Muzicoteca de dinamită

Glenn Gould

(1932-1982)

Planeta giganților

Sir Anthony Hopkins 85!

Am fost un singuratic, un antisocial şi nu aveam idee despre nimic. 

De aceea, am devenit actor.

Sînt un actor pe care îl poţi închiria pentru un film.

And The Waltz Goes On

(o compoziție de Sir Anthony Hopkins)

Orație de Anul Nou

Anul nou sǎ vǎ gǎseascǎ

Petrecînd cu mulţumire!
Bine sǎ vǎ dǎruiascǎ
Și deplinǎ fericire!
Caragiale

Le mulţumesc (şi pe această cale) pentru că există şi că fac parte din viaţa mea, rugîndu-i să rămînă aşa cum îi ştiu şi acolo unde le este locul, celor care și-n 2022 m-au beştelit, m-au boscorodit, m-au scos din ţîţîni, mi-au pus bețe-n roate, m-au vorbit de rău, m-au tăcut de bine ș.c.l.

Însă, cu asupra de măsură, le mulţumesc acelora care, din timpuri străvechi, ocupă un loc privilegiat în inima mea, încăpăţînîndu-se să-mi rămînă statornici prieteni, la bine și la rău.

Atît fără primii, dar mai cu seamă fără ultimii, viaţa mea chiar că n-ar avea nici un chichirez.

Aşadar, toți să se bucure de sănătate, pace, înțelepciune și iubire iar 2023 să le aducă împlinirea bunelor dorinţe şi să le dăruiască cele mai plăcute și mult așteptate bucurii ale sufletului!

La mulţi ani!

Poemoteca

Nichita Stănescu

Moto:

„Nu cum sunt eu sunt eu

Ci cum ești tu sunt eu

Un fel de tu sunt eu

Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.”

(«Nu cum sunt eu»)

Gabriela Melinescu și Nichita Stănescu

Cîntec de lună nouă

Să-ți mai sfîrșesc povestea cu hoinarul

Care-și furase nopțile pe rînd?...

Ei... pe surîs petale moi de lună,

Îți cad și nu le mai aud căzînd

...și greu ce-ți e... și mîinile-ațipite

ți-alunecă din poală-atît de dulci...

Ți-am așternut în ochi un pat albastru...

Hai, vino, somnoroaso să te culci.*

(martie ’56)

***

Mor de ridicol ce sînt,

fǎcǎtor de cuvinte și sfînt

Și

pentru cǎ trebuie sǎ plec, copacii se fac mai lungi

și pietrele-mi spun mai mult decît atunci

cînd tu erai

despǎrţitǎ de mine, cu Stixuri, ca iadul de rai

și eu îţi pǎream

despicǎtorul de grote, Sesam!

Mor, numai pentru cǎ trebuie sǎ se ducǎ

o parte din mine

cu alte lumine,

duducǎ.*

(octombrie, 1960)

* poeme din volumul „Argotice”, 1992

N.B. Plecînd, Nichita mă lasă fără un umăr, fără un drum care ducea în odaia lui, cu un loc pustiu în vie. Și mai sărac cu o mie de cîntece.

Bunule Nichita. Tu care-i auzeai în somn pe nenăscuții cîini pe nenăscuții oameni cum îi latră, prefă-te că nu știi că ai murit și întoarce-te la masă. Ne e dor să te-auzim plesnind cuvîntul în moalele capului, tu cel mai dat în Paște dintre noi.

Fănuș Neagu

(1983)

EVENIMENT EDITORIAL

Marți, 13 decembrie 2022, ora 17:00, în sala de lectură „Nichita Stănescu” a bibliotecii județene „Nicolae Iorga” din Ploiești, în prezența autoarei, va avea loc lansarea romanului 

Mă doare fix în tine!, 

purtînd semnătura 

Loredanei Stoica. 

Autoarea și cartea ei vor fi prezentate de 

Bogdan-Lucian Stoicescu 

și 

Paul Dan Voicu. 

Moderator: Mihaela Radu

Autoarea este conferențiar al Universității din Ploiești (la Facultatea de Litere și Științe, în cadrul departamentului de Filologie) unde susține cursuri de teoria literaturii, cultură populară în societatea românească, impactul presei audiovizuale asupra culturii românești și estetică. Este doctor în filosofie și a susținut, de-a lungul timpului, numeroase comunicări în cadrul unor manifestări științifice, totodată fiind și semnatara unor studii, eseuri și articole în reviste de specialitate. Dintre volumele publicate: „Introducere în teoria literaturii” (2006), „Vestimentația între artă, industrie și spectacol cultural” (2009), „Sociologia cotidianului urban” (2011).

Volumul (apărut recent la editura ploieșteană Karta-Graphic) este un obiect estetic foarte rafinat, meritul aparținîndu-i în exclusivitate tînărului Claudiu Voicu, cel care a reușit să-i ofere o haină grafică în perfectă consonanță cu un text mai puțin obișnuit, tulburător dar plin de savoare, de un umor subtil, de o ironie bine controlată și de candoare poematică, bref, o altfel de litanie deloc plictisitoare sau monotonă, în ultimă instanță un imn pătimaș și nonconformist cu asupra de măsură adus iubirii.

„Serile de toamnă sunt povești parfumate, cu miros de crizanteme, tufănele de grădină, frunze plouate, lemne aprinse în sobă, floricele de porumb învârtite în tuciul magic moștenit de la o bunică rămasă în urmă pe cărările copilăriei...”

„Te adoram când mă sunai noaptea, la ora ta de revelație noctambulă, tu nu știi, dar de fiecare dată priveam cerul, în timp ce vorbeam dădeam la o parte norii cu un abur ușor ca o magie și prindeam între degete câte o stea, îi șopteam câte o dorință, apoi îi dădeam drumul și o trimiteam la tine, stelele alea au format de atunci o aură în jurul tău, ești cel mai ocrotit, fraiere, ți-am dat din lumina mea, ești scris în mine și în stele.”

„Întîlnirea noastră secretă. Dorințele tainice, deschise șoptit, înflăcărat și magic în seara de toamnă sub cerul pictat cu frunzișul ruginiu reflectat ca după ploaie într-o oglindă spartă. Privirea ta bună și caldă. Bunătatea aia refăcută cu inocența copilăriei regenerate în ochii tăi și în inima ta, recuperată în întregime când ți-am plâns în brațe și strigam râzând nebunește că nuuu poot fără tine!!! Că sunt îndrăgostită de tine ca în prima zi când te-am văzut și am știut că o să te iubesc pe viață! Că nu pot, măăă, cu altul, nu pot și nu vreau. Doar cu tine pot să trăiesc în casă fără să mă satur de tine, mi-e dor de tine de cum trec în altă cameră și de-aia îmi venea să fug la început, să dispar, să nu mai știi de mine, să alergi tu și să te ții după mine. Trebuie să mă lași liberă, să vin când vreau, că oricum la tine mă întorc de fiecare dată mai dornică și mai iubitoare. N-o să te trădez și n-o să te mint niciodată, lasă-mă să hoinăresc aiurea fără să mă întrebi pe unde și cu cine, când fac asta am nevoie să mă separ un pic de mine, ca să te iubesc mai tare și să te doresc mai aprins.”

Loredana Stoica

(fragmente din roman)

O carte care m-a atins fix în mine!

Este o carte greu de citit pentru cineva care n-a fost/nu este îndrăgostit. Ba, pentru asemenea persoane, aș spune că este o carte imposibilă. Greu de înțeles. Deși, înclin să cred că nu există oameni pe lumea aceasta care să nu fi cunoscut iubirea. Măcar o dată în viața lor.

În schimb, este o carte relativ ușor de citit pentru toți aceia pentru care iubirea este un continuum. Pentru că în pagilnile ei este imposibil să nu se regăsească. Să nu-și recunoască anumite stări sufletești. Ba chiar să facă anumite comparații, după caz. Sau să țină cont de anumite lucruri. Bune sau rele...

Cu o singură condiție: să fie sinceri cu ei înșiși.

Mi-ar fi plăcut să scriu eu această carte (și, chiar îmi pare rău că n-am scris-o, fiind ocupat cu scrierea alteia), care m-a pus sever pe gînduri, ba mai mult, pe alocuri, chiar m-a tulburat. Și nu exagerez cu nimic spunînd că m-a tulburat pentru că am dat în paginile ei peste foarte multe întîmplări similare unora prin care am trecut de-a lungul vieții mele, despre multe dintre ele chiar scriind, la rîndul meu, dar folosindu-mă de alte cuvinte, desigur. Pentru că autoarea nu face altceva decît să pună în fața aceluia care va avea răbdarea să-i citească pînă la sfîrșit volumul, cîteva oglinzi. Chiar mai multe, așezate însă în unghiuri diferite. Dar niște oglinzi speciale care nu deformează în nici un fel realitatea (așa cum făceau pe vremuri, în anii copilăriei mele, acelea de la bîlciuri, în care ne scălîmbăiam și care ne schimonoseau în fel și chip aspectul), ci unele în care ne putem privi direct sufletul. Fără ocolișuri sau scurtături.

Dacă ar fi fost să scriu eu această carte sau măcar o cronică despre ea, mi-aș fi pus drept moto un catren al lui Nichita Stănescu. Și nu pentru că în ziua lansării ei se vor împlini fix 39 de ani de cînd ploieșteanul Nichita s-a mutat în micul-său-colț-de-univers, cum am putea spune altfel despre cineva care a părăsit lumea noastră, ci pentru că acestui volum despre care scriu acum, i se potrivește ca o manușă. Așadar, poemul se numește Nu cum sunt eu: 

Nu cum sunt eu sunt eu

Ci cum ești tu sunt eu

Un fel de tu sunt eu

Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.

Bref, este o carte care se adresează îndeosebi celor care sînt îndrăgostiți. 

Sau care, într-un fel sau altul, știu ce înseamnă să fii îndrăgostit.

Deoarece consider că starea firească a oricărui om normal este aceea de a fi îndrăgostit. Pentru că dezîndrăgostindu-se, oamenii se dezîmblînzesc și comit lucruri blamabile. Pe care, mai devreme sau mai tîrziu, le vor regreta... 

Deci, e de preferat să iubim permanent, chiar dacă, așa cum spunea regretatul meu prieten, bunul Gabriel Stamate în volumul său Crud, iubirea costă al naibii. Ne costă. În sensul că actanții unei iubiri, îndrăgostiții, vor plăti un preț. Mai mare sau mai mic, în funcție de felul iubirii lor. Dar îl vor plăti. 

L-aș fi întrebat pe prietenul meu, dacă aș mai fi avut posibilitatea: oare atunci cînd iubești, mai contează prețul? 

O să-i ofer un posibil răspuns, atîta vreme cît el n-o mai poate face nicicum: pentru mine, unul, nu contează absolut deloc...

Poemoteca

***

Ce tînăr sînt. M-aș dărui cu-nfiorare

oricărui zvon ce calea mi-o aține;

supus, în blînda vîntului strînsoare,

precum în parcuri plante suitoare,

vrea doru-mi vrejurile să-și anine.

Și-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,

atît cît simt că pieptu-mi se lărgește.

Căci este timp de drum să mă gătesc,

cînd din răcoarea-acestor maluri, ziua

în țări fără de țărmuri mă gonește.

Rilke

(Din volumul «Versuri», EPLU, București, 1966; traducere din limba germană de Maria Banuș)

Memento

John Winston Lennon

(9 octombrie 1940, Liverpool – 8 decembrie 1980, New York City)

Schiță de portret

Chitarist, solist vocal, compozitor, grafician și co-fondator (în 1962, alături de Paul McCartney, cu care a compus peste 200 de cîntece) al unuia dintre cele mai influente grupuri din istoria muzicii rock, „The Beatles” (grup plasat, în 2004, de revista americană „Rolling Stone”, pe locul 1 în top 100 al celor mai mari artiști ai tuturor timpurilor), alături de care a susţinut peste 1.400 de concerte şi a editat numeroase albume: „Please Please Me” (1963), „With the Beatles” (1963), „A Hard Day’s Night” (1964), „Beatles for Sale” (1964), „Help!” (1965), „Rubber Soul” (1965), „Revolver” (1966), „Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band” (1967), „Magical Mystery Tour” (1967), „The Beatles” (1968), „Yellow Submarine” (1969), „Abbey Road” (1969), „Let It Be” (1970).

După destrămarea grupului (1970), Lennon și-a continuat activitatea cu proiecte personale, materializate în albume de referință precum „Imagine” (1971), „Some Time in New York City” (1972), „Mind Games” (1973), „Walls and Bridges” (1974), „Rock ‘n’ Roll” (1975) ori „Double Fantasy” (1980), din care, pînă în prezent, s-au vîndut peste 20 de milioane de exemplare, în timp ce „The Beatles” este cotat drept grupul cu cele mai multe albume vîndute (peste 600 de miloane de unități) în toate timpurile.

Pentru activitatea sa muzicală, John Lennon a fost inclus în „Songwriters Hall of Fame” (în 1987) și în „Rock and Roll Hall of Fame” (1994).

A avut doi fii din două căsătorii, Julian (n. 1963) și Sean (n. 1975), care au devenit muzicieni.

Vreau doar să-mi cer iertare din nou pentru această faptă. Nu am nicio scuză. Am făcut-o pentru gloria personală. El era extrem de faimos, era familist, era un idol. L-am ucis pentru că era faimos, am făcut-o din egoism. Îmi cer iertare pentru durerea pe care i-am provocat-o lui Yoko Ono. Mă gîndesc mereu la asta, a declarat asasinul său în septembrie 2020.

Ochelarii pe care Lennon îi purta în clipa cînd a fost împușcat de Mark Chapman

Acum în vârstă de 67 de ani, Mark David Chapman a fost judecat și condamnat, după ce şi-a recunoscut vinovăţia pentru asasinarea celebrului muzician britanic în faţa imobilului în care acesta locuia, situat în Upper West Side din New York, în 1980.

Avînd de ispășit o condamnare pe viață, Chapman se află în prezent încarcerat în penitenciarul Wende din Alden, o localitate situată la periferia oraşului Buffalo.

Lennon 

Stand by me

Poezie mută, pictura...

Sf. Ierarh Nicolae

Icoană pictată de Jaroslav Čermák (1830 – 1878), 

Galeria Națională de Artă din Praga.

„E arta înviată întru Hristos: nici semn, nici tablou, ci ICOANĂ, simbol al prezenței și al strălucitorului ei sălaș, viziune liturgică a misterului făcut imagine. Cuvîntul rostit și ascultat este cuprins în Biblie. Cuprins în arhitectură și zidit, El deschide ușile Templului. Cântat și reprezentat pe scena hierofanică a cultului, constituie Liturghia. Tainic zugrăvit, se oferă contemplației ca «teologie vizuală» sub forma icoanei.”

Paul Evdochimov

(„Arta icoanei. O teologie a frumuseții”)

Remember

Astăzi se împlinesc 5 ani de la plecarea la cele veșnice a 

Majestății Sale Regele Mihai I al României.

Dumnezeu să-l ocrotească!

Nici toată apa cumplitului ocean

nu poate șterge mirul cu care este uns regele...

Shakespeare

Un lucru pe care l-am învățat în tinerețe, a fost că prietenii te pot dezamăgi mai mult decît dușmanii. Alt lucru învățat atunci a fost că în momentele cruciale, rămîi singur.

Mihai I

Regele Mihai I al României și Principesa Margareta
(1956)

Memento

JEFFREY „Jeff The Dude” LEON BRIDGES 73!

Amintirile nu aparţin numai trecutului.

Ele ne determină viitorul.

Distreazǎ-te!

Dǎ tot ce ai mai bun din tine.

Lasǎ-te rǎvǎșit de absolut orice.

Jeff Bridges & Colin Farrel

Fallin & Flyin'

(From Crazy Heart)

What a little beat of love can do

Altițe & bibiluri

Un mic cuib în coroana statuii 

Sfintei Maria aflată în incinta 

abației benedictine Sankt Ottilien 

(districtul Landsberg, Oberbayern, Germania)

(@inthemoodfortw)

Memento

Fleetwood Mac
De la stînga: Lindsey Buckingham, Chris McVie,
Mick Fleetwood, Stevie Nicks & John McVie

Christine McVie, pianistă, compozitoare și vocalistă (alături de Stevie Nicks) a celebrului grup anglo-american Fleetwood Mac (inclus în «Rock and Roll Hall of Fame» în 1998) a încetat din viață ieri, în urma unei scurte suferințe. Avea 79 de ani. 

Ea a fost compozitoarea unor piese care au făcut epocă, precum „Little Lies”, „Everywhere”, „Don’t Stop”, „Say You Love Me” sau „Songbird”, incluse pe albume care s-au vîndut în zeci de milioane de exemplare („Rumours”, „Tango in The night” ș.a.)

R.I.P.

Everywhere (live)

 

„Patriotismul e o formă de iubire discretă.”

Corneliu Coposu

Fotografie de © B.-L. S.

Întîlnirile titanilor (o titanidă și de restul, titani…)

Prince's Trust All-Star Rock Concert
(20 iunie 1986, într-o vineri)

Bibliophilia

«Jimi Hendrix en BD»

(credit foto: Christian Rosé / rfi.fr)

Printre publicațiile apărute în Franța cu prilejul aniversării a 80 de ani de la nașterea legendarului chitarist american Jimi Hendrix (27 noiembrie 1942), o cărticică de benzi desenate (BD) atrage în mod deosebit atenția. Apărută la editura „Petit à Petit”, ea evocă detaliat epopeea celebrului instrumentist, sub semnătura lui Yazid Manou, atașat de presă și organizator al primului festival Jimi Hendrix, organizat la sala Olympia din Paris, în septembrie 1990.

Volumul lui Manou marchează, prin intermediul a 27 de ilustratori, cei 27 de ani ai zbuciumatei vieți a lui Jimi Hendrix, evidențiind ascensiunea sa de-a dreptul fulminantă. Fiecare imagine marchează o epocă, o felie de viață, un eveniment. Este un adevărat documentar BD dedicat unui tînăr virtuos, total dedicat propriei sale muzici, al cărui har l-a propulsat dincolo de stele...

Goange

„România profundă”... „Republică măreață vatră”, ocîrmuită de preşedinți sașii, balcîzi, gîngavi și fonfi, furată ca-n codru, umilită şi batjocorită de fix 75 de ani de niște năpîrlite regimuri republicane falite, tot în sapă de lemn e!
Să rămînem, dară, în continuare, săraci, da’ cinstiţi, vorba ex-președintelui Ilici Iliescu, cel școlit în URSS și devenit de mult, un clasic în viață!
Iar azi, putem înghiorțăi liniștiți o „tradițională” porție de fasole/varză cu ciolan/cîrnați (era să zic ciolac) sau sarmale și să leorpăim o fiertură puturoasă de țuică sau de vin, după caz, că e moca, de pomană, adică, și dacă tot e postul Crăciunului iar preafericitul nostru patriarh, cu văzul și auzul pupăzate, ne dă dezlegare pe blat, ca-n fiecare an, atunci să fie bîlci, panaramă și chilaba cu danț și caterincă, pe cele meleaguri miorițice!
Și dacă mai dăm o raită prin televiziunile noastre hodorogite, să ne „dicstrăm” oleacă, lesne vom băga de seamă că ziua asta s-a transformat într-un fel de bal mascat național, cu „vedete” și tot soiul de români verzi de p-acilea și de pe te miri unde, cu toții într-o perfectă devălmășie, deghizați în patrioți!
Aferim!

Întîlnirile Titanilor (o titanidă și-un titan)

Audrey Hepburn & Peter O’Toole

(cadru din filmul „Cum să furi un milion”, r. William Wyler, 1966)

Planeta giganților

John Mayall, bunicul bluesbreacker, a împlinit 89 de ani!

John Mayall & The Bluesbreakers 

(feat. Gary Moore)

So Many Roads

Memento

Traian T. Coșovei

(28.XI.1954-1.I.2014)

„Iubesc deosebit de mult pe Traian T. Coşovei, 

în versurile căruia găsesc o imensă şi înaltă puritate dură.”

Nichita Stănescu

Stare de spirit

Cât despre

intensitatea ploii,

numai buzele tale 

răspund

acestui an secetos.

Când alții se pregătesc să moară

Dacă tu ai fi o floare, eu aș fi

sămînța din care ai rodit în lumină.

Departe de tine iar tu tot mai îndepărtată.

Ai înflorit tocmai acum

când ultimii soldați

se pregătesc să moară! 

Ești doar o petală care plutește pe ape

în timp ce eu adaug mirodenii

în ultima noastră cină.

Departe de tine iar tu tot mai îndepărtată.

În timp ce eu cerșesc salutul trenurilor,

păzesc uitarea.

În timp ce alții, mereu alții 

se pregătesc să moară.*

* din volumul «Aerostate plângând», Tracus Arte, 2010

Întîlnirile titanilor (o titanidă și-un titan)

 

Jessica Lange & Jack Nicholson

(cadru din filmul „The Postman Always Rings Twice / Poștașul sună întotdeauna de două ori”,

după romanul omonim al lui James M. Cain; r.: Bob Rafelson, 1981)

Memento

 „Cea mai atrăgătoare femeie urîtă
din cîte s-au afirmat în literatura română.” 
Al. Ștefănescu

Nina Cassian

(27.XI.1924 - 15.IV.2014)

Autoportret

Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat

această căpăţînă de zahăr sau această

figură pentru prora vapoarelor pirat

şi părul lung, lunar, pe ţeastă.

(„Disciplina harfei”)

„Dacă memoria mea e o zestre – sunt foarte bogată, prin profuziunea de elemente acumulate, peisaje, arome, culori, cărți, artă, muzică, ființe etc. care mă cutreieră și azi, cu o vitalitate și o prospețime aproape insuportabile.”

„Libertatea mea… Aceea de a mă îndrăgosti, de a face nudism la 2 Mai, nu de «a trage cu pușca», dar de a dărui în dreapta și-n stânga sentimente, idei, uneori opinii incendiare, netemându-mă, dintr-un soi de iresponsabilitate, de consecințe… Libertatea jocului adresând și agresând realitatea amenințătoare… Dar încă din copilărie, pe lângă joacă, jinduiam, visam la o mare iubire. (…) Și a venit. Nu numai una. Cu alaiul lor de extazuri și suferințe, și nu mi-e rușine de niciuna din ele, totul și toatele fiind îmbrățișate de acolada cunoașterii umane.”

„Iubirile mele. Cele două mari iubiri – Ioji și Ali, cele două iubiri importante – Marin Preda și Slavomir Popovici – le-aș aureola și prin imensa cantitate de suferință cu care le-am plătit. Nu i-am părăsit niciodată. Ei m-au părăsit, primii doi murind, ceilalți doi pentru fete tinere și frumoase. Am suferit enorm (aceștia din urmă n-au aflat-o niciodată, eu dorind să-mi păstrez orgoliul…), am suferit îndelung și fără remediu, n-am luptat să-i recuceresc pe cei care «m-au lăsat», nu mi-am înfruntat rivalele, am lăsat doar timpul să treacă și, eventual, să-mi dea dreptate (ceea ce s-a cam întâmplat).”

„Demnitatea despărțirilor nu am avut-o niciodată. Chiar când evenimentele erau strălimpezi și anunțau sfârșitul, am continuat să rămân locului, cu oarecari împotriviri, și să beau paharul până la fund. Cu puține excepții (Jani Colin, A.D., poate alții mai puțin semnificativi), am așteptat ca ei să mă «părăsească». Chiar în cazul spectaculosului L.B, dar, mai ales, în cazul lui Marin sau al lui Slavomir, eu n-am plecat până n-au apucat ei să plece. (…) Fie că se îndrăgosteau de o altă femeie, fie că li se termina «iubirea veșnică» pe care clamau că o aveau pentru mine – cert e că eu nu plecam când s-ar fi cuvenit s-o fac, cu demnitate. (…) Și așa, neplecând eu la timp, am avut parte de resentimente, de grosolănie, de indiferență, ba chiar de cruzime – și am rămas până astăzi contemplându-mi eșecurile (și scriind despre ele).

„Nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenţi râului mare, iubirii celei mari. Neminţind şi, de altfel, având prea mult de dăruit, copleşitor pentru un singur recipient.“*

* Nina Cassian, Memoria ca zestre 

(volumele I-III), editura «Cărțile Tango», 2010

Radu Gheorghe

Cîntec în limba spargă

„Scrierea unor poeme într-o limbă imaginară, spargă. Din cuvinte inexistente în dicţionare, dar având sonoritatea cuvintelor româneşti, Nina Cassian compune versuri capabile să transmită o emoţie. Este vorba, deci, de o comedie a limbajului poetic, dar şi de un moment de lirism autentic, creat cu mijloace metalexicale. 

Au înmorit drumatice miloave / sub rocul catinat de nituraşi./ Atâţia venizei de bori mărgaşi.../ Atâtea alne strămătând, estrave.

Alex Ștefănescu

(„Istoria literaturii române contemporane“)

Eveniment

Mîine, 25 noiembrie, ora 13.00, Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești, va găzdui lansarea volumului «Mareșalii Palatului. Demnitari ai Curții regilor României, 1866–1947 », apărut anul acesta la editura bucureșteană «Corint» (colecția «Istorie cu blazon»), purtînd semnătura lui Tudor Vișan-Miu, doctorand al Facultății de Istorie a Universității din București. Este cel mai recent volum al tînărului istoric, care tot mîine va fi lansat și la Câmpina, grație diligențelor prietenului nostru, scriitorul și istoricul Codruț Constantinescu.

La aceeași editură (și în cadrul aceleiași colecții), lui Tudor Vișan-Miu

i-au mai apărut, pînă acum, volumele «La școală cu regele Mihai. Povestea clasei palatine.» (editura Corint, 2016) și «O viață... Tudor Vișan-Miu în dialog cu Dinu Zamfirescu» (editura Corint, 2019), ambele în cadrul colecției «Istorie cu blazon», lucrări care vin să confirme, o dată în plus, marea pasiune și interesul manifest al autorului pentru istoria României în general și a Casei Regale Românești, în special și a personalităților care acesteia i-au marcat decisiv destinul, așa cum remarca, pe bună dreptate, și prefațatorul volumelor amintite, istoricul și publicistul Filip-Lucian Iorga: (...) m-au impresionat, la Tudor Vișan-Miu, pasiunea pentru trecut, dorința de a salva mărturii și documente inedite, spiritul critic, scrisul agreabil și atenția la detalii. Avem aici o confirmare și o promisiune că aceste calități vor da în continuare bun rod.

Poemoteca

Mantaua unui poem de dragoste*

© Tudor Jebeleanu

Despre ce-aş fi putut vorbi

în zilele acestei veri cu tine ?

O manta putrezită pe care poeţii o îmbracă

de atîtea sute de ani,

— aşa îmi par uneori cuvintele la sfîrşit de mileniu.

Îmi privesc mama aplecată ameţitor deasupra lucrului

de mînă

care ne asigură existenţa şi ştiu cît de nemulţumită

este de mine.

Ar fi vrut să mă apuc de o meserie practică,

să nu mai vînez himera care se lasă noaptea cu pui cu tot

în bucătăria noastră strîmtă, printre florile-mi de tei ;

să nu mai întîrzii prin cartier fericită

că am găsit expresie şi epic

în amintirile unui invalid de război uitat pe o scară

rulantă ;

expresie şi epic pe o stradă pavată cu pietre interbelice,

pătrate, negre, lucioase; într-un lac în care o fată

cu păr lung

a aruncat pe la asfinţit un inel de argint

şi-a început o viaţă aproape la fel de lungă cînd plouă.

Ar vrea să nu mă mai chinuiesc inutil,

să devin o elegantă şi o „ea”,

să uit,

să părăsesc felul ăsta de a-mi despica firul vieţii

în patru.

Numai că această manta putrezită îmi este atît de largă

încît mă împiedic zilnic de dragă în ea.

Aici îmi cresc mie altfel de aripi secrete,

aici sînt eu pămînt bun, iarbă verde, ameţitoare, înaltă,

pentru a stelelor fiară întunecată

din lumea cealaltă.

Despre ce-aş fi putut vorbi

în zilele acestei veri cu tine ?

Mariana Marin

(1956–2003)

* Din volumul Aripa secretă, ed. Cartea Românească, București, 1986

© Tudor Jebeleanu, octombrie 1999

 „Nu mi-o amintesc pe Madi. Aşa cum nu-mi aduc aminte de Nino* sau de Traian**. Cu ei, cu aceşti oameni nu pot fi în nişte raporturi memoriale sau memorialistice de amintire-reamintire, deoarece re-amintirea presupune uitarea (sau este, de fapt, presupusă de ea: se află, împreună, în cârdăşie). Nu pot să mi-o

re-amintesc pe Madi pentru că nu am uitat-o.
Pe Madi, deseori, poate în special pe ea, o «ascult».
Adică mă întreb, în minte şi în inimă, ce ar fi făcut, ce ar fi spus, cum ar fi reacţionat într-o împrejurare sau alta.” 

Bogdan Ghiu

* Ion Stratan

** Traian T. Coșovei

Goange

Se spune că alcoolul și tutunul ucid.
Ca și cum apa și aerul ne-ar face nemuritori...

Întîlnirile titanilor (o titanidă și doi titani)

Ingrid Bergman & Yves Montand & Anthony Perkins

(eroii principali ai peliculei «Aimez-vous Brahms? / Vă place Brahms?»,

r.: Anatole Litvak, 1961; după romanul omonim al lui Françoise Sagan)

„Se așezase în fața oglinzii să-și omoare timpul și - gîndul acesta o făcea să zîmbească - descoperea că el omora fără grabă, încetișor, atacînd o înfățișare despre care știa că fusese mult îndrăgită.”

Françoise Sagan

Eveniment

 

„Atribuțiile mareșalului îl plasau în postura în care autoritatea sa la Curte era omniprezentă. El coordona și supraveghea activitatea personalului, asigurând ordinea și întervenind când sesiza nereguli. Răspundea de protocol, îngrijindu-se astfel de reputația Casei Regale. Ținea legătura între Palat și autorități, rol care îl plasa în postura de personalitate indispensabilă a vieții publice din cadrul statului român. Postul de mareșal conferea prestigiu, iar sarcinile ingrate au fost, la început, mai degrabă rezervate Administrației de care depindeau toate serviciile Curții.” 

Tudor Vișan-Miu

Mareșalii Palatului. Demnitari ai Curții regilor României, 1866–1947, volum apărut anul acesta la editura Corint (colecția «Istorie cu blazon»), pe care tînărul istoric Tudor Vișan-Miu* îl va lansa vineri la biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești, este o lucrare temeinică, acribioasă pe măsură, cu o arhitectură solidă, bine definită, făcînd parte din familia cărților de restituire a istoriei României, privită din unghiul evoluției importantei funcții de mareșal al Palatului Regal (văzută drept cea mai înaltă demnitate civilă a Curții, introdusă de regele Carol I, cu intenția de a menține neutralitatea în fața presiunii permanente a factorului politic) și, implicit, al rolului acestuia în buna funcționare a Casei Regale. Atribuțiile acestei funcții (statuate după proclamarea Regatului România la 1881) au inclus, în primul rînd asigurarea gestiunii Casei Regale (inclusiv a averii private a Regelui), elaborarea și aplicarea normelor de protocol (un loc important fiind destinat comportamentului membrilor Casei Regale), precum și supervizarea relațiilor Casei Regale cu autoritățile publice.

* Tudor Vișan-Miu (n. 1995) urmează, în prezent, programul de studii doctorale al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București, în continuarea cursurilor de licență și master absolvite în cadrul aceleiași instituții. Preocupările sale pentru istoria regalității românești și biografiile familiale ale unora dintre membrii ei s-au concretizat în cîteva lucrări publicate, precum și a unei serii de contribuții în volume colective și a mai multor articole sub semnătură proprie.
Este autor al cîtorva bloguri personale și colaborator (cu articole și interviuri) la «Syntopic», o platformă publicistică al cărei scop este promovarea performanței intelectuale prin încurajarea lecturii sistematice și dezbaterii de idei.
În anul 2020 a primit „Medalia Regală pentru Loialitate”, distincție acordată de casa Regală a României, iar în anul 2021 a fost membru fondator al „Asociației Tineretului Regalist”. 
Este membru asociat al Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” din Iași.
Pînă acum a publicat volumele: La școală cu regele Mihai. Povestea clasei palatine. (editura Corint, 2016) și O viață... Tudor Vișan-Miu în dialog cu Dinu Zamfirescu (editura Corint, 2019), ambele făcînd parte din colecția «Istorie cu blazon».