

Vei zîmbi singur.

Pisicile vor ști.

Vei auzi cuvinte străvechi,

cuvinte obosite și deșarte

de parcă și costumele s-au oprit

cu sărbătoarea de ieri.

Vei face și tu gesturi.

Vei răspunde la cuvinte –

Tînără primăvară

vei face și tu gesturi.

Pisicile vor ști,

tînără primăvară;

Și ploaia ușoară,

zori de culoarea hiaccintului,

care sfâșie inima

dintre cei care nu mai speră la tine,

eu sunt zâmbetul trist

că zîmbește singur.

Vor fi și alte zile,

alte voci și treziri.

Vom suferi în zori,

tînără primăvară.

Cesare Pavese

Goange (azi, de ziua pisicii...)

Moto:

Nu poţi prosti cu vorba o pisicǎ așa cum poţi prosti un cîine.

Jerome K. Jerome

Mițuca & Biță. La Iedera
(Foto: B.-L.S.)

Îmi plac porcii…

Câinii ne privesc de jos.

Pisicile ne privesc de sus.

Porcii ne tratează ca pe egali.

Sir Winston Churchill

Muzicoteca de dinamită (azi, de ziua pisicii...)

(Fotografie de © John Olson, 1970)

Frank Vincent Zappa, în apartamentul său din Los Angeles, alături de părinții săi şi în brațe cu pisica sa.

Bolero

(Maurice Ravel)

Frank Zappa conducts The Mothers Of Invention 

(1988)

Raftul cărților (azi, de ziua pisicii...)

Viață de vînzare*

„N-am nevoie de funeralii, nici de mormânt. Doar un singur lucru: mi-am dorit întotdeauna să am o pisică siameză; în același timp, mi s-a părut prea mare bătaia de cap, așa că, pînă la urmă, nu mi-am luat. V-aș fi recunoscător dacă, după moartea mea, ați crește o pisică siameză în locul meu. Și aș vrea, așa cum mi-am imaginat eu întotdeauna, să-i dați lapte, dar nu într-o farfurioară obișnuită, ci într-o lopată mare. O lăsați să lipăie o înghițitură-două și pe urmă o pocniți cu lopata peste bot, ca să-i șiroiască laptele pe față. Țin foarte mult la acest aspect, așa că vă rog să aveți grijă mare.”

Yukio Mishima

* editura Humanitas, 2018

 Născut în 1925 într-o veche familie de samurai, prozatorul, poetul și dramaturgul japonez Yukio Mishima (pe numele său real, Kimitake Hiraoka), nominalizat de trei ori la Nobelul pentru literatură, în ciuda fulminantei sale cariere literare, a fost preocupat obsesiv întreaga sa viață de codul onoarei samurailor. Autorul unei prodigioase opere s-a sinucis ritualic, făcîndu-și seppuku, în noiembrie 1970, imediat după ce și-a încheiat ultima carte, „Îngerul decăzut”.

Planeta giganților

„A îmbătrîni e groaznic, nu? O simțim pe proria noastră piele. Oasele nu ni se mai mișcă suplu, lumina ne obosește ochii iar plămînii vor să se odihnească după fiece respirație...

Dar ceea ce este și mai groaznic și deopotrivă, istovitor, e să ajungi la 90 de ani fără să mai ai lîngă tine pe mai nimeni dintre cei pe care i-ai iubit, măcar pentru a-ți mai putea asculta, de multe ori exasperați, povestioarele tale nevinovate din tinerețe, pline de bazaconii și închipuiri (știind că nu-i interesează dar prefăcîndu-se curioși) iar ca bunic, să fii în stare să transmiți nepoților tăi numai ceea ce crezi că-i de cuviință.

E înfricoșător să fi singur și să nu te mai caute nimeni, ca altădată...

Și, în final, după ce ți-ai petrecut viața căutînd lumina izbăvitoare, să n-ai măcar o familie, constatînd că ți-ai risipit existența în beznă, orbecăind după acea lumină, cînd, de fapt, nu aveai nevoie decît de un sprijin care să te călăuzească spre lumină...

Aveți grijă să vă întemeiați o familie.
A alerga după celebritate, e precum cenușa risipită de vînt... 

Ea nici nu aprinde focul și nici nu poate fi păstrată undeva...”

Clint Eastwood

(la 94 de ani)

(Traducere și adaptare din limba franceză de B.-L.S.)

Goange (Festivalului „Untold”, care începe pe 8 august...)

„Dacă ascultați melodia mea «Dangerous», e foarte apropiată de muzica lui J. S. Bach...”

David Guetta

(disc-jockey)

„Dacă mă ascultați flatulînd, sunetul e foarte apropiat de «muzica» lui David Guetta...”

J. S. Bach

Glenn Gould

Variațiunile Goldberg (BWV 988)

(J. S. Bach)

Bibliophilia

Eco între cîteva sute dintre cele 50.000 de volume
ale bibliotecii sale...

„Este o prostie să credem că trebuie să citim toate cărțile pe care le cumpărăm, așa cum este o prostie să-i criticăm pe cei care cumpără mai multe cărți decît vor putea citi vreodată. Ar fi ca și cum am spune că ar trebui să folosim toate tacîmurile sau ochelarii sau șurubelnițele sau burghiele pe care le-am cumpărat înainte de a cumpăra altele noi.

Sînt lucruri în viață de care avem nevoie și le strîngem pentru a ne aproviziona, chiar dacă vom folosi doar o mică parte dintre acestea.

Dacă, de exemplu, considerăm cărțile un fel de medicamente, este absolut firesc să avem mai multe în casă și nu doar cîteva: atunci cînd ne doare ceva și vrem să ne treacă, ne ducem la «dulapul cu medicamente» și alegem o carte. Nu în mod arbitrar, ci exact cartea potrivită pentru a ne face bine în acel moment.

Cei care cumpără o singură carte, o citesc doar pe aceea și, apoi, se leapădă de ea. Pur și simplu au o mentalitate de consumator de cărți, adică le consideră un produs de consum oarecare. Cei care iubesc cărțile știu că acestea sînt orice altceva decît o simplă marfă”.

Umberto Eco

(1932-2016)

Traducere și adaptare din limba engleză de B.-L.S.

Memento

Page, Bonham, Jones & Plant (de la stînga)

În această zi, fix acum  55 de ani, grupul englez Led Zeppelin a înregistrat piesele The Lemon Song și Bring It On Home de pe viitorul lor al doilea album (Led Zeppelin II, care va apărea pe 22 octombrie în același an la casa de discuri Atlantic în SUA și pe 31, aceeași lună, în Regatul Unit) la Mystic Sound Studios din Los Angeles, California. 

Celelalte șapte piese sînt: Whole Lotta Love,  What Is and What Should Never Be, Thank You, Heartbreaker,  Living Loving Maid (She's Just a Woman), Ramble On și Moby Dick.

Cele nouă melodii de pe Led Zeppelin II (tot atîtea piese conține și Led Zeppelin I) au fost înregistrate într-o serie de studiouri din Marea Britanie și Statele Unite iar albumul a fost scris, în marea lui parte, în turneu, între concerte.

Concepția grafică a albumului a fost realizată de designerul David Juniper și a fost  nominalizată (în 1970) la un premiu Grammy (la secțiunea Cea mai bună copertă de album).

Led Zeppelin II este unanim considerat de critica muzicală și, deopotrivă, de marele public meloman, drept unul dintre cele mai influente și, deci, reprezentative albume rock din toate timpurile...

Planeta giganților

Zappa. Frank Vincent

(1940-1993)

Zappa & Vai

Black Napkins

The Torture Never Stops

Goange

Exercițiu de imaginație:

Bulai să fie student la SNSPA iar Pieleanu să-l pună să se dezbrace...