Poemoteca

O lăcustă

Mi-a umblat în păpădie

O goangă cu pălărie

Ș cămașe stacojie.

Avea fuste și manta

Tăiate din catifea

Și pieptar cu solzi de țiplă,

Căpușit c-un fel de sticlă.

Domnișoarei cu trei rochii-i

Lăcrimau rubine ochii.

Să te-ntreb pe Dumneata,

Cum veniși în iarba mea

Și de unde, Domnișoară

De cristal și scorțișoară ?

(Foto: © B.-L.S.)

După pana ce te-a scris,

Vii și tu din somn și vis.

Căci vopseli asemeni nu-s

Decît colo, tocmai sus,

Unde sînt într-adevăr

Pensule de-a fir-a-păr

Și zugrăvii de o șchioapă,

Meșteri scriitori cu apă.

Ce te-a supărat? Țînțarul,

Păpurișul, nenufarul?

Aș fi vrut să stea s-o prind,

A venit încoa sărind

Și-a plecat sărind într-alte

Buruieni și mai înnalte.

Și-aș fi vrut să-mi stea întîi

Pe un vîrf și s-o mîngîi.

Mi-a lăsat atîta mie:

Bumbii goi, de păpădie.

Tudor Arghezi