Raftul revistelor

Simone Boué și Cioran

Aflu dintr-un articol* scris frumos, cu un umor suculent, subtil, citit în cel mai recent număr al Dilemei Vechi** un lucru care mă interesa, urmărindu-mă din vremuri imemoriale și, despre care, cu toate că am cercetat îndelung, n-am reușit să aflu nimic concludent despre el. Astfel am dezlegat întîmplător misterul despre Cioran, căci despre el este vorba, care se semna, după cum bine se știe, în loc de prenume, cu inițialele F.M. Dintotdeauna am fost înclinat să cred că ele proveneau din primele două litere ale prenumelui său, Emil. Dar, așa cum precizează autorul articolului pomenit, acestea provin dintr-o cu totul altă direcție. Spre deplina dumirire, este citat un scurt fragment dintr-un amplu interviu acordat în 1996 de Simone Boué (prietena și iubita preț de mai bine de 50 de ani a lui Cioran) lui Norbert Dodille***: Il considérait quʼEmile, en français, cʼétait un prénom de coiffeur. A lʼépoque, jʼavais une amie qui faisait un diplôme en même temps que moi: elle sur E.M. Foster. Cioran, fasciné par ces deux initiales, les a adoptées aussi pour lui. Cioran a été toujours fasciné par les Anglais, il apprenait lʼanglais en lisant Shakespeare ou Shelley. Cu alte cuvinte, «El considera că Emil, în franceză, este un prenume de frizer. Pe atunci, aveam o prietenă care își făcea o lucrare de diplomă despre E. M. Foster. Cioran, fascinat de aceste două inițiale, le-a adoptat și pentru el. Cioran a fost dintotdeauna fascinat de englezi, învățase engleza citindu-i pe Shakespeare sau pe Shelley.»**** Q.e.d. 

NOTE

* Un altoi identitar, semnat de un scriitor român despre care nu am absolut nici o informație, Emil Bellu, trăitor în Canada.

** Nr. 1015 / 21-27 septembrie 2023

*** Norbert Dodille (1948–2012), doctor în literatură franceză, profesor la facultatea de litere și științe umaniste din Réunion, director al Institutului Francez din București în 1992. Versiunea inte­gra­lă a interviului poate fi citită în volumul Lectures de Cioran (texte reunite de Norbert Dodille și Gabriel Liiceanu, Paris, Éditions L'Har­mattan, 1997) alături de o serie de articole și mărturisiri aparținînd mai multor scriitori și universitari (francezi și români) care l-au cunoscut pe Cioran, reunite aici în urma unei întîlniri a acestora la Institutul Francez din București. 

**** Traducerea și notele îmi aparțin.

N.B. Din același articol mai aflu, în context, despre inscripția care în limba maghiară sună Harapós kutya! (Cîinele mușcă!), întîlnită pe porțile curților, spre deosebire de echivalenta Cîine rău! din română. Mi se pare mult mai corectă avertizarea din limba maghiară, atîta vreme cît, pe bună dreptate, absolut toți cîinii mușcă. Este cunoscut faptul că, îndeobște, un cîine devine „rău” doar atunci cînd stăpînul său este rău, deoarece, așa cum ne avertizează specialiștii în psihologie canină, iubitele noastre patrupede împrumută pînă la identificare firea stăpînului...