marți, 27 octombrie 2020

Poemoteca

LUMILE ȘI RODIA – (Iubirea)*


Astăzi și nu
Să mergem parcă împreună
În grotele memoriei, cea bună
Unde-s pierduții. Vîntul le citește fruntea
De pergament. Plămînii-și plasează aerul, lent
Glaspapir pe meninge strigătul lor
De ajutor. Nu mai cunosc decît cuvîntul „mie”
Și „eu” ca însemnare-a lui Dumnezeu
Agonizînd pe șenile senile
Ochi dizolvați în pastile
Geronto și Gea
au topit în riduri bărbatul, femeia
Și pentru ei vreau să strig
Și umblu gol să nu le fie frig
Doar pentru ei urc pe frînghii
Din coarde vocale, pe înserate
Pentru timpanele flasce, ridate
Lîngă clepsidrele care le numără
mîinile albe, lîngă pozele prinse
Cu lacrimi în salbe, lîngă pendula ce bate
Taca-i – taca prin mese, cînd apa mă ia
Navă pe valuri amare.
Moarte pe cale de vindecare
Ion Stratan

„Pentru Bogdan Stoicescu,
fără a cărui prietenie nu aș mai fi scris în monstruosul mileniu trei,
 dragostea din inima lui Nino”

* Din Cinci cîntece pentru eroii civilizatori (editura Cartea Românească, București, 1983, grafică și coperți de Tudor Jebeleanu). Acest volum, alături de cel de debut, „Ieșirea din apă” (1981) și de cel colectiv, Aer cu diamante (1982, scris împreună cu Traian T. Coșovei, Florin Iaru și Mircea Cărtărescu), vor fi singurele sale apariții editoriale pînă în 1990, cînd îi va fi tipărit volumul Lumină de la foc. Cinci cîntece pentru eroii civilizatori a fost volumul care l-a impus definitiv pe Ion Stratan, drept unul dintre cei mai importanți poeți ai generației sale (așa numita „generație optzecistă” din literatura română), pe de o parte iar pe de alta, una dintre cele mai viguroase și originale voci poetice românești contemporane.

Niciun comentariu:

Gînduri cu elice

D e multe ori rămîn bouche-bée, nevenindu-mi a crede (însă de cele mai multe ori copleșit fiind de-o mare tristețe!) că unul sau altul dintr...