Memento

 VODOLAZKIN 

Volumul acesta al rusului Evgheni Vodolazkin, dincolo de frumusețea nepereche a scriiturii, extrem de rafinată în simplitatea ei, tulburătoare chiar, însă deopotrivă de profundă, m-a cîștigat dintru început, ba chiar mi-a produs o revelație sui-generis. Deși Laur a fost asemuit cu romanul Numele trandafirului al lui Umberto Eco și chiar cu pelicula Andrei Rubliov, capodopera cineastului Andrei Tarkovski, nu atît prin plasarea evenimentelor în secolul al XV-lea (al Rusiei pravoslavnice și nu numai) și nici prin complexitatea personajului central (a cărui paradoxală metamorfoză vraci-nebun-sfânt-pelerin-călugăr poate nedumeri), acest roman neistoric se așează fără nici un efort, deasupra acestora, și prin ideea sa esențială: aceea a existenței veșniciei și nu a timpului. O carte încîntătoare, la care mă reîntorc, de fiecare dată, cu o sporită plăcere. (B.-L.S)

Pentru că atunci cînd îți lipsește cineva, e vorba despre o parte din tine însuți care îți lipsește. Și cauți reunirea cu acea parte.

Noi suntem răspunzători pentru ceea ce îmblînzim, a spus Hristofor cu ochii la lup.

Nu se simțea singur, pentru că nu se simțea părăsit de oameni. Pe toți cei pe care îi întîlnise cîndva îi simțea ca fiind prezenți. Unii continuau să trăiască în liniște în sufletul lui, indiferent dacă trecuseră în lumea cealaltă sau erau încă vii. Le înțelegea toate cuvintele, intonațiile și gesturile. Cuvintele lor vechi nășteau alte cuvinte, interacționau cu evenimentele ulterioare și cu cuvintele lui Laur însuși. Viața continua în toată diversitatea ei.

Vechiul Testament îl deschide Adam, iar Noul Testament îl deschide Hristos. Dulceața mărului mâncat de Adam se transformă în acreala oțetului băut de Hristos. Pomul cunoașterii duce omenirea spre moarte, dar lemnul crucii dăruiește omenirii nemurirea.

A adormit și l-a visat pe Îngerul Păzitor care gonea ciuma de la el. Îngerul nu și-a strîns aripa nici chiar noaptea. Arseni s-a mirat de rezistența Îngerului și l-a întrebat cum de nu obosește.

Îngerii nu obosesc, a răspuns Îngerul, fiindcă ei nu își economisesc puterile. Dacă n-ai să te gîndești că puterile tale sunt limitate, n-ai să obosești nici tu. Să știi, Arseni, că pe apă poate merge numai cel care nu se teme că se îneacă. *

* Fragmente din volumul Laur, Humanitas, 2014

Astăzi se împlinesc 60 de ani de la nașterea lui Evgheni  Vodolazkin, scriitor rus de origine ucraineană, istoric literar, doctor în filologie, specialist în literatură rusă veche, manuscrise vechi și hagiografii. Este colaborator al Departamentului de literatură veche al Institutului de literatură rusă al Academiei Ruse de Știință (Casa Pușkin din Sankt Petersburg). Este autorul a peste 100 de lucrări științifice, care face parte din echipa care a contribuit la  elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție, editată de institutul său. Debutează ca romancier în 2005 cu romanul Răpirea Europei. La editura Humanitas i-au fost traduse romanele: Laur (2014, 2022, revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului «Bolșaia Kniga» – Premiul întâi și Premiul cititorilor, Locul întâi și câștigător al Premiului «Iasnaia Poliana»), Soloviov și Larionov (2015, ) și Aviatorul (2017). Romanul Brisbane (Humanitas, 2019) a cîștigat în anul 2019 Premiul «Kniga Goda» (Cartea Anului) în Rusia și în același an i s-a decernat Premiul «Alexandr Soljenițîn». Cel mai recent roman al său este Istoria Insulei (2020), o rudă de gradul întîi al lui Laur, așa cum însuși autorul îl numește, apărut în românește la aceeași editură în 2021. 

Traducerile cărților lui Evgheni Vodolazkin au fost publicate în peste 35 de țări.