Trist remember

Binecunoscuta revista franceză de satiră Charlie Hebdo (da, da, aceeași care, în 7 ianuarie 2015, a trecut printr-o tragedie de proporții, atunci când 12 jurnaliști ai redacției au fost împușcați într-un atac terorist fără precedent, care a oripilat, pe bună dreptate, întreg mapamondul!) a găsit de cuviință să publice anul trecut, imediat după cîștigarea finalei de la Roland-Garros de către Simona Halep, pe prima pagină, un desen grețos, cu o vădită tentă rasistă, la adresa sportivei noastre și a țării sale...
Nu, n-am fost „Charlie Hebdo” acum 4 ani și nici nu mi-am pus drept avatar fotgrafia pe care zeci de mii de români și miloane de pămînteni s-au grăbit să și-o atașeze pe paginile lor de Facebook în semn de solidaritate. Din mai multe considerente. 

Nu că aș fi lipsit de simțul umorului sau că n-aș fi empatizat cu drama celor 12 jurnaliști asasinați în mod bestial de către niște scelerați. Dimpotrivă.
Accept orice formă de umor, dar nu bășcălia de joasă speță.
Accept umorul sănătos, suculent, inteligent, rafinat, inspirat, frizînd genialitatea. Umorul cu ștaif.
Nu scabrosul.
Nu abjectul.
Nu atacurile la persoană.
Nu miștourile răsuflate la adresa religiei, provenienței etnice ori opțiunilor sexuale ale celor luați în colimator.
Bref, nu deraierile grobiene, peștericole din peisajul jurnalismului de calitate.
Se pare că, prin pierderea unora dintre foarte talentații ei jurnaliști, helas!, Charlie Hebdo este într-o cădere liberă spre o zonă a derizoriului și a promiscuității.
Păcat!

p.s. Scrie Charlie pe desenul ei: O româncă a cîștigat Roland-Garrosul. Fier vechi, fier vechi! Nu știu de ce, dar nu-mi vine absolut deloc să „mă rîd” (sic!) de asta...