Mă doare fix în tine!,
purtînd semnătura
Loredanei Stoica.
Autoarea și cartea ei vor fi prezentate de
Bogdan-Lucian Stoicescu
și
Paul Dan Voicu.
Moderator: Mihaela Radu
Autoarea este conferențiar al Universității din Ploiești (la Facultatea de Litere și Științe, în cadrul departamentului de Filologie) unde susține cursuri de teoria literaturii, cultură populară în societatea românească, impactul presei audiovizuale asupra culturii românești și estetică. Este doctor în filosofie și a susținut, de-a lungul timpului, numeroase comunicări în cadrul unor manifestări științifice, totodată fiind și semnatara unor studii, eseuri și articole în reviste de specialitate. Dintre volumele publicate: „Introducere în teoria literaturii” (2006), „Vestimentația între artă, industrie și spectacol cultural” (2009), „Sociologia cotidianului urban” (2011).
Volumul (apărut recent la editura ploieșteană Karta-Graphic) este un obiect estetic foarte rafinat, meritul aparținîndu-i în exclusivitate tînărului Claudiu Voicu, cel care a reușit să-i ofere o haină grafică în perfectă consonanță cu un text mai puțin obișnuit, tulburător dar plin de savoare, de un umor subtil, de o ironie bine controlată și de candoare poematică, bref, o altfel de litanie deloc plictisitoare sau monotonă, în ultimă instanță un imn pătimaș și nonconformist cu asupra de măsură adus iubirii.
„Te adoram când mă sunai noaptea, la ora ta de revelație noctambulă, tu nu știi, dar de fiecare dată priveam cerul, în timp ce vorbeam dădeam la o parte norii cu un abur ușor ca o magie și prindeam între degete câte o stea, îi șopteam câte o dorință, apoi îi dădeam drumul și o trimiteam la tine, stelele alea au format de atunci o aură în jurul tău, ești cel mai ocrotit, fraiere, ți-am dat din lumina mea, ești scris în mine și în stele.”
„Întîlnirea noastră secretă. Dorințele tainice, deschise șoptit, înflăcărat și magic în seara de toamnă sub cerul pictat cu frunzișul ruginiu reflectat ca după ploaie într-o oglindă spartă. Privirea ta bună și caldă. Bunătatea aia refăcută cu inocența copilăriei regenerate în ochii tăi și în inima ta, recuperată în întregime când ți-am plâns în brațe și strigam râzând nebunește că nuuu poot fără tine!!! Că sunt îndrăgostită de tine ca în prima zi când te-am văzut și am știut că o să te iubesc pe viață! Că nu pot, măăă, cu altul, nu pot și nu vreau. Doar cu tine pot să trăiesc în casă fără să mă satur de tine, mi-e dor de tine de cum trec în altă cameră și de-aia îmi venea să fug la început, să dispar, să nu mai știi de mine, să alergi tu și să te ții după mine. Trebuie să mă lași liberă, să vin când vreau, că oricum la tine mă întorc de fiecare dată mai dornică și mai iubitoare. N-o să te trădez și n-o să te mint niciodată, lasă-mă să hoinăresc aiurea fără să mă întrebi pe unde și cu cine, când fac asta am nevoie să mă separ un pic de mine, ca să te iubesc mai tare și să te doresc mai aprins.”
Loredana Stoica
(fragmente din roman)
O carte care m-a atins fix în mine!
Este o carte greu de citit pentru cineva care n-a fost/nu este îndrăgostit. Ba, pentru asemenea persoane, aș spune că este o carte imposibilă. Greu de înțeles. Deși, înclin să cred că nu există oameni pe lumea aceasta care să nu fi cunoscut iubirea. Măcar o dată în viața lor.
În schimb, este o carte relativ ușor de citit pentru toți aceia pentru care iubirea este un continuum. Pentru că în pagilnile ei este imposibil să nu se regăsească. Să nu-și recunoască anumite stări sufletești. Ba chiar să facă anumite comparații, după caz. Sau să țină cont de anumite lucruri. Bune sau rele...
Cu o singură condiție: să fie sinceri cu ei înșiși.
Mi-ar fi plăcut să scriu eu această carte (și, chiar îmi pare rău că n-am scris-o, fiind ocupat cu scrierea alteia), care m-a pus sever pe gînduri, ba mai mult, pe alocuri, chiar m-a tulburat. Și nu exagerez cu nimic spunînd că m-a tulburat pentru că am dat în paginile ei peste foarte multe întîmplări similare unora prin care am trecut de-a lungul vieții mele, despre multe dintre ele chiar scriind, la rîndul meu, dar folosindu-mă de alte cuvinte, desigur. Pentru că autoarea nu face altceva decît să pună în fața aceluia care va avea răbdarea să-i citească pînă la sfîrșit volumul, cîteva oglinzi. Chiar mai multe, așezate însă în unghiuri diferite. Dar niște oglinzi speciale care nu deformează în nici un fel realitatea (așa cum făceau pe vremuri, în anii copilăriei mele, acelea de la bîlciuri, în care ne scălîmbăiam și care ne schimonoseau în fel și chip aspectul), ci unele în care ne putem privi direct sufletul. Fără ocolișuri sau scurtături.
Dacă ar fi fost să scriu eu această carte sau măcar o cronică despre ea, mi-aș fi pus drept moto un catren al lui Nichita Stănescu. Și nu pentru că în ziua lansării ei se vor împlini fix 39 de ani de cînd ploieșteanul Nichita s-a mutat în micul-său-colț-de-univers, cum am putea spune altfel despre cineva care a părăsit lumea noastră, ci pentru că acestui volum despre care scriu acum, i se potrivește ca o manușă. Așadar, poemul se numește Nu cum sunt eu:
Nu cum sunt eu sunt eu
Ci cum ești tu sunt eu
Un fel de tu sunt eu
Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.
Bref, este o carte care se adresează îndeosebi celor care sînt îndrăgostiți.
Sau care, într-un fel sau altul, știu ce înseamnă să fii îndrăgostit.
Deoarece consider că starea firească a oricărui om normal este aceea de a fi îndrăgostit. Pentru că dezîndrăgostindu-se, oamenii se dezîmblînzesc și comit lucruri blamabile. Pe care, mai devreme sau mai tîrziu, le vor regreta...
Deci, e de preferat să iubim permanent, chiar dacă, așa cum spunea regretatul meu prieten, bunul Gabriel Stamate în volumul său Crud, iubirea costă al naibii. Ne costă. În sensul că actanții unei iubiri, îndrăgostiții, vor plăti un preț. Mai mare sau mai mic, în funcție de felul iubirii lor. Dar îl vor plăti.
L-aș fi întrebat pe prietenul meu, dacă aș mai fi avut posibilitatea: oare atunci cînd iubești, mai contează prețul?
O să-i ofer un posibil răspuns, atîta vreme cît el n-o mai poate face nicicum: pentru mine, unul, nu contează absolut deloc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu