Radu F. Constantinescu.
Am luat volumul din raft și am început să-l răsfoiesc cu nesmintit interes. Are paginile ușor îngălbenite de trecerea timpului (este ediția a doua apărută cu nouă ani în urmă la editura Curtea Veche) iar pe prima pagină poartă o exortație mobilizatoare (DANCE!) alături de o semnătură indescifrabilă, ambele grafiate cu un pix. Probabil, aparținînd autorului și adresate unui virtual cititor. Nimic personalizat, așadar... Văzînd că mă interesează, prietenul meu, buchinistul, mi-a dăruit cartea, așa cum face de obicei în atari situații...
M-am îndreptat cu volumul sub braț spre biroul meu din marea bibliotecă în care mi-am petrecut mare parte din ultimii mei 25 de ani de viață, stăpînit de bănuiala că autorul este una și aceeași persoană cu Radu F., tînărul inteligent, timid și sensibil cu care colaborasem (el în calitate de cameraman) cu foarte mulți ani în urmă, la un studio de producție audio-video din Ploiești (CIN TV), în perioada în care el, dacă nu cumva memoria-mi joacă feste, devenise, deja, student la «Litere», pe care le-ar fi și terminat între timp, așa cum, de altfel, reiese din eliptica-i prezentare de la începutul volumului. Nici eu n-am făcut prea mulți purici la acel studio, cum nici tînărul cu pricina, care la un moment dat, cu puțin timp înaintea mea, a dispărut fără urmă și, pînă în ziua de azi, cînd am dat peste cărțulia lui, nu am mai știut nimic despre el. Ale vieții drumuri...În schimb, după despărțirea noastră, am mai ținut cîțiva ani buni legătura cu tatăl său, cu care mă întîlneam cînd și cînd, un tip minunat, cu care-mi plăcea să sporovăiesc cîte-n lună și-n stele, și de la care mai aflam cîte ceva despre junior. Apoi, și tatăl său a dispărut brusc din preajma mea, la fel ca fiul și de atunci s-a așternut tăcerea. 
Ajuns în birou l-am căutat pe net și toate bănuielile privindu-l pe Radu F. mi-au fost spulberate. Chiar el era. Ba, am constatat că o fotografie de-a lui, însă drastic prelucrată grafic, apare pe prima copertă a volumului. M-am bucurat cu asupra de măsură, în primul rînd pentru că scrie, apoi pentru că, așa cum știam din vremurile de demult, îi place în continuare muzica bună și, deopotrivă, arta modelării trupului și, nu în ultimul rînd, că este, conform aceleiași prezentări ușor comerciale din volum, cel mai citit «scriitor online» din România (bine-ar fi, pentru el îndeosebi, să fie chiar așa, dar eu sînt extrem de sceptic în fața unor asemenea formulări mirobolante, ce-mi par a fi, în marea lor majoritate, complet lipsite de relevanță), că a luat un premiu pentru cel mai bun blog și că lucrează la trustul ProTv (astea toate pînă în 2014).
Cu siguranță, îmi voi actualiza informațiile despre el (am constatat că deține un site, un cont pe Facebook și vreo patru volume - cu acesta pe care l-am pomenit și despre care voi scrie de îndată ce-l voi termina de citit - apărute toate la editura Curtea Veche) și, de ce nu, poate voi încerca, la un moment dat, să-l contactez.
Nu de alta, dar el este unul dintre acei oameni care n-au trecut prin viața mea întîmplător, precum un călător anodin printr-o sală de așteptare a unei gări de provincie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu